Păstorel Teodoreanu (Alexandru Osvald Teodoreanu) a fost unul dintre răsfăţaţii criticilor literari din interbelic – numele său era sinonim cu talentul, era comparat chiar cu marele Caragiale. Perpessicius spunea despre schiţele şi nuvelele umoristice cuprinse în cartea „Mici satisfacţii“: „Amuzant jurnal de moravuri contemporane, iată cum am putea numi ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al. O. Teodoreanu. […] Schiţa sa e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale“. Iar G. Călinescu îi scria, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“, un frumos laudatio: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“. A fost premiat de Academia Română în 1928, iar Societatea Scriitorilor Români l-a premiat în 1937. Continue reading →