Proclamarea Regatului României- un important pas spre Marea Unire

incoronare

Războiul de Independență a trecut, dar frământarile vietii politice interne reîncep. La putere se află din 1876 PNL prin guvernul său condus de I.C. Brătianu. Opoziţia conservatoare este dezbinată. Ţara e independentă, recunoscută de puterile europene. La 2 decembrie 1880, se comite un atentat asupra primului ministru, I.C. Brătianu, chiar în fata Camerei Deputaţilor. Din fericire, lovitura de cuţit nu este mortală si primul minstru scapă cu viață. Continue reading

G. Călinescu- cel mai mare critic literar

Calinescu

S-a născut la București ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul e crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu, împreună cu „femeia în casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul Călinescu este transferat la Iași. Aici în 1906, Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris la Școala „Carol I”, de pe lângă Liceul Internat. În 1907, Maria Vișan (mama sa naturală) acceptă ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, se va numi Gheorghe Călinescu. De reținut că pe tot parcursul vieții a semnat G. Călinescu, niciodată Gheorghe Călinescu sau cum auzim azi, George Călinescu. Se mută la București în 1908. Nu a excelat la vreo materie în anii copilăriei și adolescenței. Continue reading

Doamna Despina- cea care a făcut din spațiul românesc Bizanț după Bizanț

dvoeievodul_neagoe_basarab_si_doamana_despina_oferind_macheta_bisericii

În anul 1504, la Curtea Domnească a lui Radu cel Mare din Târgovişte, se refugia mitropolitul Maxim Brancovici, cărturar cunoscut al vremii, împreună cu mama sa, Anghelina, şi cu nepoatele sale Elena şi Despina Miliţa. Ambele s-au căsătorit cu domnitori români: Despina cu Neagoe Basarab, iar Elena (zisă şi Cătălina) cu Petru Rareş. Continue reading

Socrate- sacrificat pentru gestul de a gândi

socrates

“Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: când însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează;şi departe de a dobândi uşor o viaţă fericită, cu cât este mai nerăbdător cel care se avântă spre ea, cu atât mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Mai întâi ar trebui să hotărâm care este acel lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el;pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cât înaintăm cu fiecare zi şi cu cât suntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Câtă vreme însă rătăcim la întâmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricât ne-am strădui din răsputeri zi şi noapte.” Continue reading

România la 1900. Vechi învățături

cSunday-on-the-Berges-Banks-Quai-Seine-1900

Învăţăturile de orice fel îşi găseau locul în jurul anilor 1900 fie pe paginile de început ale vreunei cărţi de aritmetică, în broşuri sau în reviste. Asimilarea lor era deosebit de importantă în viziunea celor care le editau, pentru că apariţia în societate trebuia să fie lipsită de cusur, căci greşelile erau greu de reparat, iar locul pierdut în societate era anevoie recuperat. Continue reading

Petre Țuțea- ”Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel”

tpetre-tutea_a

“Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.” Continue reading

Mircea Eliade- de la adolescentul miop la Maitreyi

e9999-mircea-eliade

„Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor – iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii“, scria Mircea Eliade în lucrarea „Oceanografie“. Lumea cărţilor rămâne una dintre cele mai frumoase, dar, totodată, şi una dintre cele mai periculoase. Marele romancier şi istoric al religiilor, Mircea Eliade (1907-1986), ne arată că această lume este departe de a fi cunoscută aşa cum este ea de fapt. Continue reading