Scriitorul Mark Twain a definit 1 aprilie drept “ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”. E ziua în care toată lumea păcăleşte pe toată lumea. Farsa cea mai mare începe chiar de la originea incertă a zilei păcălelilor. Răutăcioase sau cu bune intenţii, toate păcălelile au un element în comun: dominarea mentală a celui păcălit. Ziua de 1 aprilie are o istorie îndelungată. Continue reading
Viața militară a dacilor prezintă câteva caracteristici ce trebuie relevate. În primul rând faptul că fiind un popor sedentar, nu nomad, ei pornesc la război numai cu armata lor, nu cu întreg neamul – femei, copii, bătrâni- așa cum fac germanicii sau iranienii din bazinul dunărean, care-și iau cu ei în expidiție și familie și bogății. Un al doilea fapt este disprețul pentru moarte. Crezând potrivit religiei lor că sufletul este nemuritor, considerând deci moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca un început, și anume o viață nouă, alături de Zalmoxis, dacii luptă cu un avânt și un curaj extraordinar. Sinuciderile în război, atunci când înfrângerea este inevitabilă, sunt un fapt obișnuit. Dovadă sunt regele Dapyx care lupta contra lui Crassus (28 î. Hr.) și Decebal împreună cu sfetnicii săi, în al doilea război cu Traian. Continue reading
Spiru Haret s-a născut la Hanul Conachi, Iaşi, în 15 februarie 1851. Învăţătura primară şi-a început-o în familie şi apoi la şcoala primară din Dorohoi, iar la 28 aprilie 1860 a fost înscris în clasa a II-a la şcoala din Sărărie (Iaşi), aflată sub conducerea lui Toma Săvescu, care a trăit să-şi vadă şcolarul urcând pe rând toate treptele scării sociale. Precocitatea ştiinţifică a lui Haret a fost probată de cele două manuale pe care le-a publicat încă de pe băncile liceului, unul de algebră şi altul de trigonometrie. Continue reading
Elementul esențial al culturii geto-dacice a fost religia. Ea i-a impresionat profund pe toți sciitorii lumii vechi care au cunoscut-o, începând cu Herodot în veacul al V-lea î.Hr și terminând cu împăratul Iulian Apostatul în secolul IV d. Hr.. Continue reading
Filip al II-lea nu era foarte încântat de fiul său Alexandru. Era un băiețaș prea pios, prea iubitor de carte și mult prea atașat de mama sa. Aceste lucruri nu erau demne de un urmaș al unui războinic desăvârșit cum era Filip. O întâmplare memorabilă a făcut însă ca situația să se schimbe. Continue reading
În ziua de 20 martie, dimineaţa, postul de radio Tg.-Mureş, în limba maghiară, a anunţat începerea unei greve generale, pînă la satisfacerea tuturor revendicărilor populaţiei de naţionalitate maghiară. Un număr de peste 16.000 de maghiari s-au adunat în centrul oraşului, în faţa clădirii consiliului judeţean al CPUN (Consiliul Pentru Unitate Națională), solicitînd imperativ satisfacerea imediată („acum sau niciodată”) a revendicărilor lor şi repunerea în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al CPUN a lui Kincses Elod. Continue reading
Paul Emil von Lettow-Vorbeck a fost un general în armata imperială germană și comandatul trupelor din Africa de Est Germană din timpul primului război mondial. Timp de patru ani, cu o forță ce nu a depășit 18.000 de soldați (3000 de germani și restul africani) i-a ținut în șah pe cei 250-300.000 de aliați (britanici, belgieni și portughezi). A fost practic neînfrânt în luptă și de asemnea unicul comandant german care a reușit să invadeze cu succes pământ britanic. Succesele i-au adus supranumele de “Leul Africii” și se consideră că a purtat cel mai mare și de succes război de gherilă din istorie. Continue reading
La începutul lunii mai a anului 1866 toată floarea politică și administrativă a țării se pregătea cu emoție de venirea în țară a lui Carol I- cel care în data de 10 mai a aceluiași an urma să fie primit în București. Dar, când oricine s-ar fi așteptat mai puțin, într-un colț al României, câțiva țărani olteni au decis să se opună noului regim și să-l răzbune pe domnitorul forțat să abdice, Alexandru Ioan Cuza! Aceștia erau grănicerii însărcinați să păzească pichetele de la Dunăre. Conform regulamentelor din acea perioadă satele din apropierea frontierelor trebuiau să ofere flăcăi gata echipați pentru protejarea granițelor. Pe 4 mai, ei au primit ordinul să se încoloneze și să plece spre Craiova, urmând ca de acolo să fie trimiși spre București, pentru a asista la ceremonia de primire a noului domn. Continue reading
Domn al Moldovei între 4 (îşi începe efemera domnie înainte de această dată) şi 12 septembrie 1552, Ioan Joldea nu a fost „os domnesc” (deci nu era descendentul dinastiei princiare a Muşatinilor, cu care nu se înrudea practic în nici un fel), el făcând parte din rândurile boierimii moldave. Mai mult chiar, deşi a obţinut, sub domnia lui Ştefan Rareş (voievodul „Moldovlahiei” din 11 iunie 1551 până la 1 septembrie 1552), înalta dregătorie de mare comis, boierul Joldea nu era considerat de către contemporanii săi ca fiind de obârşie prea nobilă. El făcea, însă, parte din partida boierească moldavă adeptă a Răreşeştilor (ramura familiei domnitoare a Bogdăneştilor, întemeiată de Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei), condusă de văduva lui Petru Rareş, doamna Elena Ecaterina. Aceasta, după asasinarea, la 1 septembrie 1552, în localitatea Ţuţora, a fiului ei Ştefan Rareş, hotărăşte, pentru a menţine coroana voievodală în sânul propriei familii, să-l susţină la tron pe Joldea, căruia-i oferă, pentru a-i legitima venirea la domnie, mâna fiicei sale, Ruxandra. De altfel, un izvor polon îl socoteşte pe fostul comis ca fiind deja „căsătorit cu sora tiranului (Ştefan Rareş)”. Continue reading
