Sunt rare cazurile unor personalităţi din istoria românilor care să fi stârnit atâta oprobriu ca, în epoca sa, Ernest Urdăreanu. Este vorba de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai regelui Carol al II-lea. În ciuda unor merite incontestabile şi a unor acte de curaj, prin prisma imagologiei istorice, Ernest Urdăreanu rămâne un personaj profund negativ, considerat de către unii dintre contemporanii săi de-a dreptul odios. Foarte multă lume îl considera pe acesta drept geniul cel rău al regelui Carol al II-lea, de care şi-a legat soarta şi pe care l-a urmat în îndelungatul său exil. Continue reading →

Primii ani de domnie ai lui Carol I s-au caracterizat printr-o mare agitaţie politică şi o continuă instabilitate guvernamentală. Între 11 mai 1866 şi 7 august 1871 au avut loc nu mai puţin de nouă schimbări de guverne, unele dintre acestea neputându-se menţine nici măcar şase luni. În fruntea agitatorilor se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe viaţă, care ar putea abuza de situaţia sa, drept urmare îl acuzau pe Carol I de tendinţe autocratice. Izbucnirea războiului franco-prusc, la 7/19 iulie 1870, a generat un val de simpatie pentru Franţa, fapt ce a amplificat curentul ostil lui Carol, care nu ezita să-şi manifeste încrederea în victoria ţării sale de origine. Continue reading →

Nicolae Iorga a intrat în conflic deschis cu Corneliu Zelea Codreanu în prima parte a anului 1938. Polemica a pornit de la măsurile luate de regimul lui Carol al II-lea, căruia Iorga i se alătură, împotriva Mișcării Legionare: standul cu carte legionară de la librăria ”Cartea Românească” a fost închis, precum și cantinele legionarilor. Continue reading →