S-a spus despre Hannibal că ar fi fost singurul om care i-ar fi învăţat pe romani, cei care se credeau descendenţii sângerosului zeu Marte, ceea ce înseamnă teamă. Groaza stârnită de numele sau avea să fie atât de mare încât până şi mamele din acele vremuri îşi speriau copiii spunându-le poveşti despre temutul general cartaginez. În fapt, atât de mare fusese impactul psihologic al victoriilor sale pe pământul Italiei încât, timp de zeci de generaţii, strigătul “Hannibal ante portas” (Hannibal este la porţi) avea să fie sinonim cu orice dezastru sau calamitate ce ameninta, într-un fel sau altul, cetatea Eternă. Continue reading
Ernest Urdăreanu- geniul cel rău al regelui Carol al II-lea
Sunt rare cazurile unor personalităţi din istoria românilor care să fi stârnit atâta oprobriu ca, în epoca sa, Ernest Urdăreanu. Este vorba de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai regelui Carol al II-lea. În ciuda unor merite incontestabile şi a unor acte de curaj, prin prisma imagologiei istorice, Ernest Urdăreanu rămâne un personaj profund negativ, considerat de către unii dintre contemporanii săi de-a dreptul odios. Foarte multă lume îl considera pe acesta drept geniul cel rău al regelui Carol al II-lea, de care şi-a legat soarta şi pe care l-a urmat în îndelungatul său exil. Continue reading
Republica de la Ploiești- cum se dorea debarcarea lui Carol I
Primii ani de domnie ai lui Carol I s-au caracterizat printr-o mare agitaţie politică şi o continuă instabilitate guvernamentală. Între 11 mai 1866 şi 7 august 1871 au avut loc nu mai puţin de nouă schimbări de guverne, unele dintre acestea neputându-se menţine nici măcar şase luni. În fruntea agitatorilor se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe viaţă, care ar putea abuza de situaţia sa, drept urmare îl acuzau pe Carol I de tendinţe autocratice. Izbucnirea războiului franco-prusc, la 7/19 iulie 1870, a generat un val de simpatie pentru Franţa, fapt ce a amplificat curentul ostil lui Carol, care nu ezita să-şi manifeste încrederea în victoria ţării sale de origine. Continue reading
Cât a reușit să fure Carol al II-lea?
În 1941, Ion Antonescu a hotărât constituirea unei “Comisii de Anchetă privind fraudele din avutul public săvârșite de Carol al II-lea”. Raportul comisiei, împărțit pe patru capitole a constatat numeroase abuzuri și ilegalități. Continue reading
Alexandru cel Bun- primul mare domnitor al Moldovei
Dintre toți cei care în jurul anului 1400 râvneau la tronul Moldovei, a biruit spre norocul poporului român, cel mai destoinic, Alexandru, fiul lui Roman, fostul domn. Am spus spre norocul nostru deoarece într-adevăr fericită a fost domnia lui. A durat mult, condiție indispensabilă pentru propășirea instituțiilor, a mărit temelia statului, l-a apărat când a trebuit, a organizat temeinic viața economică, a dat atenție celei bisericești, a căutat să păstreze liniște și pace, lucru rar într-o epocă de necontenite războaie și năvăliri. A fost o domnie cum puține au mai fost în zbuciumata istorie a Moldovei. Din aceste motive el a rămas în istorie cu numele “cel Bun”. Continue reading
Mircea cel Bătrân- “cel mai viteaz și cel mai ager dintre creștini”
”Domn coborâtor din străbuni ai acestui neam”, după cum spun cronicile bizantine, Mircea cel Bătrân a fost cel mai de seamă reprezentant al străvechii dinastii a Basarabilor. Aliații și adversarii l-au lăudat. Un cronicar otoman anonim spune că ”Mircea era un principe necredincios, un mare erou necredincios”. Alt istoric, Lenuclavius, îl socotește drept “cel mai viteaz și cel mai ager dintre principii creștini”. Sigismund de Luxembrug îl prezintă drept ”bărbat viteaz, activ și puternic, care luptându-se în mai multe rânduri cu turcii, a triumfat în chip glorios asupra lor”. Care au fost motivele ce i-au determinat pe contemporani să îl laude pe Mircea cel Mare? Continue reading
Cât de duri erau spartanii. Lupta de la Termopile
Au strălucit puţin pe scena istoriei. Prea puţin comparativ cu marile civilizaţii ale Antichităţii. Însă la Termopile au schimbat soarta omenirii. Definitiv. Ca o rămăşiţă a unui străvechi şi mut blestem, implantat şi astăzi în subconştientul colectiv, asociem spartanilor asprimea şi cruzimea absolute. Nici tagma istoricilor, din Antichitate până azi, nu i-a scos din camera de orori a trecutului. Poţi consulta toate cronicile ori analele care-i privesc şi vei găsi repetate mecanic, obsesiv şi temător clişeele: brutali şi absurzi, neevoluaţi, educaţie spartană, tabere de antrenament, masacre, economie primitivă, stagnanţi cultural, inactivi politic. Aproape prin definiţie, interpretarea istoriei este subiectivă. Cu sau fără excesele lor, spartanii au fost unul dintre cele mai fascinante şi mai puţin cunoscute popoare din vechime. Continue reading
Scrisoarea lui Corneliu Zelea Codreanu către Nicolae Iorga
Nicolae Iorga a intrat în conflic deschis cu Corneliu Zelea Codreanu în prima parte a anului 1938. Polemica a pornit de la măsurile luate de regimul lui Carol al II-lea, căruia Iorga i se alătură, împotriva Mișcării Legionare: standul cu carte legionară de la librăria ”Cartea Românească” a fost închis, precum și cantinele legionarilor. Continue reading
Tratatul de pace de la Trianon. Versiunea maghiară
În 1920, în Parlamentul de la Budapesta, atât deputaţii cât şi senatorii, s-au ridicat în picioare şi au repetat cuvintele: „Nu, nu, niciodată !” Cuvinte ce aveau să devină apoi, deviza iredentismului şi revizionismului horthyst.
Acest moment, a fost urmat de un altul: înfiinţarea „brigăzilor de luptă”, formate din tineri înrolaţi benevol. Ţelul lor, trebuia să fie „învierea Ungariei Milenare”. Prima brigadă, a primit numele Sfântului Ştefan. Cel care a înmânat drapelul de luptă, a fost arhiducele Iosif, care a adresat atunci următoarele cuvinte: „Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici, şi să-l duceţi cât mai glorios până în Adriatica.” Vă întrebaţi desigur, ce a condus la o asemenea manifestare ? Ei bine, cauza a reprezentat-o semnarea Tratatului de Pace de la Trianon. Continue reading
Regina Maria – ultima romantică
Regina Maria, devenită conform spuselor lui Nicolae Iorga „cea mai frumoasă legendă” încă din timpul vieţii, s-a remarcat în special prin atitudinile sale categorice. Având un caracter hotărât, cu o viziune deschisă şi optimistă asupra evenimentelor, ea nu a acceptat niciodată rigidităţile şi normele impuse vieţii sale. Clemanceau, Churchill sau Hitler, i-au recunoscut fiecare, inteligenţa şi sufletul eroic. Maria s-a născut pentru a învinge, iar de acest fapt s-a convins cel mai bine soţul său, Ferdinand I. „A fi soţul unei regine de prestigiu, e un rol greu de jucat.”- remarca scriitorul francez Guy de Cars, în cartea sa „Inimoasele Regine ale României” – „Ferdinand I a ştiut să joace acest rol timp de treizeci şi şase de ani şi a fost întotdeauna recunoscător faţă de cea care i-a lăsat lui umbra fiindcă ea era lumina.” Cine a fost însă, „Tânăra femeie care prin frumuseţea ei încânta mulţimea”? Continue reading









