Povestea unicului cimitir vesel de la Săpânţa, Maramureş, începe în 1935, când un cioplitor în lemn, Stan Ioan Pătraş, scrie mici epitafuri pe crucile pe care le realiza. Pasiunea sa pentru sculptura crucilor era veche, încă din copilărie, şi avea să-l urmărească întreaga viaţă, artistul evoluând permanent. Unicitatea constă însă în versurile umoristice de pe fiecare cruce în parte, acele epitafuri amuzante care rezumă întreaga viaţă a defunctului. Continue reading
Presa şi-a făcut apariţia ca urmare a nevoii conducătorilor de a face anunţuri către supuşii lor, iar acestea să ajungă la cât mai mulţi şi cât mai repede. Aşa a început totul, citindu-li-se oamenilor ce a hotărât stăpânirea în diverse probleme. Continue reading
Despre Deceneu se poate spune, că a fost cea mai importantă personalitate de la începutului regatului dac, după cea a lui Burebista. El este artizanul reformei morale şi religioase a statului dac, printr-o serie de măsuri menite să omogenizeze societatea geto-dacă. Continue reading
“O definitie frumoasa a fericirii spune ca ea este acel lucru care nu exista si care, intr-o zi inceteaza sa existe. RADU BELIGAN a avut vocatia fericirii – sau, mai bine zis, a bucuriei. Bucuria, fireste, e altceva decat placerea. Spre deosebire de cea din urma, ea poate prelua si tristetile omului. Continue reading
Stefan cel Mare a batut cel mai multi turci, era spaima Imperiului Austro-Otoman. A avut vreo 50 de razboaie cu ei si a fost 50-0. Numai cand il vedeau aia si deja incepea sa le sune apa in cap. Continue reading
După urcarea sa pe tron, Ştefan cel Mare a îmbunătăţit relaţiile cu Polonia, vecinul nordic al Moldovei, care, în anii anteriori, cunoscuseră momente de tensiune. Expresie acestei orientări a fost tratatul de la Overchelăuţi (4 aprilie 1459), prin care Ştefan s-a recunoscut vasal numai regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello (1447-1492), obţinând, în schimb, îndepărtarea lui Petru Aron, fostul domn, de graniţele Moldovei. Un asemenea gest a stârnit animozitatea regatului ungar, condus de Matia Corvin.Relaţiile cu acesta au devenit şi mai tensionate după ce Petru Aron s-a refugiat în Transilvania (1460), fapt ce l-a determinat pe Ştefan să organizeze mai multe incursiuni militare la vest de Carpaţi. Dar, cel mai important motiv de dispută a fost cetatea Chilia, cedată de Petru al II- lea, domnul Moldovei, lui Iancu de Hunedoara (1448). Continue reading
Suetoniu( sec I-II d. Hr), Vieţile Caesarilor,
“Se spune că Caesar era de statură înaltă, cu pielea albă şi era vânjos; era împlinit la faţă şi ochii îi erau negri şi vioi; a fost sănătos, afară doar în cei din urmă ani ai vieţii, când deodată leşina şi avea coşmare în somn. A suferit şi două atacuri de epilepsie, care l-au surprins în plină activitate. Era foarte grijuliu în felul lui de a fi; nu numai că se tundea cu grijă, dar îşi şi epila părul, lucru reproşat de unii; suferea mult din cauza cheliei, şi aceasta a fost de multe ori ţinta înţepăturilor răutăcioase ale adversarilor săi. De aceea, el obişnuia să se pieptene aducându-şi spre frunte puţinele fire din creştetul capului. Continue reading
Viața și isprăvile celui care a dat limbii române una dintre cele mai vechi expresii, des uzitată și azi, sunt atipice pentru majoritatea pșalelor care au servit generații întregi interesele Porții. De fapt, îndrăzneala de neconceput pentru un supus al sultanului din acele timpuri l-a dus pe pașa Pazvante direct în cărțile de istorie turcești, el rămânând până astăzi singurul pașă care a îndrăznit să se revolte contra autorității de la Stambul și să creeze un “stat” independent, cu capitala la Vidin, relații diplomatice private și monedă proprie. Pazvante este o personalitate greu de etichetat. Diplomat, egocentrist, maniac, fanatic, lingușitor, sadic, prieten fidel, nostalgic, învățat, vizionar, haimana, arivist, complexat, depresiv, ambițios, misogin, răzbunător, el întruchipează perfect figura dusă până la extrem a unui slujbaș de rangul doi din Balcanii începutului de secol XIX. Continue reading
Plutarh, Maximele spartanilor şi spartanelor necunoscuţi
Îl pedepseau pe un om care striga: „Am păcătuit fără să vreau”. „Bine! – îi răspunse un lacedemonian(spartan) – tot fără voia ta eşti şi pedepsit”.
Nişte drumeţi întâlnesc pe drum câţiva lacedemonieni şi le spun: „Norocul vostru, fiindcă adineaori au trecut pe aici tâlhari !” – „Nu suntem noi fericiţi – răspund spartanii – pe zeul Enyalios ! Fericiţi sunt ei, că nu s-au întâlnit cu noi”. Continue reading
“Pierderea vremii bune este maica şi sămânţa vremii rele.
Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul carele îl încearcă ori cât de departe şi ori cât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri. Continue reading