Una din primele colonii întemeiate de greci în Asia Mică a fost Miletul. La început a fost guvernată de regi, apoi de aristocrație urmată de o democrație care a devenit o tiranie, așa cum se ”obișnuia” în lumea elenă. Dictatorii Miletului erau însă inteligenți și au luat măsuri prin care orașul a devenit bogat, iar arta, literatura și filosofia erau foarte prețuite. Acesta este mediul în care Thales s-a născut prin 625 î.Hr, nu dintr-o familie greacă, ci feniciană. De tânăr a avut o reputație de împrăștiat și delăsător pentru că era mereu pierdut în gânduri.

Deseori nu vedea nici pe unde calcă. Odată a căzut într-o groapă, stârnind hohotele concetățenilor care îl credeau un ratat. Atunci și-a băgat în cap dorința de a arăta celor din jur că poate fi mai bun ca ei, câștigând mai mulți bani. Împrumutându-se probabil de la tatăl său care era un negustor bogat, a cumpărat toate tescurile de ulei de măsline disponibile. Fiind iarnă, iar cererea scăzută, le-a luat și la un preț bun. Thales, un cunoscător al astronomiei, prevăzuse un an productiv pentru agricultură, fapt care s-a și adeverit. În toamna următoare, având practic monopol asupra producției de ulei de măsline, a impus prețul pe care îl dorea și a făcut o avere frumișică din care a putut trăi ca rentier și să se consacre studiului.

A plecat în Egipt și alte zone dezvoltate pentru a se pune la curent cu progresele din matematică. Fiind curios din fire a întrebat ce înălțime are Marea Piramidă de la Gizeh. Cum nimeni nu se sinchisise să calculeze acest lucru, Thales a aplicat un procedeu simplu: a măsurat umbra lor pe nisip chiar în momentul în care umbra sa avea exact lungimea corpului. Cu mult timp înainte de a se naște Euclid, părintele geometriei, Thales formulase deja o bună parte din teoremele pe care se bazează această disciplină. Descoperise că sunt egale două triunghiuri care au o latură și două unghiuri egale și că unghiurile opuse formate din încrucișarea a două drepte sunt tot egale. Ziua, ghemuit pe puntea vasului care îl transporta de la un port la altul al Mediteranei, el își frământa mintea cu astfel de lucruri. Noaptea studia cerul și încerca să-i stabilească o ordine, o logică, în lumina celor învățate de la Babilon, unde studiul astronomiei era foarte dezvoltat.

A împărtășit, se înțelege, multe erori ale vremii sale, pentru că îi lipseau instrumentele cu care să le conteste netemeinicia. De exemplu, socotea că Pământul era un disc plutuitor pe o întindere nemărginită de ape, al cărei părinte era zeul Okeanos. Conform lui Thales, totul începea și se încheia în apă. Aristotel spunea că această idee i-a venit de faptul că tot ceea ce servește drept hrană pentru animale și plante este umed. Thales este primul care a înțeles că tot mediul înconjurător avea un singur început, comun. Spre deosebire de toți predecesorii care afirmau că originea lucrurilor aparține unei pluralități de obiecte și persoane, el a întrevăzut o origine unică, adică a fost primul care a pus bazele filosofice ale monoismului (de la ”monos” care însemna ”unu”).

Thales își imagina viața ca pe un spirit nemuritor, format din particule care se materializează când într-o plantă, când într-un animal, când într-un mineral. Acele întruchipări care mureau, erau țoate materializări momentane, forme luate din când în când de acest spirit nemuritor, adevărata forță vitală. De aceea nu există nicio deosebire esențială între viață și moarte. Când a fost întrebat odată de ce se înverșunează s-o prefere pe cea dintâi a răspuns: „Păi tocmai pentru că între ele nu există nicio deosebire”. Thales era o fire liniștită și blândă, care căuta să-i învețe pe oameni cum să raționeze corect și nu se indigna atunci când era luat în râs. Pentru milesieni a fost o mare surpiză când au văzut că ceilalți greci l-au pus pe Thales pe lista celor Șapte Înțelepți. Cetățenii Miletului nu observaseră că aveau în persoana lui Thales una dintre cele mai luminate minți ale vremii. O singură dată au bănuit asta, atunci când a prezis eclipsa de Soare din 28 mai 585 î.Hr. În loc să-l admire, puțin a lipsit să nu-l acuze de vrăjitorie.

Thales a fost un precursor al lui Socrate în abilitatea de a-i combate pe alții cu răspunsuri ce li se păreau tuturor ignoranților doar niște glume deoarece aceștia considerau că a fi serios însemna să fii îngâmfat și arogant. Când a fost întrebat care este lucrul cel mai greu pentru un om a răspuns: „Să te cunoști pe tine însuți”. Când a fost întrebat ce era divinitatea a zis: „Cel care nu are început și nici sfârșit”, definiție care este valabilă pentru majoritatea religiilor contemporane. La întrebarea în ce constă pentru un om virtuos, dreptatea, a avut următoarea replică: „Să nu faci altora ceea ce nu vrei să ți se facă ție”.

Datorită faptului că avea răspuns la orice întrebare i s-a spus Safo, adică înțeleptul, fie chiar și cu o ușoară intenție de blândă ironie. El a demonstrat că așa este în sensul cel mai strict al cuvântului, nesupărând pe nimeni, mulțumindu-se cu puțin și ținându-se departe de politică. Asta nu l-a împiedicat să fie prieten cu Trasibul, dictatorul Miletului, care trimitea deseori după el deoarece era încântat de conversațiile cu un spirit atât de erudit. Singurul lucru care îl făcea pe Thales să uite de matematică și filosofie era sportul. Pașnicul, distratul și sedentarul „Safo” era un adevărat microbist și nu pierdea niciun spectacol pe stadion. Sfârșitul său, așa cum au marii înțelepți ai lumii antice, stă în legendă. Cândva, prin 545 î.Hr, când avea aproximativ 80 de ani, s-a dus la un eveniment sportiv și văzând că preferatul său pierde a „murit de inimă rea”, lăsând în urmă bazele filosofiei și geometriei.