În 1889 s-a organizat la Paris „Expoziția Universală” pentru a marca un secol de la Revoluția din 1789. Autoritățile au lansat un concurs unde se propunea ridicarea unui turn cu bază pătrată în piața ”Câmpul lui Marte” și care să aibă calități speciale: să fie ușor de construit și ușor de demontat. Inginerii Maurice Koechlin și Émile Nouguier, angajați ai „Companiei de construcții Eiffel”, au trecut la treabă. În mai 1884, Koechlin, lucrând acasă, a schițat ”un mare pilon cu patru picioare care se unesc înspre vârf”. Gustave Eiffel nu a fost prea încântat inițial, dar a aprobat continuarea planificării și cei doi ingineri au apelat la Stephen Sauvestre, șeful departamentului de arhitectură al firmei care a adăugat celebrele arcuri decorative de la baza turnului, un pavilion de sticlă la primul etaj precum și alte elemente estetice minore.

Eiffel a cumpărat drepturile de autor asupra schiței și a prezentat-o la Expoziția Artelor decorative din toamna lui 1884 sub numele companiei. Pe 30 martie 1885 a prezentat-o și Societății Inginerilor Civili din Franța unde după ce a discutat problemele tehnice și a evidențiat utilitatea turnului, a terminat cu următoarele cuvinte: ”Acest turn nu reprezintă doar Revoluția franceză, nu doar măiestria ingineriei moderne, dar cea a secolului Industriei și Științei în care trăim, a cărei cale a fost pregătită de mișcarea intelectuală din secolul XVIII și de evenimentele din 1789”. Deși Expoziția se apropia cu pași repezi, autoritățile nu se grăbeau să desemneze un câștigător la concursul pentru ridicarea turnului. Abia după alegerile din 1886 lucrurile au început să se miște. S-a modificat pe ultima sută caietul de sarcini, inclusiv bugetul care a fost drastic redus, și din cele 107 de proiecte propuse, turnul lui Eiffel a fost selectat, deoarece era cel mai detaliat și era mai ușor de construit. Contractul a fost semnat pe 8 ianuarie 1887 și compania lui Eiffel a primit 1,5 milioane de franci – mai puțin de un sfert din cei 6,5 prevăzuți ințial- plus dreptul de exploatare comercială pe durata expoziției și pe următorii 20 de ani. După două decenii turnul trebuia demontat.

Nici nu începuse construirea și deja apăruseră controverse. Numeorase voci spuneau fie că nu este fezabil, fie că este prea urât. Toate nemulțumirile reflectau o dezbatere din Franța ce se petrecea de mult timp: relația dintre inginerie și arhitectură. S-a alcătuit ”Comitetul celor 300” (câte un membru pentru fiecare metru de turn) care era compus din artiști, arhitecți, ingineri, oameni de știință. Aceștia au trimis o scrisoare intitulată „Artiști împotriva Turnului Eiffel” către Ministrul lucrărilor publice și Comisiei Expoziției. Documentul a apărut în Le Temps pe 14 februarie 1887:

”Noi, scriitori, pictori, sculptori, arhitecți și devotați ai frumuseții sublime a Parisului, protestăm cu toată energia, cu toată indignarea în numele frumosului gust francez împotriva ridicării inutilului și monstuosului Turn Eiffel. Gândiți-vă pentru o clipă cum o claie de metal să domine Capitala precum un barbar și să umbrească Notre Dame, Luvrul, Domul Invalizilor, Arcul de Triumf. Pentru 20 de ani… vom vedea un detestabil șurub”.

Eiffel a răspuns: „Turnul meu va fi cel mai înalt edificiu ridicat de om. Până acum invidiam Egiptul că are cea mai înaltă clădire și deodată nu vrem ca Parisul să dețină acest record. Conform opiniei dumneavoastră piramidele ar trebui să fie considerate doar niște dealuri artificiale”. Unii dintre protestatari și-au schimbat părerea, dar alții nu. Scriitorul Guy de Maupassant se spune că lua prânzul în restaurantul turnului deoarece era singurul loc din Paris de unde nu se vedea ”detestabilul șurub”. Poetul Guillaume Apollinaire, s-a răzgândit însă și a scris în 1918 o caligramă naționalistă îndreptată împotriva Germaniei sub forma Turnului Eiffel.

Protestul era oricum tardiv. Lucrările începuseră pe 28 ianuarie 1887. După doar doi ani, pe 31 martie, turnul era inaugurat. În acea zi, la ora 13, Gustave Eiffel, însoțit de oficialități și de ziariști, a început să urce spre vârf. Deoarece lifturile nu erau funcționale, ascensinuea s-a făcut pe cele 1710 de trepte. Atmosfera era una de entuziasm. Constructorul se oprea frecvent pentru a-și lăuda ”copilul” și a explica diferite detalii de execuție. Cei mai mulți dintre vizitatori s-au oprit la primul nivel, dar câțiva, inclusiv inginerul Émile Nouguier, șeful de șantier Jean Compagnon, Președintele Consiliului Local și reporteri de la ”Le Figaro” și ”Le Monde Illustré”, au urcat până în final. La 14:35, Eiffel a ridicat în vârf un mare drapel în acompaniamentul a 25 de salve de pușcă trase de la primul nivel. Turnul nu era finalizat. Trebuiau instalate lifturile plus alte acomodări pentru vizitatori. Publicul nu a avut acces decât pe 15 mai, la nouă zile de la deschiderea oficială a Expoziției. Succesul a fost instant. Până pe 26 mai când au intrat în funcțiune lifturile, aproape 30.000 de oameni urcaseră până în vârf. Biletele costau 2 franci până la primul nivel, 3 la al doilea și 5 până în vârf. Duminca erau la jumătate de preț. Până la finalul Expoziției, pe 31 octombrie 1889, fusese vizitat de 1.896.987 de oameni,

După lăsarea nopții, edificiul era luminat de sute de lămpi cu gaz, iar vârful se transforma într-un far ce ilumina în roșu, alb și albastru. Alte două faruri mobile iluminau diferite clădiri ale Expoziției. Zilnic orele deschidere și de închidere ale turnului erau anunțate de un tun aflat în turn. La etajul doi ”Le Figaro” avea un birou și o mică tipografie, unde a fost scoasă o ediție specială ”Le Figaro de la Tour”. Lângă, se afla, așa acum îi stă bine Franței, o patiserie. La ultimul etaj era un oficiu poștal de unde turiștii puteau trimite scrisori și vederi ce aminteau de vizită. Coli de hârtie erau puse zilnic pe ”pereții” turnului unde vizitatorii își puteau lăsa impresiile. Gustave Eiffel nota că o parte dintre ele erau ”vraiment curieuses” (cu adevărat curioase). Unul dintre primii care au văzut turnul a Thomas Edison. Eiffel l-a invitat în apartamentul său din vârf, unde invetatorul american i-a prezentat fonograful. Edison a semnat și în cartea de oaspeți: „Domnului Eiffel, bravul inginer al unei clădiri atât de mari, simbol al științei moderne, care are cel mai mare respect din partea mea, și cu siguranță și din partea întregii planete”.