Lucian Blaga în proza autobiografică își amintește cum a rostit primele cuvinte la vârsta de patru ani. ”Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului. Urmele acelei tăceri inițiale le caut însă în zadar în amintire. Despre neobișnuita înființare a graiului meu aveam să primesc o înșirare de știri numai târziu, de la Mama și de la frații mei mai răsăriți. Aflai atunci că în cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era- cuvânt. Cuvântul meu nu semăna cu nimic. Nici măcar cu o stângace dibuire pe la marginea sunetului, cu atât mai puțin cu o prefigurare a unei rostiri articulate. Continue reading →