La puțin peste 40 de ani, Creangă putea fi văzut vara pe prispa bojdeucii din Țicău, răsturnat într-un pat rustic, din care se scula greoi, în cămașa deschisă la piept, în pantaloni și papuci, cu abdomenul revărsat peste cingătoare. Drumurile zilnice din Țicău până la școala din Păcurari îl oboseau peste măsură. Oboseala nu era numai a corpolenței. Dacă ”Amintirile…” și ”Poveștile” îl aduseseră la lumea copilăriei mai întâi ca material literar, o împrejurare ereditară îl întoarce însă cu adevărat la Humulești, lângă amintirea Smarandei. Continue reading →