Minunata copilărie a reginei Maria


regina maria

Maria de Marea Britanie, al doilea copil al ducelui Alfred de Edinburgh, conte de Kent și Ulster și al Mariei Alexandrovna a Rusiei, este încă de la naștere moștenitoarea a două tradiții monarhice vechi și impunătoare. Mamai ei, își va pune amprenta încă de la început. Ducele ar fi vrut să-i pună numele de Victoria, precum bunica ei, regina Marii Britanii și împărăteasa Indiei, dar reprezentanta Romanovilor a pus piciorul în prag. Ducele, om blajin și având ca ocupație de bază navigația, va sta mai mult pe mare pentru a evita desele scandaluri pe care soția sa, moștenitoarea unui temeperament coleric, i le face constant. De altfel, Missy (în vremea aceea erau la modă diminutivele), își va idolatriza tatăl, pe baza faptului că îl vedea rar, ”farmecul depărtării”, iar cu mama, prin prisma faptului că o vedea des, nu se va înțelege chiar așa bine.

regina maria tanara

Regina Maria a României va crește la Eastwell Park, comitatul Kent, reședința de la țară a familiei de Edinburgh, pe care Maria Alexandrovna o preferă de o sută de ori somptuosului palat Clarence House, reședința lor oficială din Londra. Pentru Missy, Eastwell va fi mereu paradisul copilăriei: avea o locuință confortabilă, grădini perfect întreținute, de unde și pasiunea pentru flori pe care și-o va etala la Balcic peste mulți ani, tot acolo în Kent efectuând primele plimbări cu poneiul oferit de bunica Victoria, apoi cu calul, Maria fiind de tânără o bună călăreață, neuitând nici lacul unde vâslea alături de frate, surori și veri. Precum Ulise, Alfred de Edinburgh, revine din când în când acasă în funcție de escale sau permisiile pe care i le acordă Marina Regală. Pentru Missy întoarcerea tatălui era o fericire fără egal. Barba, splendida uniformă îi vor crea viitoarei regine a României un respect deosebit pentru oamenii în uniformă, de aceea, în Primul Război Mondial, va fi mereu aproape de ostașii de pe front.

Alfred, tatal reginei Maria
Alfred, tatal reginei Maria

Alături de părinți, Missy face vizite la bunica Victoria care ținea foarte mult la legăturile de familie. La palatele Windsor, Balmoral sau Osborne lucrurile se petrec identic la fiecare vizită. Bonele îi aduc pe cei mici care fuseseră dăscăliți despre cum se face liniște atunci când o văd pe regină. Apoi își face apariția regina, îmbrăcată în negru cu excepția bonetei albe. Victoria, mai timidă și mai tăcută decât nepoții, îi lasă să exploreze camera. Missy mângâie cățeii, privește cu admirație pozele din tot Imperiul, observă chipurie rudelor, făcând deseori comentarii… pe care nu i le ceruse nimeni. Indienii care se aflau în preajma reginei o vor fascina cu adevărat. Purtau turbane și haine exotice, erau impasibili la lumea exterioară, răspunzând doar la gesturile reginei. De aici și pasiunea pentru călătorii, pentru locuri și oameni de peste mări și țări.

Regina Victoria
Regina Victoria

În 1881, la funeraliile bunicului Alexandru al II-lea Romanov, mica prințesă descoperă farmecul rusesc. Uluită de fastul imperial, impresionată de splendoarea și misterul bisericilor, vrăjită de farmecul delicat al peisajelor slave de la începutul primăverii, ea are pentru prima oară experiența unei lumi răsăritene cu contraste izbitoare, diferită de civilizația britanică. După această călătorie, își va înțelege mai bine mama și se va apropia într-o oarecare măsură, deși conflictele nu au încetat să se ivească între cele două. În 1883, la nașterea ultimului copil al cuplului Alfred/Maria, regina Victoria este solictată de reprezentanta Romanovilor să intervină în cariera navală a soțului pentru ca acesta să vină mai des acasă și să se implice mai mult în creșterea copiilor. Regina, cea care conferise un prestigiu fără egal familiei domnitoare, se teme însă ca fiul său, lipsit de vapoare va urma căile ușuratice și risipitoare ale fratelui său mai mare, prințul de Wales. Astfel, frumoasa Missy va trebui să mai aștepte până când Amiralitatea îi va îngădui unui foarte bun ofițer să petreacă mai mult timp cu familia.

Maria Romanov, mama reginei Maria de România
Maria Romanov, mama reginei Maria de România

Maria Romanov va alege să călătorească pentru a-și ține copiii cât mai ocupați. Vor vizita des cabana în stil elvețian a Victoriei de la Osborne, în insula Wight vara și castelul Balmoral în Scoția, toamna. Dacă Osborne este paradisul soarelui și al băilor de mare, uneori în compania neastâmpăratului Winston, fiul lordului Rudolph Churchill, Maria descoperă la Balmoral o natură sălbatică, neatinsă de revoluția industrială care făcea atunci din Mare Britanie, prima putere economică a lumii. Prințesa, a cărei sensibilitate a vibrat la chemarea profundei și misterioasei Rusii, descopera acolo un tărâm pe care plutește, o atmosferă de ”poezie infinită”. Pe dealurile împădurite și pe malul lacurilor se plimba deseori cu bunica. ”Scumpa mea bunicuță, cu rochiile sale de mătase neagră amintind de vremea crinolinelor, cu boneta ei de văduvă, cu râsul ei timid și ușoara ridicare a umerilor devenită cu timpul un tic! Cât era de impresionantă și de neuitat!”

missy regina maria

În 1886 tatăl lui Missy este numit comandant al flotilei britanice din Mediterana, astfel că familia pleacă în Malta. Victoria a pus la dispoziție iahtul său personal, Osborne, pentru ca fiul și nepoții săi să traverseze Mediterana de la Marsilia spre La Valetta după o călătorie cu trenul prin frumoasa Franță, de la Calais până în portul de la din sudul Hexagonului. Traversarea mării se face cu prudență, mai ales lângă coastele Italiei, stat care tocmai intrase în alianță cu rivalii englezilor, germanii și austriecii. În octombrie ”Osborne” ajunge la destinație. Ascultând ”God save the Queen” simte că face parte dintr-un imperiu unde soarele nu apune niciodată. În această insulă însoțită deseori de profesori, explorează bogățiile arhitecturale și istorice ale zonei. Acest aspect pedagogic nu o impresionează, și, fără a fi refractară la învățătura tradițională, preferă mereu contactul direct cu viața. În memoriile sale menționează rar activitățile școlare. Se descurcă foarte bine la franceză, la literatură universală și la istorie, deși splendidele monumente malteze provenind de la greci, arabi, bizantini, calavleri ioaniți sau otomani nu o marcaseră.

Regina Maria in 1888
Regina Maria in 1888

Ducele de Edinburgh, care este mândru de frumusețea tinerească a fiicei sale, o blondă încântătoare cu ochi albaștri, îi dă voie uneori să participe la recepțiile date la Palatul San Antonio, reședința familiei, unde tânăra impresionează pe toată lumea. În 1887 se întoarce în Anglia pentru jubileul de aur al reginei. Sărbătoarea, de o grandoare nemaivăzută, o va convinge pe Missy de puterea Imperiului Britanic și, peste ani, în Primul Război Mondial, va milita pentru o alinață între București și Londra. La întoarcerea în Malta, își continuă formarea educațională îndrăgostindu-se în același timp mai mult de hipism, sport pentru care își va dedica aproape tot timpul liber. În 1889, misiunea ducelui de Edinburgh în Malta se termină, la fel și copilăria idilică a Mariei care notează: ”Ziua dureroasei despărțiri a venit. A fost cu adevărat distrugerea totală a unei existențe de bucurie, de fericire completă, fără decepții, fără probleme”.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici