Pe 23 decembrie, 1989, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi să apere Aeroportul Internaţional Otopeni de teroriști. Teroriștii erau, teoretic, susținători fanatici ai lui Ceaușescu. Unele voci spun că au existat, altele că nu au existat, ci au fost doar inventați pentru a întreține haos și ca noua conducere să își justifice existența.

În seara de 22 decembrie, generalul Iosif Rus, comandantul de atunci al Aviaţiei Militare, a aflat că Aeroportul Otopeni urma să fie atacat de terorişti. În jurul orei 22:00 el a luat legătura, pe telefonul guvernamental, cu generalul Grigorie Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate. Împreună cu acesta s-a decis ca în sprijinul dispozitivului de apărare a aeroportului să fie trimise două companii de la şcoala de subofiţeri de la Câmpina.
Sosite în apropierea Aeroportului Otopeni, cele trei camioane cu militarii de la Câmpina au fost întâmpinate de căpitanul Constantin Ionescu, ofiţerul desemnat să fie călăuza care urma să-i integreze pe nou-veniţi în dispozitivul de pază. Din păcate, această operaţiune de rutină a degenerat într-un haos generalizat. Din motive încă neclare, nimeni nu a comunicat celor amplasaţi în dispozitivul de apărare că militarii de la Câmpina nu sunt terorişti şi au venit să-i ajute. Când camioanele au oprit in apropierea dispozitivului de pază existent, era încă întuneric. La un moment dat, căpitanul Ionel Zorilă a tras în aer o rafală de avertisment. O rafală care a dat startul unor minute de groază, în care 50 de militari au fost ucişi, iar alţi 13 au fost răniţi. În ploaia de foc a mai nimerit şi un autobuz în care se aflau mai mulţi angajaţi civili ai aeroportului.

Tragedia de la Otopeni a intrat în atenţia anchetatorilor încă din anul 1990, dar “Dosarul Otopeni” a avut un traseu juridic la fel de încâlcit ca majoritatea celorlalte dosare privitoare la morţii şi răniţii Revoluţiei. Singurii care au intrat în atenţia anchetatorilor au fost generalii Dumitru Drăghin şi Grigorie Ghiţă şi căpitanul Ionel Zorilă.
Acuzaţi de comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, Dumitru Drăghin a primit opt ani de închisoare, Grigorie Ghiţă – şase ani, iar Ionel Zorilă – patru ani. Atât ei cât şi instituţiile la care lucrau – Aeroportul Otopeni, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne – au fost obligaţi să plătească familiilor despăgubiri în valoare totală de aproape 900.000 de euro. În 1990, pe 23 decembrie, la Aeroportul Otopeni se dezveleşte un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care şi-au pierdut viaţa în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.

Tot pe 23 decembrie în timpul nopţii, la Bucureşti, au fost atacate Televiziunea, clădirea Comitetului Central, Biblioteca Centrală Universitară (care a fost grav afectată de incendii), Ministerul Apărării Naţionale. Au fost eliberaţi din închisori deţinuţii politici, printre care şi cei câţiva ziarişti din gruparea “României libere” (Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă) care, cu un an în urmă, protestaseră deschis împotriva regimului. Noul guvern va decide de asemnea redeschiderea graniţelor României.