Elena Văcărescu una dintre cele mai apropiate persoane de marele diplomat scrie cu adâncă admirație. “Cannes, 18 martie 1941

A murit Titulescu, neobișnuitul, marele nostru Titus, Tutulică, Titu nu mai este. Aruncat în afara vieții, deja de mai multă vreme, el nu mai aparține decât regretelor noastre… dar ce ființă minunată și plină de taine în sensul larg al cuvântului, ce verb, ce forță, ce siluetă proiectată peste toate orizonturile politice a dispărut. Titus! Societatea Națiunilor, Europa fericită, sigură de ea însăși, ședințele în care cu pasul ferm, capul sus, umerii largi, ținuta imperioasă, Titulescu trecea prin mulțimea delegaților pentru a urca la tribună.

Cât de apropiată și în același timp îndepărtată îmi pare această imagine. În timp ce se afla acolo la Geneva în admirația unanimă, marele său proiect părea să izbutească. Seara, la reuniunile de lucru între noi românii, el ne dezvăluia acest proiect: Mica Antantă (Mica Înțelegere) și Antanta Balcanică (Înțelegrea Balcanică). Cu cinci săptămâni în urmă într-unul din rarele momente de luciditate, reușeam să evocăm împreună acele amintiri înfipte ca niște piroane în mintea noastră… Îl priveam în timp ce, cu mâna tremurândă și privirea pierdută, vorbea de sinistra împlinire a profețiilor sale. El însuși era o imagine a acestora. Alungat din țară, izgonit de rege și de cei ce se pretindeau aleșii națiunii, cu privirea stinsă și pasul șovăitor, obrazul supt și numai schelet- iată ce mai rămăsese din cutezătorul și neobositul, nostru Titus, acela care, fluturându-și ideile ca un stindard, știuse să se facă ascultat și să se impună. Fidelitatea față de Franța nu era rivalizată decât de devoțiune pentru propia-i patrie și de gustul și cultul veritabil ce i le inspira sufletul englez și instituțiile Angliei. “Iubesc Franța cum am iubit-o pe mama mea, iar Anglia ca pe tatăl meu”, a declarat la Londra. Cerându-i-se amănunte asupra părinților săi, el a spus: “Mi-am pierdut mama acum patru ani și o mai plâng încă. Sunt fiul postum al tatălui meu și toată viața l-am cinstit și l-am așezat mai presus de orice în sufletul meu.”

A fost alungat cu lovituri de bâtă, pentru că sub spinii și trandafirii Genevei el descoperise pericolul: Germania sporindu-și cu fiece zi, înăuntru și afară, uimitoarea influență ce-i va permite să ia și să doboare totul. Titulescu o văzuse la lucru timp de 18 ani. Titulescu auzea de departe răsunând sunetele de alarmă ce trebuiau să trezească grabnic întreaga Europă, nu deslușea pe acela al pământului natal. Iată de ce în acele zile din 1936 în Italia (aceasta invadase Etiopia) se jubila: “Oribilul Titulescu a fost, în sfârșit, dat afară de regele lui și de întreaga națiune.” Titulescu semnalase cu mult timp înainte manevra care dădea de la Berlin lovituri de târnăcop Versailles-ului.

“- Vă înșelați, i se replica, Germania nu se străduiește decât să se dezvolte pe plan intern.
– Da, de-ar fi așa, dar după aceea ce se va întâmpla?
– Ei bine, o să se preocupe să-și extindă comerțul, să-și dezvolte industria.
– Industria de război.
– Ah, încetați! Insistențele dumneavoastră ajung la manie. ”

“- Da, Germania este bolnavă de poezia lui Hitler, care reprezintă ceva confuz, monoton, de nedorit, ca vuietul vântului și revărsarea mării. În afara veșnicului slogan ce se rostogolește cu bubuit de trăznet, cuvintele ce sloboadă în spațiu se răspândesc, sau mai degrabă, devin o forță motrice, un element, ceva tulburător și însuflețitor, ca oxigenul bunăoară.”

Neliniștea lui Titulescu izvora din admirația pe care o avea pentru Germania. El lăuda îndârjirea unui popor hotărât să se redreseze cu orice chip, dar considera că mijlocul cultivat în secret-războiul- era rău ales.Or, după opinia sa, Germania nu trebuia cu niciun preț să-l folosească pentru că mai era și Rusia.

Titulescu ținea cu orice preț să creadă că odată cu venirea regelui, ar putea păși în etapa în care, datorită înțelegerii ce i-ar acorda-o monarhul, ar reuși să se facă unanim înțeles. Regele Carol, este adevărat, a cedat cu greu datoriei de a-l numi printre consilierii săi, dar odată împlinit faptul, îl consulta cu încredere și interes. Însă virusul era deja în venele conducătorilor de la noi. Germania inaugurase deja sistemul său de sechestru economic în toate țările, însuflețind, este adevărat, munca pe plan intern, îndrumând industria în formare, constituind împreună cu românii, drept port-drapel, super-consilii de administrație. Miopia popoarelor făcea ravagii, sau mai degrabă, cea a reprezentanților lor, care nu vroiau cu niciun preț să-și dea seama de situația care ducea spre marele măcel.

Referitor la discuțiile cu URSS în privința unei înțelegeri bilaterale, Elena Văcărescu spune: “Ce mai tărăboi s-a iscat în această chestiune! Un tărăboi îngrozitor. Se spunea că Titulescu vroia să vândă România Rusiei. Abia abordată în vreo discutie, ideea lui Titulescu stârnea rebeliune, devenea secure și cuțit în mâinile germanilor, sau ba chiar și în acelea ale opiniei politice românești, aproape unanim câștigată de partea acestora. Lipsindu-se de serviciile lui Titulescu, România a comis un act grav de ingratitudine și de neprevedere, în vreme ce regele său era rău sfătuit, sau, mai exact, prins și el în rețeaua de aur a afacerilor. Titulescu era acuzat de a fi agent al bolșevismului, i se reproșau gesturi de plutocrat (sistem de guvrenământ în care puterea o au doar cei bogați), creându-se în jurul lui un mit fals.

În clipa de față (martie 1941), pe care Titulescu a prevăzut-o, când nu mai dansăm pe un vulcan ci pe oseminte, este bine să privim puțin în urmă, este un moment în care națiunile își poartă paradoxurile și greșelile-n pănaș, moment de înfumurare, dar și de căință, epocă confuză ca zborurile învălmășite ale corbilor și vulturilor deasupra mormanelor de cadavre, prin ceață nu poți să-i distingi unii de alții. Titulescu a fost mai mult decât un om de stat, el a fost un profet. În momentul în care scriu aceste rânduri, războiul devine o fiară de neîmblânzit.”

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici