Iuri Gagarin- prigonit de naziști, dar primul om care a ajuns în spațiu


download

“Să mergem!” Cu aceste două cuvinte rostite pe 12 aprilie 1961 când naveta Vostok 1 se pregătea decoleze de la cosmodromul Baikonur, un temerar rus avea să înceapă una din cele mai mari aventuri din istoria omenirii.

Iuri Gagarin s-a născut la 9 martie 1935 în regiunea Smolensk din Rusia, regiune situată la vest de Moscova. A fost al treilea din cei patru copii ai familiei Gagarin, având un frate cu 10 ani mai mare decât el, Valentin, o soră mai mare, Zoia şi un frate mai mic, Boris.

yi

Gagarin a început să meargă la şcoală în septembrie 1941. Familia sa îşi pierduse recent casa în urma invadării Uniunii Sovietice de către armata nazistă a lui Hitler. Cam în acea vreme a văzut pentru prima dată şi un avion. Era un avion de război rusesc care fusese lovit în zbor şi forţat să aterizeze. La puţin timp după aceea, armata germană a invadat satul lui Iuri, familia sa fiind forţată să se mute într-un adăpost, şcoala fiind şi aceasta definitiv închisă. În 1942, forţele sovietice încep să repurteze victorii în luptele împotriva naziştilor, iar în urma succeselor din regiunea Smolensk şcoala este redeschisă. Condiţiile lăsau însă de dorit, neexistând creioane sau hârtie, iar micul Iuri nu putea studia cum şi-ar fi dorit. Între timp familia Gagarin a fost lovită de o tragedie. Valentin şi Zoia au fost capturaţi şi luaţi ostatici de către armata germană aflată în retragere. Şi tatăl lor fusese urmărit de soldaţi, aşa că familia Gagarin este redusă temporar la trei membri. Pentru o vreme familia nu primeşte nicio veste despre Vladimir şi Zoia, dar în cele din urmă află că aceştia fuseseră eliberaţi şi că se întorc acasă cu ajutorul armatei sovietice. Regiunea Smolensk nu a mai fost teatru de război după aceea, iar în 1945 războiul a luat sfârşit. În 1947 Gagarin termină şcoala generală şi începe studiile liceale, unde devine fascinat de matematică şi fizică, precum şi de aeromodelism.

iuri_gagarin_2

Gagarin şi-a continuat studiile, făcând şi antrenamente de paraşutism şi învăţând să piloteze avioane. S-a căsătorit, iar în aprilie 1959 s-a născut fiica familiei Gagarin, Elena. Între timp, şi-a depus şi candidatura pentru a fi primul om care va zbura în spaţiu. Iuri a fost unul din cei 20 care au trecut testul fizic extrem de dur, mutându-se apoi cu familia la o bază de antrenament aflată la 25 de kilometri nord de Moscova, bază care primise numele “drumul către stele”. Toţi potenţialii astronauţi s-au întâlnit cu liderul de antrenament, Konstantin Bercinin, precum şi cu Nicolai Kamanin, responsabilul cu pregătirea astronauţilor din acea bază. În timpul acestor antrenamente Gagarin a fost primit în Partidul Comunist, fapt ce l-a ajutat să fie cel ales să meargă în spaţiu. În sfârşit, modulul spaţial a fost construit cu succes, iar Sergei Korolev a fost invitat la baza de pregătire ca instructor. La acel moment, mai rămăseseră numai şase candidaţi. Cu o noapte înainte de decolare, mai rămăseseră doi candidaţi, Gagarin şi Titov. Doar a doua zi a fost anunţat cel care avea să fie primul om care ajungea în spaţiul cosmic .

Capsula Vostok 1, folosită de Iuri Gagarin pe timpul ieşirii sale în spaţiul cosmic, actualmente expusă într-un muzeu, în apropiere de Moscova

Capsula Vostok 1, folosită de Iuri Gagarin pe timpul ieşirii sale în spaţiul cosmic, actualmente expusă într-un muzeu, în apropiere de Moscova

În dimineaţa decolării, pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin ştia că el va fi cel ce va zbura în cosmos, dar continua să glumească. Apoi, la ordinul lui Kamarin, Gagarin şi nava Vostok au început să se înalţe cu o viteză ameţitoare. La cincizeci şi cinci de minute de la lansarea astronavei Vostok, guvernul a emis un anunţ oficial, aşa cum fusese planificat: “Prima aeronavă cu echipaj uman la bord a fost lansată. Pilotul este membru al Partidului Comunist Sovietic, maiorul Iuri Alexeevici Gagarin”. Înainte de decolare, Gagarin era locotenent. În timp ce se afla în spaţiu, a fost avansat în grad cu două trepte. Vostok a zburat pe orbită în jurul Pământului, prin dreptul Ecuatorului, timp de aproximativ 90 de minute, iar după 108 minute de la lansare a aterizat în apropierea oraşului Saratov, un oraş foarte drag lui Gagarin.

GagarinHero

La 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin devenea primul om care fusese în spaţiu şi primul care ajunsese pe orbita Pământului. În ziua de 14 aprilie Gagarin s-a întâlnit cu presa pentru a vorbi despre prima misiune spaţială cu echipaj uman la bord. Iuri Gagarin ajunsese deja un erou naţional. Guvernul a început să îl folosească în scopuri propagandistice. În 1968, pe 27 martie, Gagarin moare însă în timpul unui zbor de rutină şi este înmormântat ulterior în Piaţa Roşie din Moscova, mormântul său devenind loc de pelerinaj pentru cei care urmează să iasă în spaţiu.

gagarin_kids

Leave a Reply