Fenomenul Piaţa Universităţii 1990 a fost cel mai radical şi moral discurs anticomunist al societăţii civile după căderea dictaturii ceauşiste în România. Cei care astăzi au douăzeci și ceva nu îşi mai amintesc nimic de atunci, aşa cum nu îşi mai amintesc nimic nici de revoluţia din decembrie 1989.
Duminică, 22 aprilie 1990, are loc mitingul electoral al PNŢCD, unde se scandează câteva din lozincile care vor face carieră în Piaţă Universităţii: ”Iliescu nu dezbină ţară”, „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţară”, ”Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţară”, ”16-22, cine-a tras în noi”, ”Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, ”Treziţi-va români, aveţi din nou stăpâni”, ”Iliescu pentru noi este Ceauşescu II”, ”Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist”, ”Iliescu nu uita, te votăm la Moscova”, ”Adevărată emanaţie a Revoluţiei – Proclamaţia de la Timişoara”, ”Nu va fie frică, comunismul pică” etc.
Lăsând la o parte patetismul, dar şi umorul câtorva din aceste slogane, ele, în majoritatea lor, depun mărturie despre câteva dorințe ale celor care se considerau urmaşi ai revoluţiei din decembrie 1989: incapacitatea sau lipsa de voinţă a Puterii de a clarifica cine a acţionat violent împotriva demonstranţilor din decembrie 1989, lipsa de apetenţa etică a preşedintelui interimar Ion Iliescu, ca fost comunist, somnolenţa şi pasivitatea românilor de a opta pentru o comodă soluţie de compromis în alegeri, care ar fi invalidat tocmai revoluţia din decembrie 1989. După epuizarea mitingului electoral, o parte dintre participanţi, dar şi curioşi (la fel că după mitingul din 21 decembrie 1989) se grupează în Piaţă Universităţii pe care o ocupă, blocând circulaţia. Încă din primele zile are loc structurarea fenomenului Piaţa Universităţii din punct de vedere moral; pe pancartele protestatarilor scrie: „Ieri huligani, azi golani”, ”Somnul raţiunii naşte monştri”, ”Astăzi capitala, mâine toată ţară”, ”Libertate te iubim, ori învingem, ori murim”, ”Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, ”Vom muri şi vom fi liberi”. Toate aceste slogane vizau continuitatea spirituală şi morală între cei aflaţi pe baricade în 21 decembrie 1989 şi golanii din aprilie 1990, întrucât o parte dintre ele fuseseră scandate de cei dintâi.
Radicalismul protestatarilor este esenţial şi pentru aceasta pledează intonarea ritualică a altui refren specific Pieţei Universităţii: ”Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!” Această etică aparent boemă va domina Piaţa Universităţii, de ea fiind legate cele mai multe reproşuri de declasare socială formulate de Putere (FSN) la adresa manifestaţiei-maraton.
Se mai scandează: Suntem golani! De 45 de ani!, Iliescu nu uita, ţară nu-i moşia ta. Protestatarii se revendică nu doar de la luptătorii din decembrie 1989, ci şi de la deţinuţii politici din timpul comunismului. De Facultatea de Arhitectură atârnă pancarte uriaşe pe care scrie: Facultate de golani, Nu există socialism cu faţă umană, ci doar totalitarism cu dinţii sparţi; este expusă inclusiv o fotografie trucată cu Ceauşescu şi Iliescu, dedesubtul căreia scrie (fiind imitată pronunţia greşită a lui Ceauşescu) „Pretinii”. Până pe 13-15 iunie 1990, când minerii au devastat zona, acesta a fost cea mai fierbinte parte a României.
