Înainte de formarea limbii române, înainte de formarea poporului român, înainte de romanizare au fost dacii. Ei au stat la baza tuturor proceselor care formează prezentul. Doar dacă ne dăm seama de caracteristicile acestui element dac, vom putea să ne lămurim asupra amestecului rezultat și vom reuși să explicăm unele trăsături ale poporului român.

După mărturiile izvoarelor literare antice, dacii (geții) erau blonzi- flavi, așa cum spune Strabo, referindu-se la neamul getic al corallilor- cu pielea albă, cu ochi albaștri, ca și ceilalți nordici europeni. Atât Trofeul cât și Columna lui Traian îi arată potriviți de statură, nici înalți, nici scunzi. Bărbații poartă părul lung și au toți barbă, nicăieri nu îi găsim altfel reprezentați. Pe frunte și la tâmple părul e tăiat. Femeile, judecând după Columnă par a fi fost înalte, zvelte și în general frumoase. Părul îl aveau pieptănat cu cărare la mijloc și stâns în spate, făcut coc. Îmbrăcămintea bărbătească se alcătuia din pantaloni nu prea largi, cam în felul cioarecilor și o cămașă strânsă la mijloc cu o curea. Pe deasupra purtau iarna un cojoc ceva mai lung, cu blană pe dinăuntru și destul de strâmt. Așa sunt pe Trofeu. Pe Columnă poartă peste cămașă o matie scurtă, fără mâneci, prinsă de umăr cu o fibulă sau copcă. Nobilii își acopereau capul cu un fel de căciulă din lână sau pâslă, asemănătoare căciulilor frigiene, în timp ce oamenii simplii umblau cu capul gol. Pe vreme rea toți aveau o glugă. În picioare aveau opinci, prevăzute iarna cu mâțe sau crampoane de fier. Femeile sunt înfățișate pe Trofeu având o cămașă cu mâneci scurte și fustă. Pe Columnă poartă o haină stilizată ca un ”chiton grecesc”, dar mai lungă ca aceasta, o mantie dreaptă iar pe cap au o broboadă înnodată la spate, sub conci.

Ocupația de bază a dacilor era agricultura. În expediția lui Alexandru Macedon la nord de Dunăre, soldații săi au trebuit să treacă prin întinse lanuri de grâu, iar oamenii săi au fost nevoiți să culce spicele cu lancea. Lexicograful bizantin al lui Suidas citează pe Criton care ne spune că Decebal în timpul războaielor cu Traian i-a însărcinat pe unii nobili cu apărarea cetăților iar pe ceilalți să aibă grijă de bunul mers al agriculturii. Lucrarea pământului era vitală pentru existența statului dac. Viticultura juca un rol major. Pe vremea lui Burebista, la îndemnul acestuia, dacii ar fi distrus toate podgoriile pentru a fi eradicat excesul de alcool. Știrea ar trebui interpretată în sensul că dacii, ascultând de liderul lor înțelept, au distrus doar viile care produceau peste nevoia generală. Ca și rudele de la sud, tracii, vechii daci beau vinul curat, neamestecat cu apă. Tăria alcoolică nu era așa de mare spre deosebire de vinul din peninsula grecească, licoare care întotdeauna trebuia amestecată. Vitele erau numeroase, dacii făcând deseori comerț cu ele. Rasa cailor getici era celebră. Regele scit Atheas care domnea peste estul Câmpiei Muntene, Bugeac și Dobrogea, a murit în timpul luptelor cu Filip al II-lea. Învingătorul a luat 20.000 de iepe pentru îmbunătățirea rasei. Scriitorii antici amintesc și de oile dacilor, de la care dacii obțineau lână pentru îmbărăcăminte și lapte.

Herodot spune că nu puteai să treci la nord de Dunăre deoarece te împiedica muțimea roiurilor de albine. Trecând peste evidenta exagerare trebuie să constatăm mulțimea prisăcilor din Dacia. În lunca Dunării, în Baltă, în Deltă, pe lângă marile cursuri de apă, dacii erau pescari. Trecerea armatei lui Alexandru cel Mare pe malul stâng al Dunării s-a făcut în bărci ale localnicilor, făcute din trunchiuri scobite, cu care ei mergeau la pescuit. Se exploata sarea, iar în Apuseni aurul. Se lucra bronzul, fierul, argintul. Porduceau singuri coasele și secerile din bronz, topoarele, fiarele de plug, cleștele de fier, săbiile de fier, obiecte cult și moblilier, podoabe de tot felul, mai ales din argint (în special vase). La sfârșitul secolului IV î. Hr. au bătut monede ce le imitau pe cele grecești și macedonene, iar mai târziu pe cele romane. Din lemn făceau obiecte casnice și unelte agricole. Din lut făureau vase, unele împodobite cu figuri umane. Izvoarele ne spun că exportau materii prime: grâne, pește, ceară, miere și sclavi. Se vor fi adăugat piei și blănuri și foarte probabil sare, lemne toate nu numai cu destinația Greciei sau Câmpiei Panonice ci chiar Egiptul. Importau de la greci vin și untedelemn. În munții Făgărașului s-au descoperit amfore mari din Thassos, Rhodos și Chios. Pentru uzul nobililor se aduceau țesături fine, stofe scumpe. După căderea Sarmisegetuzei s-au găsit într-o peșteră, ascunse, hainele și stofele scumpe ale lui Decebal.

Dacii erau împărțiți în triburi având fiecare un nume și locuind un anumit tertoriu. Pe baza cercetării scrierilor lui Ptolemeu s-a stabilit că existau cel puțin 12 astfel de triburi. Din mărturia lui Ptolemeu, dar și a altor izvoare putem constata că dacii erau un popor numeros fapt ce explică expansiunea din timpul lui Burebista și continuitatea lor după Decebal. Ei trăiau în special în mediul rural, dar aveau și o serie de centre urbane. Ptolemeu al lui Lagos, însoțitorul lui Alexandru cel Mare, ne spune că orașele erau întărite. Trecând malul stâng al Dunării, regele Macedoniei a cuprins un oraș get care însă era ”rău întărit”. Asta înseamnă că la câmpie nu existau fortificații de piatră, apărarea realizându-se cu șanțuri și valuri de pământ întărite cu palisade. La munte unde materialul se găsea mai ușor, zidurile erau din piatră. Populația orașelor era destul de numeroasă. Atunci când Alexandru cel Mare cuprinde orașul de pe stânga Dunării, cei 4000 de călăreți daci se retrag, luând cu ei femei și copii de unde rezultă un număr ce trecea ușor de 10.000.

Cea mai mare parte a dacilor trăia însă la sate, pe cursurile de apă și în locuri mai adăpostite. Casele se făceau la câmpie din nuiele împleteite pe pari și muruite cu pământ. Aveau formă de bordei, adică jumătate îngropate în pământ. La munte sau deal era utilizat mai mult lemnul, folosindu-se bârne încheiate. Acoperișul era tot din lemn, așa cum ne arată și Columna. Aveau formă pătrată, cu două camere și erau înconjurate de un gard de scânduri, ascuțite la vârf. Unele din aceste case sunt reprezentate stând pe stâlpi înlați, ceea ce le dă un spect lacustru. În realitate e vorba de stâlpii de piatră care și azi în regiunea de munte sau deal se pun la colțurile casei, construindu-se apoi pe ei scheltul de lemn al clădirii. Și gardul cu vârful ascuțit este prezent în zilele noastre.

Aceste locuințe găzduiau o societate ce se împărțea în două mari clase. Primii erau tarabostes, nobilii care purtau celebra căculiță din lână sau pâslă, din această cauză romanii numindu-i pileati. Oamenii de rând nu purtau această căciulă, din această pricină erau numiți de aceeași romani comati. În fruntea statului era regele care guverna ajutat de un sfat nobiliar. În împrejurări deosebite îl solicita și pe marele preot. Succesiunea la tron se făcea fie ereditar, fie electiv. Inscripția lui Acronion din Dionysopolis afimă că înainte de Burebista, rege fusese tatăl său, așadar avem o succesiune ereditară. Pe de altă parte, Cassius Dio ne povestește că regele Duras, văzând greutățile și primejdiile ce amenințau statul dac, a dat domnia de bunăvoie lui Decebal. Un ultim izvor istoric care ne provine de la Dio Chrysostom arată principul electiv în sensul că dacii își aleg dintre tarabostes, atât regele cât și marele preot. Nu a existat se pare principiul primogeniturii.

Două controverse legate de daci

Multă vreme s-a considerat că dacii se tatuau. Unele izvoare vorbesc de acest obicei, altele nu. O sursă istorică de secol II d. Hr, bazându-se probabil pe o mărturie mai veche, ne spune că tatuajul se practica de traci asupra copiiilor nobililor, iar de geți asupra sclavilor,(care erau prizonieri de război străini, deci nu pe ei înșiși). Istoricii, bazându-se pe temeiul că dacii deși făceau parte din neamul tracilor, se deosebeau parțial de ei, iar unele izvoare istorice nu menționeză obiceiul, au ajuns la concluzia improbabilității tatuajului în lumea dacilor.

Poligamia, mai întâi este menționată de Meandru în comediile sale și apoi de Strabo. Posibil ca regii și membrii clasei nobiliare să fi avut mai multe soții. Exemple se găsesc și la alte popoare. Filip, tatăl lui Alexandru Macedon, a avut un număr mare de soții iar Seuthes rege trac, la fel. Nu era nimic excepțional, specific geto-dacilor. Comati, pătura de jos, deci majoritatea populației, era cu siguranță monogamă. Poetul Ovidiu care a stat atâta vreme printre geții din Dobrogea și care în scrierile sale nu îi menajează pe autohtoni, nu pomenește nici un singur cuvânt legat de poligamie pentru simplul fapt că nu exista.