Eremia Teofil Grigorescu s-a născut la Târgu Bujor, pe 28 noiembrie 1863. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Galaţi, iar liceul la Iaşi. A fost înscris timp de un la Facultatea de Medicină şi Ştiinţe din Iaşi, după care a plecat la Bucureşti, dedicându-se carierei militare. A absolvit Şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie în 1884, iar apoi Şcoala de artilerie şi geniu. Rezultatele excepţionale i-au adus şi un stagiu la Paris, unde a urmat cursuri de matematică la Sorbona.

Sunt numeroase episoade care ilustrează adâncul sentiment de responsabilitate, cu prilejul fiecărei funcţii pe care a deţinut-o, precum însărcinarea primirii fulmicotonului (exploziv puternic) de la austrieci. În momentul sosirii în fabrica austriacă, Eremia Grigorescu nu a fost un simplu curier, ci şi-a pus halatul şi a executat el însuşi toate probele chimice şi fizice cerute de caietul de sarcini, pentru a concluziona dacă fulmicotonul întruneşte toate condiţiile. Rezultatele au fost negative şi astfel a refuzat transportul, revenind în ţară ca să raporteze ministrului de război Dimitrie A. Sturdza pericolul la care se expuneau soldaţii români în cazul folosirii acestui material explozibil. Contrar aşteptărilor, ministrul de război i-a reproşat că nu cunoaşte diplomaţia şi că trebuia să primească fulmicotonul. Patriotul Eremia i-a răspuns că el a învăţat matematicile şi că nu cunoaşte decât calea cifrelor, fapt pentru care a fost degrevat de misiune şi trimis altcineva ca să aducă în ţară materialul explozibil greşit fabricat.

„Pe aici nu se trece!“

Adâncul simţ al responsabilităţii, pregătirea militară temeinică şi dragostea de ţară l-au propulsat în ierarhia Armatei Române, în ciuda piedicilor puse de unii dintre mai-marii săi. După întoarcerea în țară a predat algebră superioară la şcolile militare din ţară, avansând destul de rapid şi în carieră, în 1915 obţinând gradul de general de brigadă. Primul Război Mondial l-a găsit în fruntea Diviziei 15, împreună cu care a luptat pentru oprirea înaintării diviziilor germano-turco-bulgare, ce obţinuseră victoria de la Turtucaia. În faţa inamicului, superior numeric, a morţii, a dotării slabe în armament, dar şi a laşităţii unor unităţi ruseşti, care părăseau câmpul de luptă, lăsând numeroase breşe în linia defensivă română, soldaţii şi ofiţerii români erau cu adevărat înspăimântaţi şi lipsiţi de încredere. Generalul Eremia Grigorescu s-a remarcat tocmai pentru că ştia să suplinească inferioritatea numerică cu superioritatea morală, pe care reuşea să o obţină de la soldaţii săi, convinşi că, executându-i ordinele, nu vor da greş. Pentru actele de bravură purtate în luptele din Dobrogea, Eremia Grigorescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“, clasa a III-a, fiind primul general român care a primit această distincţie.

Victoriile repurtate de Eremia Grigorescu au determinat chemarea lui pe frontul de la Oituz. Dacă inamicul izbutea să pătrundă şi să ajungă la calea ferată de la Mărăşeşti, se împiedica retragerea armatei române din Muntenia şi astfel toată ţara ar fi devenit o pradă foarte uşoară. Din cauza focurilor grele ale artileriei inamice, rarefiatele trupe româneşti erau nevoite să se retragă foarte mult, precum a cerut comandantul regimentului 65: „Tunurile ne bat chiar în vale unde suntem. Am rămas cu 20 de oameni, restul morţi şi răniţi. Pădurea s-a aprins din două părţi. Ne înăbuşe fumul. Este infern. Nu mai avem putere nervoasă de a rezista. Rog ordonaţi retragerea“. În aceste momente grele, generalul Grigorescu a rostit înălţătoarele şi emoţionantele cuvinte: „Pe aici nu se trece!“, ceea ce s-a adeverit. „Faceţi din piepturile voastre scutul de apărare a ţării, scut de care inamicul să se prăbuşească, să se sfărâme. Gândiţi-vă la gloria străbună, când strămoşii apărau ţara cu măciuca, dar n-au îngăduit să o calce duşmanul şi v-au lăsat-o vouă moştenire. Ei erau puţini la număr, dar mari şi năprasnici în luptă. Voi apăraţi ţara cu arma şi tunul. Arătaţi-vă demni de ei!“

Punctul culminant al gloriei ilustrului general Eremia Grigorescu a fost victoria de la Mărăşeşti, împotriva marelui spărgător de fronturi – mareşalul Mackensen, unde, de asemenea, generalul Grigorescu a rostit cuvintele: „Nici pe aici nu se trece!“, iar eroicii ostaşi români cântau în tranşee: „Foaie verde meri domneşti/ Lupte ca la Mărăşeşti/ Pământul n-a mai văzut/ Şi nici nemţii n-au avut/ C-aşa iad de foc şi fum/ N-a fost decât la Verdun“.Cu adevărat „n-a fost decât la Verdun“, pentru că pe frontul românesc Paul von Hindenburg, şeful Statului-Major german, a trimis artileria şi divizia de la Verdun, România devenind un „paratrăsnet imens care a atras asupra sa tot uraganul care sufla din toate părţile orizontului“. Aceasta s-a întâmplat pentru că guvernele aliate cauzei noastre, adică cel rus, italian, francez şi britanic, nu trecuseră la ofensivă, ci doar la însărcinări reciproce şi organizări de conferinţe de război, dând posibilitatea armatelor inamice să îşi concentreze toate forţele împotriva României. Din aceste prea puţine relatări ale evenimentelor Primului Război Mondial se conturează însemnătatea marelui român Eremia Grigorescu, dar şi a victoriilor militare obţinute de curajosul şi vizionarul general, nu numai pentru poporul român, cât şi pentru întreaga omenire. Datorită jertfei unor asemenea români s-au înfăptuit măreţe idealuri ale străbunilor noştri, precum libertatea, demnitatea şi unitatea neamului românesc.

Rămăşiţele „Eroului de la Mărăşeşti“, răpus de o gripă infecţioasă la 21 iulie 1919, la doar 56 de ani, au fost depuse în sarcofagul din incinta Mausoleului de la Mărăşeşti, alături de osemintele altor bravi ostaşi ai săi, depuse în criptele din jur, pentru a-i aminti trecătorului că toate pier, în afară de faptele bune.