“În cei douăzeci şi doi de ani, câţi am trăit impreună, am văzut castelul din Sinaia schimbându-se la faţă mai mult decât o dată. Necontenit regele născocea vreo imbunătăţire, cu bucuria cu care părintele se bucura de sporul copilului său. Ceasuri intregi era el in stare să născocească prin mândrele incăperi unde an de an ingrămădise comori nepreţuite. Picturi de maeştri vechi, mobile bătrâne, preţioase vase, covoare răsăritene şi arme de felul cel mai rar. O viaţă şi-o cheltuise ca să strângă toate aceste nepreţuite lucruri căci era un om care trăia pentru alţii, cheltuind numai puţin pentru el insuşi”, scrie regina Maria.
Carol I a simţit nevoia ca tot ce adunase să fie văzut. De aici ideea de a deschide castelul publicului vizitator (avea modelul tatălui său, care deschisese larg porţile castelului Sigmaringen incă din 1867). Faptul se va intâmpla frecvent şi după 1910.Dorinţa monarhului ca Peleşul să fie vizitat se va perpetua şi după moartea sa, deşi castelul n-a mai fost locuit cu regularitate, Ferdinand şi Maria preferând Pelişorul, iar Carol II şi Mihai Foişorul. Dar la Peleş erau găzduiţi oaspeţi de vază, iar Carol II l-a folosit pentru evenimente oficiale, in mod curent, el intrebuinţând cabinetul de lucru al unchiului. Sumele ce se incasau, cu prilejul diverselor vizite, din 1920 au fost vărsate pentru operele de caritate ale reginei Maria.Mai târziu, după naţionalizarea din 1948, castelul chiar va deveni muzeu (oficial din 1953). Deschis pentru publicul românesc, cu atât mai mult era deschis vizitatorilor străini, mai cu seamă celor de rang aristocrat, ca să nu mai vorbim de invitaţi.
Printre cei mai de vază oaspeţi, pe vremea lui Carol I, s-a numărat împăratul Franz-Joseph, in 1896, ocazie cu care e reinnoit tratatul României cu Tripla Alianţă chiar la castel. Faptul e consfinţit de un relief comemorativ datorat lui Jean-Jules Lecomte du Nouy şi aflat in sala de marmoră. Oaspeţi ii sunt lui Carol I principele Alexandru de Battenberg, al Bulgariei, mult preţuit de familia regală a României, ţarul Ferdinand, urmaşul lui Alexandru, deloc stimat la curte, regele Gustav al Suediei, reginele Ema a Olandei şi Maria Theresa a Bavariei. La Peleş vin şi sunt ospătaţi arhiducii Rudolf şi Stephanie de Habsburg, în 1884, ca şi Franz Ferdinand de Habsburg, in 1909, an in care vine la Peleş şi Kronprinţul Wilhelm al Germaniei. Din Istanbul vine Iussuf Izzedin, principele moştenitor al Imperiului Otoman. Familia regală română e vizitată la Peleş de marele duce Boris al Rusiei, de ducele Alfred de Edinborough, de Charlotte şi Bernhard al III-lea de Sachsen-Meiningen şi de numeroase alte rude ale familiei regale române. Prilej de satisfacţie pentru suverani, mândri de bogăţiile castelului şi de frumuseţea imprejurimilor.
Tot la Peleş sunt găzduiţi mulţi dintre invitaţii reginei la manifestările sale culturale, mai ales la concerte (aproape zilnice susţinute de regulă de regină la pian, G. Enescu, la vioară şi Dinicu la violoncel).
Principesa Maria a intâlnit la concertele reginei personalităţi ca Sarah Bernhardt, Catulle Mendes, Sarasate, Thibot, Hubermann… Tuturora, scria Maria, Carmen Sylva “ştia să le preţuiască, să le deştepte simpatia şi entuziasmul. Le inflăcăra imaginaţia cu vorbe de laudă, ii asculta cu răsuflarea oprită şi revărsa asupra capetelor lor aprecieri pline de inţelepciune şi toţi plecau de lângă ea subjugaţi de farmecul ei”. Peleşul era departe de Europa dacă priveai harta acesteia, dar prin bogăţiile sale şi prin generozitatea şi inţelepciunea unor suverani inzestraţi cu har dinastic devenea parte a continetului şi suflet al unei ţări din ce in ce mai mult europene.
sursa
Ion Bulei, În Vechiul regat, editura Tritonic, București, 2013