Alexandru Ioan Cuza și primul guvern unic din istoria României


alexandru ioan cuza
După ce a fost ales domn în Moldova și Valahia, Alexandru Ioan Cuza și-a asumat două obiective majore. Primul a fost ca domnia sa să fie recunoscută pe plan intrenațional, iar cel de-al doilea a fost unirea deplină a celor două state, deoarece prin statutele internaționale se prevedea ca Moldova și Valahia deși nominal formau un singur stat, ele aveau două guverne, două Adunări legislative, două armate și sisteme administrave distincte.

Pe 22 ianuarie 1862, dând dovadă de tact, Alexandru Ioan Cuza numește prim-ministru al ambelor Principate pe Barbu Catargiu, reprezentant al conservatorilor. Acesta era un adversar al împroprietăririi țăranilor și al lărgirii dreptului la vot. În această decizie Cuza ținuse cont de majoritatea din Adunare și voia să ferereacă țara de acțiunile unor Mari Puteri reacționare. Dacă până atunci Principatele Unite avuseseră două guverne, două Adunări legislative, câte una pentru fiecare provincie, de acum încolo Barbu Catargiu urma să fie primul șef de gurvern unic in istoria românilor.

Peste două zile, Guvernul își ținea prima ședință în tandemn cu deschiderea celei dintâi Adunări Unice. Cuza venise de la Iași pentru a asista la acest eveniment. De-a lungul drumului și mai ales la Buzău și Ploiești, masele îl întâmpină cu mare simpatie, deși guvernul conservator încercase să stăvilească acest entuziasm. La Buzău de exemplu poliția a închis barierele orașului oprind locuitorii din mediul rural. Ajungând spre seară la București, domnul e primit doar de oficialități și armată, guvernul luând toate măsurile de a împiedica orice manisfestație. Executivul avea motive să se teamă. În luna ianaurie 1862 avusesră loc numeroase incidente în țară. Unificarea administrativă sporise nădejdea locuitorilor săteni că vor primi în sfârșit mult râvnitul pământ. Din numerose sate grupuri de țărani porneau spre București, căutând să se înarmeze. La Fierbinți, răsculații imobilizează și maltratează un procuror venit din București să ancheteze. Îndeosebi în 22-23 ianuarie zeci de sate au fost cuprinse de o mare agitație.

Câteva mii de țărani erau sub conducerea fostului deputat ad-hoc Mircea Mălăeru care era un bun orator, fiind important în însuflețirea adunărilor populare care îl impuseseră pe Cuza domn al Valahiei cu 3 ani în urmă. Venind mai ales din județele Ilfov și Prahova, la chemarea fruntașilor liberali-radicali, țăranii s-au îndreptat spre Capitală, pentru a asista conform motivului ”oficial” la prima ședință a celui dintâi guvern unic și al primei adunări unice, motivul real fiind apropiata luare în dezbatere a problemei agrare.

Depășind intențiile liberalilor-radicali, care nu doriseră o răscoală, ci doar o manifestație prin care domnitorul să le încredințeze formarea guvernului, țăranii au trecut la acțiuni violente. Subprefectul Alexandru Notara de la Mostiștea a fost bătut pentru că voia să-l aresteze pe Mălăeru. Vizitul său este bătut atât de crunt încât moare peste câteva zile la spitalul Colțea. Numeroși arendași au fost atacați, luându-li-se armele, cetele înaintând spre București.

Cuza, dezamăgit de liberalii care nu înțelegeau sau se făceau că nu înțeleg tot contextul politic, a autorizat cererea guvernului de a trimite armata. Instrucțiunile domnitorului erau clare. Dacă răsculații nu voiau să-i dea pe mâna autorităților pe capii răscoalei după cele trei somați legale, se poate folosi forța armelor
La Afumați au fost arestați între 160 și 235 de de oameni din ceata principală condusă de Mălăeru. Au fost găsite asușpra lor pistoale, sulițe, săbii, topoare și ciomege. În zilele următoare a urmat o acțiune de reprimare, numeroase maltratări și arestări. Sute de țărani au fost întemnițați la Văcărești, unii dintre ei murind. Unele acuze au vorbit chiar despre îngroparea cadavrelor sub bălegar pentru a se acoperi magnitudinea represaliilor. Guvernul conservator ascunde domnului și publicului pe cât poate adevărul și împiedică orice discuție despre subicet. Procesul început în septembrie 1862 avea să se termine în primăvara următoare. La putere nemaifiind conservatorii, sentințele au fost mai ușoare. În 1864 Mircea Mălăeru era liber și acționa din nou pentru îmbunătățirea stării țăranilor.

Ziua de 24 ianuarie, pentru care țăranii voiseră să vină la București, sosește. Aniversarea de la 24 ianaurie a îndoitei alegeri avea o semnificație specială acum: cele două adunări ale Valahiei și Moldovei fuseseră convocate la București (care de acum era singura capitală) pentru prima ședință comună. De acum încolo Țara urma să aibă o singură Adunare, semn al desăvârșirii Unirii. Deschizând sesiunea Adunării unice a a Principatelor Unite (încă nu se folosea oficial, internațional denumirea de România, deși în fiecare discurs Cuza folosea acest termen) domnitorul cerea deputaților abnegație pentru consolidarea acestui act, de a uita dezbinările. ”Guvernul meu este însărcinat de a vă depune actul ( nu i se spunea firman) prin care s-au statornicit modificările la statutul țării. Eu însă, credincios misiunii ce mi-ați dat și cunoscând dorința statornică a românilor de a rămâne uniți, am proclamat înaintea d-voastă cât și înaintea țării Unirea definitivă a Principatelor. V-am zis că ea va fi precum România o va dori și simți”.

În proclamație, Cuza nu făcuse nicio referire la recunoașterea unirii doar pe perioada domniei sale. Cuza nu se arăta dispus să ia în seamă firmanul, căruia nici nu-i spunea pe nume. Pe această linie, în invitația ce se face a doua zi consulilor, de a veni să-l felicite, nici măcar nu pomenea rolul extern în realizarea acetui act. Diplomații străini sesiează acest aspect, unii indispuși până și de cuvintele că ”naționalitatea română este întemeiată”. Abia după modificarea textului, consulii se arată la palat. După citirea mesajului, domnitorul nu mai pleacă de la palat cu trăsura ca de obicei ci ia la pas Dealul Mitropoliei, trecând prin mijlocul a mii de oameni, unii veniți de departe, care-l salută cu entuziasm, cântând Hora lui Cuza după versurile lui Alecsandri:
”Frunză verde pom rodit.

De când Cuza s’a domnit
Pâinele s’au mai dospit
Ocele s’au mai mărit
Cuza-Vodă să trăiască
Oștile să le mărească,
Pe Ciocoi să-i umilească
Țara mândra să-și croiască.
Pe călugări să-i spășească
Pe clăcași sa-i desrobiască
Cu moșii să-i dăruiască. ”

Aceiași mulțime primește însă cu ostilitate pe membrii guvernului Catargiu, strigând: ”Jos fanarioții”, ”Jos ciocoii”. Tocmai în acea zi în presă se spunea că Adunarea nu reprezintă decât 5000 de mari proprietari și deci n-au dreptul de a vorbi în numele a cinci milioane de români și că este nevoie de o nouă lege electorală. În loc de lărgirea dreptului electoral se votează o lege a cenzurii presei. Ziraul ”Românul” publicând dezbaterile, apare în doliu, iar foaia ”Reforma” apare cu o pagină albă pe care scria dramatic: ”România e lovită de moarte. Ne-am întors în timpul domnului Tudor. Fanarioții sunt la putere, eu îmi sfarm pana astăzi”.

În lunile următoare guvernul trece o serie de legi privind centralizarea și unificarea diverselor servicii ale statului. Prin martie, când Kogăliceanu propune ca țara să se numească oficial România în loc de ”Principatele Unite”, guverul Barbu Catargiu nu-și asumă răspunerea și supusă la vot, legea este respinsă. De menționat că în actele interne întodeauna se folosea denumirea de România. La 1 mai intră în vigoare un nou tarif poștal, valabil pe întreg teritoriul României. Pentru a simboliza unificare realizată de curând, guvernul a cerut emiterea cu acest prilej a noi mărci poștale valabile pentru ambele țări. Primele mărci poștale românești emise în 1858 aveau imprimate pe ele capul de bour, semnul heraldic al Moldovei. Noile mărci, numite Principatele Unite, aveau acvila și capul de nour, iar legenda(denumirea) nu mai apare acum cu slove chirilice, ci cu litere latine, totul grație introducerii alfabetului latin în 1860. Unificarea celor 2 servicii poștale înlătura astfel încă o barieră între Moldova și Țara Românească.

Într-o atmosferă politică agitată – conservatorii acreditând teza unei stări anarhice, sinteteziată în formula lu Barbu Catargiu că ”vasul ia apă fin toate părțile”- guvernul a adus legea rurală în dezbaterea Adunării, așa cum doreau Cuza și majoritatea locuitorilor rurali. Ea se întemeia pe așa- zisele ”învoieli libere” între țărani și marii proprietari. Aceste învoieli erau orice, numai libere nu, deoarece țăranii nu aveau nicio putere de negociere. Împroprietărirea era momentan doar un vis. Singura concesie era eliminarea clăcii, munca gratuită pe moșia stăpânului.
În jurul legii rurale s-a dat o aprigă luptă parlamentară între Barbu Catargiu și Mihail Kogălniceanu. Pe 25 mai Kogălniceanu a afirmat că îmbunătățirea soartei țăranilor este ”însăși temelia naționalității”, ”suntem în mijlocul luptei, lupta între trecut și viitor, lupta între societatea veche și societatea modernă”. Pentru moment lucrurile nu decurgeau precum ar fi vrut domnitorul, dar acesta respectând tinerele instituții, nu a intervenit.

 Având majoritatea în Cameră, era evident că executivul îşi va impune demersul. Pentru a împiedica acest fapt, opoziția apelează la mase şi convoacă pe 11 iunie o mare adunare pe Câmpia Libertăţii din Dealul Filaretului. Motivaţia era aniversarea revoluţiei de la 1848, însă scopul real era exercitarea unei presiuni care să ducă la căderea guvernului. Pe 8 iunie, primul ministru susţine în Cameră un discurs împotriva acestei manifestări: „trandafirii din buchetele ce urmează a împodobi sărbătorirea de la 11 iunie vor fi, în realitate, topoarele, cuţitele, ciomegele şi chiar puştile, care s-au găsit asupra ţăranilor arestaţi la Văcăreşti [...] voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”. Barbu Catargiu anticipa soarta ce îl aştepta, fiind asasinat pe 8 iunie. Dispariţia primului ministru a pus capăt celui dintâi guvern unic din istoria României. În şedinţa Camerei din 23 iunie, un grup de deputaţi a prezentat o moţiune în care se făcea bilanţul guvernării lui Barbu Catargiu. În aceast act se arăta că în timpul fostului executiv nu se dezbătuseră majoritatea proiectelor de legi anunţate în mesajul tronului, nici măcar bugetul, şi nu se aplicase unificarea deplină în diverse domenii. În ciuda acuzelor opoziției, guvernul Barbu Catargiu, are meritul de a fi accelerat unificarea celor două Principate, cu toate impedimentele ce decurgeau din statutul internațional precar.