Aurel Vlaicu s-a născut la Binţinţi, lângă Orăștie, (Hunedoara) pe 6 noiembrie 1880. În satul natal face şcoala primară apoi în 1890 trece la şcoala elementară ungurească din Orăştie. Urmează şase clase la Colegiul Reformat Kun din Orăştie. Nu făcea parte din cei mai silitori iar carnetul lui conţinea note variate. Lucrările îi erau mediocre sau submediocre, iar răspunsurile lui erau la cele mai multe materii abia mulţumitoare. Având un temperament coleric se apucă să ia la bataie un evreu, coleg de liceu. După acest eveniment profesorii colegiului Kun recomandă tatălui să-l mute la alt liceu. Continuă clasele a 7-a şi a 8-a la Liceul de Stat din Sibiu (1901) unde îşi ia bacalaureatul (1902).
După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta (1902). În 1903-1904 face armata la Pola, port la Marea Adriatică, ca voluntar la marină. Se transferă la Ludwig-Maximilians-Universität München obţinându-şi diploma de inginer. În timpul şederii la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, acţionat de arcuri; a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acţionate de motoare. După ce obţine diploma de inginer se re]ntoarce la Pola pentru a-şi termina stagiul militar. A fost angajat o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile OPEL din Rüsselheim Germania, dar revine în satul natal unde cu fratele său Ion realizează un planor (1909) cu care efectuează zboruri la Binţinţi.
Îndemnat de prietenul şi colegul său de şcoală, Octavian Goga, vine apoi la Bucureşti unde face demonstraţii cu avionul său, în faţa lui Spiru Haret şi a altor personalităţi ale vremii. Încurajat şi sprijinit, construieşte la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul “Vlaicu I” – primul “avion naţional”, un aparat realizat de un român pe pământul României. Cu “Vlaicu I” va zbura prima dată la 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni. Înregistrează brevetul nr. 2258 pentru ”Maşina de zburat cu un corp în formă de săgeată”. Cu acest aparat a participat la manevrele militare de toamnă şi a reuşit să ducă un mesaj cifrat (ordin de luptă) de la Slatina la Piatra Olt (27 septembrie 1910), situând prin aceasta România pe locul al doilea în lume (după Franţa) în utilizarea avionului cu destinaţie militară, avionul Vlaicu I (model 1910) fiind primul avion militar din dotarea armatei române. Vlaicu a introdus pentru prima dată inelul protector în jurul motorului, cunoscut sub numele de inel NACA. A perfecţionat aripa cu profil variabil (concepută de Vuia), a introdus un reductor între motor şi elice, a utilizat două elice coaxiale contrarotative, a introdus direcţia dublă, trenul de aterizare pe roţi independente şi frâna pe roţi.
În 1911 construieşte un al doilea avion – “Vlaicu II” cu care efectuează turnee în mai multe oraşe din ţară. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj – la sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea societății Astra – în faţa a aproape 30.000 de participanţi, a zburat cu noul său avion. Continuă turneul de zbor: Cernăuţi (în două rânduri), Viena – Aspern, Arad, Vârşeţ, Lugoj, Haţeg, Orăştie, Alba – Iulia, Sălişte, Dumbrăveni, Târgu – Mureş, Sibiu. La Braşov (cu decolare din faţa Liceului Andrei Şaguna) a executat zboruri acrobatice atingând plafonul de 1000 metri şi viteza de 90 km/oră. La mitingul aviatic de la Aspern (23 – 29 iunie 1912), lângă Viena a obţinut cinci premii însumând 7500 coroane austro-ungare. Au urmat un premiu I în proba de precizie pentru aruncarea la ţintă şi 4 premii II, dintre care unul pentru aterizarea la punct fix iar altul la proba de viraj, înainte de Roland Garros, fiind socotit al doilea pilot ca măiestrie după celebrul Roland Garros.
Concursul cel din urmă a reunit 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 din Germania, 12 francezi printre care şi Roland Gaross, un rus, un belgian, un persan şi românul Aurel Vlaicu. Presa vieneză a scris atunci că Vlaicu “nu e numai un pilot strălucit ci şi un constructor genial”. În ziarul vienez Neue Freie Presse puteau fi citite următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu: “Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit”. În timpul campaniei din Bulgaria, în vara anului 1913, a îndeplinit misiuni de observaţie aeriană. A proiectat un nou avion cu două locuri (1913) Vlaicu III, comandat de compania englezească Marconi. Acesta era construit integral din metal şi poate fi considerat primul avion din lume de acest fel.
La 13 septembrie 1913 folosind “Vlaicu II” – cu intenţia de a participa la serbările ASTREI de la Orăştie – a decis să încerce trecerea Carpaţilor. A decolat de lângă Bucureşti, aterizează pentru alimentare la Ploieşti, însă avionul se prăbuşeste la Băneşti, lângă Câmpina, probabil datorită unui atac de inimă al inventatorului. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. În anul următor prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în anul 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.
