Bătălia de la Giurgiu sau cum Mihai Viteazul i-a alungat din țară pe turci


Batalia de la Giurgiu Mihai Viteazul

Ca urmare a acțiunilor anti-otomane ale lui Mihai Viteazul, sultanul trimite în 1595 oastea să-l pedepsească. La Călugăreni, domnul muntean le iese în cale și îi înfrânge pe otomani. Turcii deși fuseseră bătuți, nu erau înfrânți. Superioritatea numerică era zdrobitoare. Armata lui Mihai era obosită după 16 ore de luptă. Unii boieri se zvonea că erau gata să trădeze. Domnul se retrage spre munte, așteptând ajutor de la Sigismund Bathory. Turcii ocupă țara, fortifică Bucureștiul și Târgoviștea. În sate numesc „subași”, un fel de primari. Se părea că Țara Românescă va deveni pașalâc.

Sigismund Bathory

La începutul lui octombrie Sigismund vine în ajutorul lui Mihai și campania de recucerire începe. Rapid sunt luate Târgoviștea și Bucureștiul. Sinan-Pașa se retrage spre Dunăre. Vizirul ajungând la Giurgiu cu armata în cea mai mare dezordine, ia decizia de a zăbovi trei zile adăugând astfel încă o eroare la toată campania pe care o dusese. Motivul era unul financiar. Turcii jefuiseră Țara Românească, alegându-se cu mulți robi și vite pe care le vânduseră negustorilor plus o pradă de circa 10.000 de care. Vizirul pune un inspector și un notar să ceară taxa de tranzitare de 20% celor care doreau să treacă pe malul turcesc al Dunării. La urechea lui Sinan ajunge însă vestea că oastea lui Mihai se apropie. Măsura fiscală este imediat abandonată, iar Sinan-Pașa trece singur noaptea podul. Urmează apoi pe la Rusciuc pănă la crăpatul zilei și pavilionul cu corturile și ienicerimea personală plus o parte din tunuri și muniții. Coloanele cele mai mari rămăseseră încă pe malul românesc. Soldații își abandonează echipamentul, negustorii avuțiile și se îngrămădesc pe pod într-o învălmășeală generală. Unii comercianți nu își lasă averea în urmă astfel că pe pod se face o mulțime pestriță de oameni și animale. Pe 15 octombrie, pe la ora 16, sosește și oastea lui Mihai Viteazul.

Podul si batalia de la Giurgiu

Podul si batalia de la Giurgiu

După ce își face tabără, domnul trece la ofensivă. Pier o mulțime de turci. Peste 5000 de bărbați sunt eliberați din robie iar aceștia se înarmează și încep să ajute oastea lui Mihai. Un corp din trupele lui Mihai înaintează până la malul Dunării și 4 escadroane de pedestrime armată cu puști încep asaltul podului. Mihai instalează pe un deal tunurile astfel încât turcii sunt sub o ploaie de foc. În rândurile otomanilor se face un haos de nedescris. Erau îghesuiți laolaltă osași, negustori, femei, copii, cai, cămile, tunuri și căruțe. Unii sfârșesc sub copitele cailor, alții se rănesc în armele celorlați, se luptă chiar între ei rezultând victime numeroase. Sinan privea neputincios de pe malul Rusciucului. De pe insula cetății, se începe bombardamentul pozițiilor românilor. Aceștia nu rup rândurile și își întețesc asaltul. Pe pod, turcii din disperare, aruncă în Dunăre artileria și carele pentru a nu cădea în mâinile lui Mihai Viteazul. Mulți dintre ei, strigând numele lui Allah, se aruncă în apă sperând să scape. Unii, neștiind să înoate, sfârșesc repede. Mihai Viteazul se avântă în luptă îmbărbătându-și oștenii și începe să facă prăpăd. Artileria creștină reușește într-un final, printr-o ghiulea bine plasată, să rupă podul de la mijloc.

Albanezul Sinan Pasa

În vreme ce o parte din armata musulmană se lupta împotriva valurilor, ghiuleleor și gloanțelor lui Mihai, sosește și Sigismud Bathory. Turcilor care rămăseseră pe malul românesc, închiși între jumătatea podului sfărâmat și oastea lui Mihai, li se tăiase tot mijlocul de scăpare și nu mai aveau altceva ce face decât a se lupta, a se îneca sau a se preda. Ei înceară un minut să se apere la capătul podului sub ocrotirea unei baricade de care legate strâns unul de altul. Sigismund Bathory, trimite o ceată de sulițași secui și sfărmă această baricadă. Apoi cei mai buni din pușcașii săi se năpustesc asupra dușmanilor osteniți și răniți, lichidându-i. Aceia care scăpa se aruncă în fluviu, încercând în zadar a-l trece înot: astfel mai mulți își află moartea în valurile Dunării. Atunci este eliminată cu totul vestita ceată a akângiilor (corpuri de calavalerie specializate în raiduri asupra teritoriilor ce nu făceau partea din Imperiul Otoman). Ei se aflaseră puși de pază la capul podului pe malul românesc și nici unul ei nu va scăpa. Aceeași soartă o are și ariergarda lui Pașa Hasan. În izbânda aceasta se evidențiază pedestrimea secuilor, celebrii pixidari, adică sulițași. Dunărea se umpluse de trupuri otomane.

Ieniceri

Ieniceri

Afară de leșurile turcești, ce stau așternute și grămădite în movile pe uscat, o mulțime de alte leșuri de oameni, de cai și de cămile se afla în brațul Dunării ce despărțea insula cetății de malul românesc, grămădite și încleștate încât în acel loc Dunărea abia putea să-și urmeze cursul. După bătălie, când creștinii vor dori să își adape animalele, nu puteau scoate apă de acolo fără a descoperi vrun trup de om sau de cal. Chiar și după luptă mulți turci încă se vedeau plutind pe cursul apei, plini de răni, jumătate morți, gemând și văietându-se. Cei care trecuseră în insulă vor încerca să-și ajute camarazii. Mehemet-Pașa pune ca din cetate tunurile să tragă spre tabăra creștină, dar ghiulelele nu ajungeau la creștini, fie din neștiința tunarilor fie din reaua poziție. Oștenii lui Mihai Viteazul și ai lui Bathory, având buni tunari și favorizați de poziție, nu ratau vreo lovitură. Prin bombardamente reușesc să scufunde 2 corăbii pline cu oșteni turci, în timp ce alte 3 nave abia reușesc să scape.

Mihai Viteazul statuie cluj

Martorii spun că în această bătălie de la Giurgiu mor circa 18.000 de turci, număr probabil exagerat. Creștinii eliberează numeroși robi, dobândesc o mare parte din artileria vrăjmașilor, steagurile lor, proviziile lor, o mulțime de dobitoace și șase mii de care încărcate cu pradă. După ce lichidează grosul armatei otomane, începe şi atacul cetăţii Giurgiului, aşezată pe o insulă pe Dunăre. Artileria toscană dărâmă o parte din zid şi aliaţii pătrund în cetate în ziua de 20/30 octombrie 1595. Izbânda fusese a tuturor celor care luptaseră împreună pentru eliberarea Ţării Româneşti, dar Mihai fusese întotdeauna în frunte, cel dintâi la luptă. De aceea şi cronicarul turc Naima, care dă o întinsă descriere a acestor evenimente, nici nu cunoaşte pe Sigismund Bathory şi atribuie întreaga înfrângere a turcilor „apostatului şi blestematului Mihail.” El arată cum „infamul Mihail a ieşit din păduri,” a luat Târgoviştea şi Giurgiu, unde „duşmanii au năvălit ca nişte porci turbaţi, rupând podul şi înecând pe musulmani”. „O asemenea retragere dezastruoasă şi înfrângere n-a mai fost pomenită în istorie”.

Mihai Viteazul

Expediția de pedepsire, ordonată de sultan se termină rușinos. Sinan pașa este destituit. Prada luată de creștini a fost enormă și era evaluată la mai bine de 2 milioane aur. O mărturie contemporană spune: ”Nu numai comandanții oștirii transilvănene au devenit bogați, dar și ostașul cel mai mic avea măcar patru cai, afară de alte spolii”.

Batalie Giurgiu

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici

surse

Istoria românilor, vol IV, editura Enciclopedică, București, 2001

Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971

Petre P. Panaitescu, Mihai Viteazul, editura Corint, București, 2002,

Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai Voievod Viteazul, editura Litera, București, 1998

Leave a Reply