Bojdeuca lui Ion Creangă- locul unde s-au născut ”Amintirile din copilărie”


Bojdeuca lui Creanga

Casa în care a locuit Ion Creangă era în Iași, în Valea Plângerii, strada Ţicăul de Sus, nr. 4, o ulicioară dosnică, “plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea colbul pe dânsa.” În 1879, Ion Creangă a cumpărat, pe numele Ecaterinei Vartic, locul şi casa de la Maria Stefaniu. Aici, s-a gospodărit el ca la mama acasă. În odaia din stânga şi-a făcut pat sănătos din blană de stejar, şi-a aşezat o masă boierească pentru scris, un raft pentru cărţi, iar lângă vatra sobei cu horn şi-a pus o măsuţă rotundă cu trei picioare cu scaunele mici şi veselă ca la Humuleşti: străchini adânci, linguri de lemn, cofe, ceaun de tuci, oale de lut în care fierb bine sarmalele. Cuptorul era pregătit pentru poale în brâu şi alivenci înecate în smântână.

Ion-Creanga

Bojdeuca era și este simplă, dar cochetă, elegantă și păstrează atmosfera acelor vremuri în care a locuit Ion Creangă. Ion Creangă s-a mutat în această casă în 1872 și a stat până la moarte, în 1889. În primii doi ani după ce s-a mutat, Creangă s-a cam chinuit: dădea meditații pe la copiilor din cartier, apoi a încercat, ajutat de fratele său Zahei, să-și deschidă un magazin de tutun. Abia în 1874 s-a întâmplat momentul fericit, când prietenul și profesorul său, Titu Maiorescu, a devenit ministrul Instrucțiunii Publice și l-a reintegrat pe Creangă în învățământ. Lui Creangă a început să-i meargă mai bine, a urmat întâlnirea cu Eminescu din 1875, participarea sa la Cenaclul Junimea, unde a fost primit la început cu oarecare rezervă, dar i-a cucerit pe toți foarte repede. Bojdeuca nu avea podea ca acum, era lipită cu lut, deși Creangă avea bani și putea să-și permită să-i facă unele îmbunătățiri, dorea să simtă pământul sub picioare, așa cum dorea să simtă aerul proaspăt în cerdacul în care dormea din primăvară și până în toamnă.

Titu Maiorescu

Titu Maiorescu

În decembrie 1877, Creangă îi scria marelui său prieten, Eminescu, care plecase la Bucureşti, lăsând în sufletul prozatorului “multă scârbă şi amarălă”: “Bădie Mihai, (…) această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase…”. Ei stătuseră cu un an înainte, o vară şi o toamnă întreagă în bojdeuca din mahalaua Țicăului. Aici l-au aşteptat în zadar Creangă şi Veronica pe Luceafăr să petreacă sărbătorile dintre ani şi tot de aici, la lampa cu opt lumini, îi mai scria humuleșteanul lui Eminescu: “Te-am aşteptat de Crăciun să vii, dar… beșteleu, feșteleu, că nu pot striga văleu, şi cuvântul s-a dus ca fumul în sus, şi de venit n-ai mai venit… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu şi alţi muşterii pentru mâncărică şi băuturica bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira…”.

Ion Creangă diacon

Ion Creangă diacon

La vremea acestor epistole, Creangă avea spre 40 de ani. Cu vreo patru ani înainte, în 1872, fusese scos din chilia sa de la Mănăstirea Goliei şi din rândul clericilor în urma unui scandal amplificat în trei din cele şase ziare ce apăreau la Iaşi. “Popa Smântână”, cum era poreclit diaconul mătăhălos, blond şi cu ochi albaştri, pe lângă faima deloc ortodoxă ce-o avea în târg din cauza deselor şi zgomotoaselor vizite prin crâşmele mahalalei s-a apucat într-o bună zi să împuşte câteva ciori din stolul cârâitor aşezat pe turla bisericii. Cercetătorii faptelor spun că alungarea lui Creangă din preoţie a fost legată, într-un scenariu complicat, şi de faptul că tânăra lui soţie, Ilenuţa Grigoriu, fata părintelui iconom al Bisericii “40 de mucenici”, se îndrăgostise de protopopul Iaşiului. Ba chiar aceasta se mutase cu chirie într-o căsuţă tainică, lăsând pe Creangă cu singurul lor fiu, Constantin. Odată răspopit, marele povestitor s-a aşezat şi el într-una din cele două odăi ale bojdeucii aflate pe Stradă Ţicăul de Sus la numărul 4. Aici avea să-şi trăiască ultimii 18 ani de viaţă şi să-şi scrie ”Amintirile din copilărie” şi nemuritoarele poveşti.

Amintiri din copilarie(ecranizare din 1964)

Amintiri din copilarie(ecranizare din 1964)

Creangă a ocupat camera din dreapta, unde se păstrează măsuţa simplă din brad, lampa, ceasul său de argint, tabachera cu monogramă, condeiul şi călimara, icoanăâa primită în dar de la bunicul său, precum şi un portret original pictat de către prietenul V. Mușnetanu cu doar câteva luni înainte de moartea prozatorului. Camera din stânga era închiriată unor spălătorese, mama şi două fiice. Mama cu una din fiice s-au retras la un moment dat undeva, la ţară. Cea de-a doua fiică, Tinca Vartic, i-a devenit ţiitoare şi a rămas alături de el până la sfârşit. De altfel, Creangă, fie drept mulţumire pentru credinţa ei, fie spre a o determina să nu-l părăsească, va cumpăra casa pe numele Tincăi, în anul 1879, pe 40 de galbeni austrieci, în actul “de veşnică vânzare” el figurând doar ca martor al tranzacţiei.

casa memoriala creanga

Creangă s-a făcut cunoscut mai înainte de toate datorită harului şi volubilităţii cu care povestea snoave, istorii mai mult sau mai puţin deocheate, basme auzite în Humuleștiul natal, toate înflorite şi mereu reinventate de geniul său narativ. În timp ce urma Şcoala de învăţători, a fost remarcat de Titu Maiorescu, care i-a fost profesor şi director. Acesta i-a propus de altfel să facă parte din colectivul de redactare a celui dintâi abecedar cu scriere în alfabet latin (renunţarea la scrierea chirilică a fost consfinţită de Legea lui Cuza din 1862), manual după care s-a învăţat în şcolile româneşti timp de 40 de ani. Abecedarul conţinea şi mici istorii morale, poezii naive şi cimilituri(ghicitori), iar în ediţia I, din 1868, consemnăm prima semnătură de autor a lui Creangă, care, ca orice prozator care se respectă, debutează cu o poezioară purtând un titlu ce astăzi poate provoca zâmbete maliţioase: “Păsărică în timpul iernii”. Maiorescu a fost acela care l-a adus pe Creangă la Junime, unde Vasile Pogor şi alţi amatori de anecdote “corosive” îl îndemnau pe povestitor să dea glas “pe uliţa mare”, adică să o zică mai fără perdea.

Mihai Eminescu

Incontestabil, cele câteva luni petrecute de Eminescu în bojdeuca au fost decisive pentru destinul literar al lui Creangă, care a început să pună pe hârtie fabuloasele sale istorisiri. În 1876, Eminescu locuia la Iaşi în casa lui Samson Bodnărescu, un poet cunoscut în epocă. Certându-se cu gazda lui, Eminescu îşi ia cele două lăzi pline cu cărţi şi manuscrise și se mută în bojdeucă. Din informaţiile rămase de la junimişti ştim că în tot acest timp Eminescu putea fi văzut scriind în cerdacul din spatele casei sau odihnindu-se pe una din laviţe. Analizând datările manuscriselor, se poate constata că poetul a scris aici 22 de poeme, printre cele mai luminoase din întreaga sa operă. O remarcabilă mărturie despre acele zile este scoasă dintr-o scrisoare a lui Creangă către Bădia Mihai: “Nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric şi Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat şi părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagoscoviti de aghiasma cea fără de prihană şi atât de iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi”.

Ion Creanga

Bojdeuca lui Creangă a fost construită în 1842, în mahalaua Ţicău a Iaşiului, pe o coastă de teren ce aparţinuse Bisericii Bunavestire. Compusă din două odăi scunde, o tindă şi un cerdac de lemn, căsuţa din pământ bătut pe împletitură de nuiele era călduroasă iarna şi răcoroasă vara. Podeaua (acum acoperită cu duşumea de brad) era din lut, ca şi cuptorul în spatele căruia torceau pisicile lui Creangă, care la un moment dat erau în număr de 30. La doar câteva luni după moartea lui Creangă, Tinca se căsătoreşte cu un vecin care locuia într-o casă mai mare, câteva străzi mai jos. Obloneşte bojdeuca şi o lasă în paragină, având însă decența să nu strice nimic din interior. După moartea Tincăi, Constantin Creangă, fiul prozatorului, împreună cu un grup de prieteni şi admiratori, răscumpăra proprietatea, consolidează şi renovează casa. Pe 15 aprilie 1918, bojdeuca “Ion Creangă” din Ţicău, este pusă în circuit public. Ea devine astfel cel dintâi muzeu memorial din România.

Bojdeuca lui Creanga

Este greu de imaginat cum se va fi mişcat Creangă prin bojdeuca cu tavanul atât de jos şi uşile aşa de înguste şi scunde. Humulesteanul avea 1,85 de metri şi cam 120 de kg. Datorită apetitului său proverbial, prietenii apropiaţi îi spuneau “mâncăul” sau “burtuhănosul”. Putea înfuleca la o singură masă 100 de sarmale şi o mămăligă cât roata carului. Aflat în drum spre băile de la Slănic, unde mergea pentru cure de slăbire, a comandat şi a mâncat într-un birt toate felurile aflate pe listă: o supă de bulion, un borş de pui, un eingemacht, costiţe cu mazăre, friptură la tigaie, frigărui, toate udate cu o carafă cu vin alb, vechișor.

1885: Ion Creanga împreună cu N.A. Bogdan și A.C. Cuza, la cură, la Slănic Moldova

1885: Ion Creanga împreună cu N.A. Bogdan și A.C. Cuza, la cură, la Slănic Moldova

Creangă după ce a terminat în bojdeuca sa “Soacra cu trei nurori”, la 15 septembrie 1875, împreună cu Eminescu, a intrat în saloanele Societăţii Junimea, unde a citit povestirea, impresionând audienţa şi obţinând aprecieri unanime. După doar două săptămâni, la 1 octombrie, povestea era publicată în Convorbiri Literare, acesta fiind considerat debutul literar al lui Creangă. Peste un an îi scria lui Titu Maiorescu, după ce îi trimisese spre tipar “Moş Nechifor”: “D.voastră cred că veţi fi râs de mine şi de dânsa (de poveste), şi cu drept cuvânt, pentru că este o copilărie scrisă de un om mult mai bătrân decât tânăr… Eu atâta ştiu numai, că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt”.

Statuie Ion Creanga bojdeuca

One thought on “Bojdeuca lui Ion Creangă- locul unde s-au născut ”Amintirile din copilărie””

Leave a Reply