Dacii intră în atenția romanilor abia atunci când ei devin o amenințare astfel încât sursele directe despre geți(daci) sunt puține:

“Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe oamenii aceștia ticăloșiți de nesfârșitele războaie (interne probabil) și i-a îndreptat prin abstinență și sobrietate și ascultare de porunci, asa încât, în câțiva ani, a întemeiat o mare stăpânire și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar si de romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia și Iliria, iar pe celți, cei ce se amestecasera cu tracii si cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum și pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârșire…” – Strabon(64 î. Hr- 24 d.Hr.), Geographia.

”Apoi, în timpul domniei la goti (geți) a lui Burebista, a venit în Gotia(Geția) Deceneu, pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma(82 î. Hr., dar istoricii contemporani plasează începutul domniei lui Burebista undeva în perioada 70-60 î.Hr). Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regală. După sfatul acestuia, gotii au început să pustiiască pământurile germanilor pe care acuma le stăpânesc francii. Comunicând acestea și alte multe gotilor cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o ființă miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar și pe regi, căci atunci a ales dintre ei pe bărbații mai de seamă și mai întelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare făcâdu-i preoți și le-a dat numele de pilleati, fiindcă, după cum cred, având capetele acoperite cu o tiara, pe care o numim cu un alt termen pilleus, ei făceau sacrificii.

Restul poporului a dat ordin să se numească capillati, nume pe care goții îl reamintesc până astăzi în cântecele lor, deoarece i-au dat o mare considerație. Iar după moartea lui Deceneu, ei au avut în aproape aceeași venerație pe Comosicus, fiindcă era tot așa de iscusit. Acesta era considerat la ei si ca rege și ca preot suprem și ca judecător, datorită priceperii sale și împarțea poporului dreptate ca ultimă instanță. Părăsind și acestă viață, s-a urcat pe tron, ca rege al goților, Coryllus, care a condus timp de 40 de ani popoarele sale din Dacia”. Iordanes (sec. VI)

Premizele pentru o unire a triburilor dacice într-un singur neam erau deja create în momentul venirii la tron a lui Burebista. Izvoarele vremii arată o migrație a clasei războinice dace din nordul Dunării către Transilvania, acolo unde se naște un puternic centru politico-religios. Peste tot în Europa triburile se unesc pentru a rezista Romei. Dacilor le lipsea un lider, iar acesta a fost Burebista. Locuitorii cetății Dionysopolis, Balcicul de azi, îl numeau “cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” (un rege al regilor) ceea ce nu poate însemna că el reușise să se impună în față liderilor locali și să îi supună pe aceștia sub o singură conducere, fie prin lupte, fie prin diplomație sau chiar prin teama șefilor tribali de puterea lui Burebista. Așa cum anticipase Herodot, tracii uniți puteau fi cel mai puternic dintre neamuri, iar Burebista rivaliza de acum cu Roma. Armata sa număra circa 200.000 de luptători. Conducătorul dac, mizând pe slăbirea cauzată vecinilor de luptele interne a început să-și extindă statul.

O succesiune a bătăliilor date de Burebista este greu de realizat. Puținele izvoare antice nu dau detalii asupra cronologiei luptelor regelui dac. Cel mai probabil, Burebista a declanșat războiul împotriva boiilor și tauriscilor aflați sub conducerea lui Critasiros în dorința de a elibera vestul Daciei de amenințarea și jafurile continue ale celților. Însuși Strabon afirmă că, după ce celții cuceriseră Roma în anul 390 (387 de fapt) î.Hr, și după izgonirea de către romani “boiii se strămutaseră lângă Istru, trăind amestecați cu tauriscii și războindu-se cu dacii, până când aceștia le-au șters neamul de pe fața pământului”. Strabon susține că Burebista a “pustiit pe celții care erau amestecați cu tracii și cu ilirii și a nimicit pe de-a-ntregul pe boiii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe taurisci”. Atât de cruntă a fost răzbunarea lui Burebista încât pământul boilor, anarților și tauriscilor a rămas loc de pășunat pentru neamurile vecine. Cu toate acestea, chiar și Strabon exagerează. Faptul că boii nu au fost exterminați, așa cum susține istoricul antic, o confirmă Iulius Cezar, cel care îi descrie pe celții supraviețuitori încercând să scape de năpasta dacilor și căutând alianțe cu triburile galice pentru a pradă din nou. În plus, boii sunt cei care au dat numele Boemiei, jumătatea vestică a Cehiei.

Nu la fel stau lucrurile și cu scordiscii aflați la gurile Tisei. Foști aliați ai dacilor devin adversari ai lui Burebista și sunt aproape șterși din istorie de uriașa armată a dacilor. Pericolul celt dispăruse. Acum își îndreaptă atenția către bogatele colonii grecești de la malul Mării Negre. În anul 55 î.Hr, cetatea Olbia de la gurile Bugului este prima care se pleacă în față dacilor. Urmează Tyras, Histria (acolo unde Burebista arde din temelii cetatea ce cutezase să îl înfrunte), Tomisul și Mesembria. Alte cetăți refuză lupta și se predau, așa cum se întâmplă cu locuitorii Dyonisopolisului. Munții Haemus sunt și ei trecuți în stăpânirea regelui neînvins al daco-geților. De acum, conflictul cu Roma era inevitabil.

Burebista întreprinde campanii de jaf în Macedonia și Iliria, acolo unde romanii se văd nevoiți să se recunoască înfrânți. Conducătorul ce își avea reședința la Argedava(Popești, județul Giurgiu) încearcă să influențeze politica imperială și se implică puternic în războiul dintre Pompei și Cezar. Acornion din Dyonisopolis este omul care negociază din umbră cu Pompei în favoarea dacilor. Privită astăzi că o eroare, alegerea lui Burebista a fost, însă, una cât se poate de logică la momentul respectiv. Cezar avea toți sorții împotriva sa. Pierduse prima bătălie contra lui Pompei, iar acesta din urmă se autointitula deja lider al Romei.

Deși o armată numeroasă a dacilor mărșăluia în ajutorul lui Pompei, Cezar anticipase pericolul și atacase fără să mai stea pe gânduri. La Pharsalos, el obține o victorie ce avea să schimbe fața lumii pentru totdeauna. Noul lider al Romei nu se gândea decât la răzbunare. În Macedonia, el masează o armată uriașă, circa 150.000 de legionari, cu mult mai mult decât i-au fost nevoie pentru a cuceri Galia. Singurul său gând era acela de a-l învinge pe Burebista. Nu apucă să își ducă planul la îndeplinire. Este ucis în anul 44 î.Hr, în urma unui complot al senatorilor. La scurt timp însă Burebista cade pradă unui complot similar pus la cale de cei nemulțumiți de politica sa. Dacia este sfâșiată aproape imediat în patru părți, apoi în cinci, așa cum ne spune istoricul Strabon. În Transilvania, acolo unde preotul Decenu preluase puterea și acolo unde se găsea cea mai puternică facțiune dacică, avea să se nască , un alt rege pe măsura lui Burebista: Decebal.