Importantă pentru istoria politică a daco-geţilor este povestirea contemporanului şi martorului ocular Ptolemeu al lui Lagos, păstrată însă numai în două izvoare târzii: Strabo şi Arrian, asupra expediţiei pe care a făcut-o Alexandru cel Mare împotriva Geţilor, pe malul stâng al Dunării, în anul 335 î. Hr.Regele Macedoniei venise împotriva Tribalilor, un neam tracic dela nord de Balcani, în dreptul Olteniei, pentru că aflase că vor să se răscoale. Tribalii s-au retras în faţa lui Alexandru şi o parte s-au refugiat într-o insulă a Dunării în frunte cu regele Syrmos. Armata macedoneană îi urmăreşte şi, cu acest prilej, Alexandru face şi o scurtă incursiune împotriva Geţilor pe ţărmul stâng.
Trecerea falangei şi a cavaleriei macedonene a avut loc noaptea, cu bărci de ale localnicilor făcute din trunchiuri de copac scobite (monoxile).“Căci era foarte mare belşug de astfel de bărci- spune Arrian – întrucât riveranii Istrului se foloseau de ele pentru pescuitul în fluviu precum şi când merg unii la alţii în sus pe Dunăre şi, nu mai puţin, foarte adesea, pentru prădăciuni”.
“La ziuă Alexandru a luat-o prin semănături, poruncind pedestrimii să înainteze către ţinuturile nelucrate, culcând grâul cu suliţele aplecate; iar călăreţii urmau îndată prin partea de lanuri pe unde înaintase falanga; apoi, când au ieşit din semănături, Alexandru luă în persoană comanda cavaleriei aşezate la aripa dreaptă, iar comanda falangei orânduite în careu o dădu lui Nicanor. Geţii, cari adunaseră o armată de vreo 4000 de călăreţi şi mai bine de 10.000 de pedestraşi, nu au rezistat însă nici măcar primului atac al călărimii -pentru că nu se aşteptaseră de fel la îndrăzneala lui Alexandru care, fără să facă pod peste apă, trecuse aşa de uşor, într-o singură noapte, peste Istru, cel mai mare dintre toate râurile, iară de altă parte şi încheietura falangei era inspăimântătoare şi atacul cavaleriei irezistibil. De aceea, dintru întâi, ei fugiră către oraşul lor – care era ca la o parasangă (circa 6 km.) de Istru; când însă văzură pe Alexandru aducând în grabă falanga la atac de-a lungul malului, – pentru ca nu cumva pedestraşii să poată fi înconjuraţi de Geţii care ar fi întins o cursă – iar pe călăreţi înaintând de front, Geţii părăsiră din nou oraşul lor, care era rău întărit, luând cu ei călări atâţia copii şi atâtea femei, câte au putut duce caii, şi se îndreptară spre ţinuturile pustii, cât mai departe de fluviu. Alexandru ia oraşul Geţilor şi toată prada pe care aceştia o lăsaseră îndărăt; dă apoi prada lui Meleagru şi Filip, să o ducă spre casă, iar el, după ce dărâmă din temelii oraşul, închină jertfe pe malul Istrului lui Zeus måntuitorul, lui Heracles şi Istrului însuşi, că nu i-a fost potrivnic la trecere, şi aduce înapoi, la grosul oastei, în aceeaşi zi, pe toţi cei cu cari plecase, sănătoşi şi teferi”.
Întors pe malul drept, Alexandru primeşte soli de la dileritele neamuri libere de Traci, locuind pe malurile Dunării şi chiar de la regele Tribalilor, împotriva căruia pornise expediţia. După care, pleacă mai departe, împotriva altor neamuri tracice din vestul şi sud-vestul Peninsulei Balcanice.
Mărturia lui Ptolemeu are o deosebită importanţă şi ne permite să tragem o serie de concluzii cu privire la situaţia geţilor în vremea aceea. Ţărmul Dunării apare ca foarte populat, de vreme ce s-a putut trece într-o singură noapte, o armată întreagă cu bărcile localnicilor. Geţii au bogăţii: Alexandru ridică o pradă însemnată, după cucerirea numai a unui singur oraş. Populaţia acestui oraş era în număr apreciabil, din moment ce patru mii de călăreti nu pot lua pe caii lor decât o parte din femeile şi copiii care-l locuiau. Întinsele lanuri de grâu ne arată că agricultura era în vremea aceea ca şi mai tarziu, pe timpul lui Decebal, una din îndeletnicirile de căpetenie ale geţilor.
surse
http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/23/expeditia-lui-alexandru-cel-mare-impotriva-getilor/
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Dun%C4%83re_-_Zimnicea_(335_%C3%AE.Hr.)