Cariera mareșalului Ion Antonescu


citat ion antonescu

Pe 2/14 iunie 1882 se năștea Ion Antonescu, fiul Chiriachiţei (născută Dobrian) şi al locotenentului Ion Antonescu, un erou al Războiului de Independenţă din 1877-1878. Anii de formare educațională și profesională au fost: 1890-1894 = clasele primare; 1894-1898 = primele patru clase de liceu; 1898-1902 = Şcoala fiilor de militari din Craiova; 1902-1904 = Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie; 1905-1906 = Şcoala Specială de Cavalerie; 1909-1911 = Şcoala Superioară de Război; 1911-1912 = studii de stat major; 1912-1913 = Şcoala de observatori aerieni. De remarcat predilecţia tânărului Antonescu pentru arma cavaleriei. În privinţa pregătirii trebuie spus că toate şcolile şi cursurile au fost absolvite cu acelaşi calificativ: foarte bine. Antonescu a avansat din grad în grad, de la acela de sublocotenent la mareşal în răstimp de exact 40 de ani.

Perioada interbelică îl consacră pe Antonescu nu numai în domeniile militar şi diplomatic, dar şi în cel politic. Mai întâi, prin participarea sa în 1920 la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920, ca delegat în diverse comisii şi misiuni (reparaţii, dezarmare, lichidările de război etc.) ori ca ataşat militar la Paris (1922-1923) ori la Londra şi Bruxelles (1923-1926). Revenit după 1 noiembrie 1926 la Bucureşti, el s-a aflat ani la comanda legendarei Divizii a 3-a Infanterie Piteşti (1933-1937)13 ori a fost director al Şcolii Superioare de Război în două rânduri (1927-1929 şi 1931-1933), Secretar General al Ministerului Apărării Naţionale (1928) şi, mai cu seamă, Subşef al Marelui Stat Major (1933-1934). La 12 iulie 1940 în contextul prăbușirii granițelor, își dă demisia din armată. Cu scurgerea anilor, Antonescu şi-a aflat cel mai bun aliat în foile de apreciere, toate păstrate în arhive, şi atestând că vreme de multe decenii (1904-1937) el a primit an de an calificativul foarte bine, mai puţin pentru 1933-1934, când a intervenit o dispută personală cu superiorii săi, generalii Paul Angelescu şi N. Samsonovici, care l-au atenţionat fără rezerve cu … rău. Sub acest aspect de mare interes sunt obişnuitele foi calificative anuale:

1907: “Foarte bun ofiţer sub toate raporturile. Prin zelul şi priceperea lui la serviciu a atras atenţia şefilor săi. A fost însărcinat cu conducerea şi instrucţia plutonului de pionieri, de care s-a achitat în mod deosebit. Ofiţer foarte serios şi cu o conduită exemplară. Merită din toate punctele de vedere a înainta la alegere, pentru care îl propun.”

1913: (semnată de generalul Alexandru Averescu după operaţiunile din Bulgaria): “… A lucrat cu stăruinţă şi pricepere zi şi noapte, divizia fiind improvizată şi timpul foarte scurt. În lucrările sale, cea mai desăvârşită ordine [...] În timpul operaţiunilor a fost, cu deosebire, întrebuinţat la recunoaşteri şi transmitere de ordine la distanţe foarte mari şi în terenuri extraordinar de dificile. Străbătând fără preget, în timpul nopţilor, pe vreme rea şi izolat, regiuni înţesate de comitagii, mi-a dovedit că posedă, în gradul cel mai înalt, calitatea de căpetenie a ofiţerului de cavalerie şi Stat Major, şi anume: Curajul în singurătate. Curaj şi sânge rece deosebit [...] L-am găsit adesea în spital, la Pirdop, printre holerici, unde se ducea fără nici un ordin, ci numai din dorinţa de a stăvili teribilul flagel. Le ducea tutun şi-i îmbărbăta, încredinţat că, dacă fiecare făcea cât de puţin se pricepe în acest sens, boala se va stinge. Era, în adevăr, devotat. În tot timpul războiului, deşi a fost supus la oboseli extraordinare, a găsit şi timpul de a ţine jurnalul la curent, în mod foarte conştiincios. A fost întotdeauna sănătos, foarte voios şi dornic de a merge înainte. Mult simţ naţional şi excelent patriot. În rezumat, am rămas cu impresia că este un ofiţer de cavalerie şi de Stat Major şi că, cu un asemenea om, se poate întreprinde orice. El merită orice distincţiune. A fost propus de Comandantul Diviziei 2 Cavalerie pentru Steaua României de Război

1917: (semnată de generalul Constantin Prezan, şeful Marelui Cartier General): “De la începutul campaniei [1916] maiorul Antonescu a lucrat ca şef al Biroului Operaţiilor, direct sub ordinele mele, aşa că am avut ocazii multiple de a-l aprecia. Este un ofiţer de o mare valoare, cu cunoştinţe, vederi limpezi, energie, conştiinţă, forţă de lucru şi mult caracter. Merită cu prisosinţă pentru binele Armatei a fi pus cât mai repede pe treptele mai înalte ale ierarhiei

1923: “Colonel Antonescu a făcut serviciul de ataşat militar la Paris, de la 30 august 1922 la 1 iulie 1923, iar de la această dată a fost numit ataşat militar la Londra. Ofiţer de o capacitate militară incontestabilă de care a dat dovadă pe tot timpul războiului [1916-1919] cât şi cât timp a comandat Şcoala de Cavalerie de la Sibiu. Posedă calităţi remarcabile de caracter, hotărâre, curajul răspunderii şi iniţiativă. Susţine cu energie părerile sale pe care ştie să le urmeze cu tenacitate, a fost apreciat în mod strălucit pentru toate serviciile care i s-au încredinţat”

1937: “Generalul Antonescu comandă Divizia 3-a de Infanterie în mod remarcabil din toate punctele de vedere. Ofiţer General, care are toate însuşirile, virtuţile şi capacitatea, recunoscute de întreaga oştire – ca un strateg emerit, un fin tactician şi un organizator de forţă. Trecând prin faţa ochilor mei toate Corpurile de Armată, în calitate de Inspector General de Armată (2 şi 3) – nu am dat peste un statut de serviciu atât de strălucit, ca al Generalului Antonescu. În timp de pace: în toate însărcinările şi comenzile avute, de la primul grad până la cel de General, a fost întotdeauna întâiul, ales dintre aleşi, satisfăcând cu prisosinţă şi chiar peste aşteptări toate misiunile ce i s-au dat. În timp de război [1916-1919]: a fost inspiratorul şi animatorul fără egal al marilor înfăptuiri ce au dus la înfăptuirea idealului naţional, şi pentru care nu avem destule cuvinte pentru a-i fi recunoscători. Datorită probităţii, modestiei şi caracterului său integru, nu a vrut să pună Steaua de General, deşi i se oferise la Tisa, înaintea camarazilor săi. Câtă demnitate, câtă cinste ostăşească!!! ”

Într-un editorial memorabil, încredinţat presei după ce Carol al II-lea l-a învestit pe Antonescu ca prim-ministru( 4 septembrie 1940), inegalabilul N. Iorga îl dezvăluia în acest chip: “… Acest nume aminteşte rezistenţa mândriei româneşti din timpul Marelui Război [1916-1919], sfaturile pe care tânărul colonel de atunci le-a dat neînfricoşatului General Presan, apoi severul director al Şcoalei de Război, formând ofiţeri pentru luptă, nu pentru paradă şi onoruri, pe acela care, în clipa când armata noastră pornea pe calea unei organizări greşite, opunea o concepţie diametral deosebită într-un memoriu pe care trebuie cândva să îl publice ca să se vadă răspunderile, pe omul modest care, neputând atinge ţinta sa, nu s-a gândit decât să se întoarcă la datorie, în sfârşit pe omul de caracter care n-a cunoscut mijloacele prin care se ajunge mai uşor. Acesta este Generalul Antonescu pentru noi, afară de speranţele pe care le trezeşte marea sa valoare militară …”

Oficial, cariera lui Ion Antonescu a luat sfârșit pe 6 februarie 1945 când prin Înalt Decret Regal este trecut în retragere.