Carol al II-lea- un Ho­hen­zollern atipic


Carol_II_pe_1000_lei_2

Despre nepotul său, Ca­rol I ar fi spus că era “un adevărat român, fiindcă înjură şi face datorii”.

Ade­vărată sau nu, ca­rac­te­ri­za­rea pusă pe sea­­­ma pri­mu­­lui Ho­hen­zollern descins în Ro­mâ­nia are un sâmbure de adevăr. Multe dintre trăsăturile pozi­tive de caracter ale rudelor sale germane i-au fost străine lui Carol al II-lea. Dintre mem­brii Casei Regale a fost pri­mul născut pe teritoriul ţă­rii şi botezat în religia ortodoxă. Lipsit de accentul german, caracteristic rudelor, a fost îndrăgit şi receptat ca unul “de-ai noştri”. Nu i-au plăcut instrucţiile militare şi disciplina cazonă. În schimb , s-a integrat re­pede în societatea româ­nească, făcându-şi numeroşi prieteni şi duşmani. Adeseori, încălcând eticheta şi rigorile Casei Regale, s-a aflat în compania ibovnicelor din popor.

Carol-si-Mihai-I

Schimbări

În­tro­na­­­­rea lui Carol al II-lea (1930) a schimbat faţa dinastiei de Ho­­henzollern. Rigoa­rea, disci­p­li­na şi rigiditatea tipică mo­nar­­hilor Carol I şi Ferdinand I au dispărut, tînărul Rege ofe­­rind iluzia unui suveran popu­lar, dornic de reforme şi implicat în politică. Reversul me­da­liei au fost desele renunţări la tron, cheltuielile exorbitante (de multe ori din bugetul statului), apetenţa pentru lux şi goana după cîştiguri.

In tinerete alaturi de profesorul particular

In tinerete alaturi de profesorul particular

Decorații pentru mită

La curte, Ca­rol al II-lea a readus tare şi obi­ceiuri din vremea domnii­lor fanariote. “Atenţiile” şi şper­ţurile pentru membrii di­nastiei, de neconceput pe vremea lui Carol I şi a lui Ferdinand I, au pătruns în anii ’30 în protocolul neoficial al Casei Regale. Industriaşii Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt fă­ceau donaţii palatului, în nu­mele susţinerii “operei de bi­ne­­facere” a suveranului. În 1931, cu ocazia aniversării unui an de la restauraţie, i-au ofe­rit Regelui o servietă con­ţi­nînd 100 de milioane de lei . In­ginerul Malaxa a descris astfel “mituirea” în jurnalul său: “Mă aşteptam să urmeze sce­na cea mare, cu darea noastră afară din palat. Dar nu s-a întîm­plat nimic. Carol ne-a strîns mâna pe rând (lui Ma­la­xa şi Auschnit, n.n.) şi apoi ne-a decorat. Seara am jucat bridge împreună”. Bărbat modern, “Cărluţă” a investit cîştigurile în automobile de lux, avioane şi iahturi.

c8-Carol_al_II-lea_b3dd6c5445

Divide et impera

Primii monarhi români s-au ferit de intrigile politice dâmboviţene, preferând să păstreze distanţa de lupta partidelor. Acesta fusese, de altfel, şi motivul im­portării di­nas­tiei de Hohenzollern în so­cie­tatea româ­nească! Contrar îna­intaşilor săi, Carol s-a im­pli­cat în fiecare decizie, de­pă­şin­du-şi de multe ori atri­bu­ţiile stipulate prin Constituţie. Încă din adolescenţă manifes­ta aversiune împotriva lui Io­nel Brătianu şi a liberalilor. Mai târziu, ca Rege, a aplicat cu suc­ces politica numită de ro­mani “divide et impera”, stâr­nind politicienii unii împotriva altora. A slăbit sistemul partidelor politice, până când a instaurat propria dictatură.

c6-foto-216x300

“Făuritorul României veșnice”

Tră­ind în “zodia Sata­nei”, du­pă cum a denumit el în­­suşi anii ’30, s-a molipsit de na­ţio­na­­lism, conducere dictatoria­lă, cultul personalităţii, saluturi fasciste şi uniforme pom­­poa­se. Ca un veritabil pre­­c­ur­­sor al na­ţio­nalistului Ni­colae Ceau­şes­cu, a apelat cu succes la re­to­rica patriotar­dă, specu­lând tre­cutul is­to­ric. Ţa­ra strîns uni­tă în jurul “con­du­că­torului iu­­bit” era o lozin­că patentată din timpul Re­ge­lui Carol al II-lea. Intelec­tua­lii au răs­­puns prin­tre pri­mii “che­mă­rii” su­ve­­ra­­nului! Scrii­to­rul Ce­zar Pe­tres­cu i-a de­di­cat pagini ­în­tregi “Mă­riei Sale Ca­rol al II-lea, fă­u­ritorul Ro­mâ­­niei veş­ni­ce”. În volumul “Cei trei ­regi”, litera­tul scria: “La o che­ma­re de răz­boi se ri­di­că toată su­­fla­rea unui neam şi stă în­cor­­dată până ce trece pri­mej­dia. Toţi se leapădă de gri­jile şi necazurile lor mă­run­te, strânşi la o datorie mai mare, a tuturora”.

carol-ii-si-elena-lupescu-la-estoril
Enigma Carol

Colaborator apropiat al Regelui Carol al II-lea, Mihail Manoilescu a cunoscut alături de Rege şi binele şi răul. A pledat pentru restauraţia din 1930, fiind ares­tat şi închis pentru câteva luni. Mai târziu a denunţat matrapazlâcurile financiare girate de suveran, fiind îndepărtat din camarila regală. În 1944, Manoilescu şi-a redactat memoriile, pagini întregi fiind dedicate lui Carol, pe care îl descrie drept o persona­litate contradictorie. “Am puţină nădejde că se va putea dezlega vreodată, până în toate ascunzişurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decît istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi sau cu totul împotriva lui Carol, înfăţişându-l ca pe un demon; sau cu totul pentru dânsul, făcând din el un erou ce n-a fost înţeles. Vor avea dreptate şi unii şi ceilalţi. Căci a fost şi demon şi erou; şi întruchipare a puterilor întunericului şi arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins şi exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă care întruchipează sau tot răul sau tot binele.”

Vorbe și fapte

Un alt colaborator, Constantin Argetoianu, a remarcat şi el distanţa dintre intenţii şi realizări în cazul Regelui Carol al II-lea. “Carol s-a înapoiat în ţară şi s-a suit pe tron cu dorinţa de a fi un mare Rege, de a reforma totul, de a pune mâna la toate şi de a imprima pecetea «geniului» său în toate ramurile acti­vităţii noastre naţionale. Din acest program, tânărul Rege n-a realizat decât schimbarea uniformelor şi răscolirea decoraţiunilor: a schimbat panglicile şi lampasurile, a înfiinţat o serie de medalii şi ordine (…) şi a creat doi mareşali.”

images

“Carol nu poate fi înţeles dacă nu este judecat în acelaşi timp cu socie­tatea româ­nească, care l-a hulit sau l-a adulat, exage­rându-i de atâtea ori scăderile sau trecîndu-i în sarcină propriile ei păcate!”

Mihail Manoilescu – Memorii

“Eu sunt un bun şi loial pa­triot! Aşa am fost me­reu! Do­rin­ţa mea cea mai fier­­­bin­te este să fiu de folos pa­triei mele, nu să pro­voc nelinişti”

Carol al II-lea – 1927

image1

Leave a Reply