Carol Davila- ”omul care e pretutindeni unde ai nevoie de el”


Carol Davilla

Carol Davila (Charles d’Avilla) a fost medic şi farmacist român de origine franco-italiană, născut în Parma, cu studii în Germania şi Franţa. Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Soseşte în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce şi-a dat doctoratul la Paris şi după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champigne şi Cherre. Invitat de domnul Barbu Ştirbei, pentru a organiza serviciul sanitar, ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar își va petrece restul vieţii în slujba românilor.

Barbu Stirbei
Barbu Stirbei

A contribuit fundamental la organizarea învăţământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din Bucureşti. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanţe, care s-a distins apoi în timpul Războiului de Independenţă. Modelează viaţa medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după doar trei zile cu rezultatele unei prime inspecţii sanitare şi cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câştigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la Bucureşti, îi dă numele Elena Doamna, după soţia lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape şi Regina Elisabeta. Al treilea domn este Carol, sub a cărui protecţie îşi desăvârşeşte în cea mai mare măsură opera. Construieşte, din aproape în aproape, un sistem medical care organizează serviciul sanitar militar şi civil. În 1855 înfiinţează o şcoală de felceri iar în 1856 o şcoală secundară de chirurgie cu program şcolar teoretic-liceal şi sanitar-militar. Când adversarii filoruşi fac demersuri pentru închiderea şcolii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o menţină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menţinerea tinerei instituţii, pe care Davila o transformă curând în “Şcoala naţională de medicină şi farmacie”.

Alexandru Dimitrie Ghica
Alexandru Dimitrie Ghica

Spitalul Militar era instalat pe Stradă Ştirbei Vodă, în localul propriu construit între anii 1857 şi 1858. În mansardele spitalului se aflau şi dormitoarele Şcolii de Medicină din Bucureşti, cea care va pregăti numeroase generaţii de medici militari. Unul dintre instructorii militari ai elevilor era sublocotenentul Apostolescu, care fusese detaşat de la regiment din motive de sănătate precară a sistemului nervos. Pe atunci boala de care suferea el, paralizie generală progresivă, era necunoscută şi nici cauzele nu i se ştiau. S-a întâmplat odată să izbucnească un incendiu în mansarda spitalului, în urmă căruia Carol Davila, ca director general al Serviciului Sanitar al Armatei, a dat ordin să nu se fumeze în cuprinsul spitalului şi cu deosebire în mansarde, care erau construite din lemn. La puţin timp după incendiu, Davila întâmplător a făcut o inspecţie neaşteptată şi pe coridorul mansardei l-a întâlnit pe sublocotenentul Apostolescu fumând.

Statuia dr. Carol Davila din fața Universității de Medicină din București
Statuia dr. Carol Davila din fața Universității de Medicină din București

Davila, cum era exigent, i-a smuls ţigara şi l-a frecat cu ea pe obraz. Incidentul despre cum a fost insultat un ofiţer a ajuns la cunoştinţa ministrului de Război, generalul I. Emanoil Florescu. Ofiţerul a fost chemat la minister şi i s-a dat ordin să-l provoace pe Davila la duel. După întocmirea formalităţilor, conform codul duelului, persoanele implicate s-au deplasat la Băneasa. Martorii i-au aşezat pe combatanţi la 20 de paşi unul de celălalt. Davila, fiind provocat, a tras primul foc în aer; ofiţerul a ochit, a tras, dar glonţul nu a lovit. Davila trage din nou în aer; ofiţerul a ochit, dar fără efect. După cel de-al doilea eşec, Apostolescu cade în genunchi, începe să plângă, implorandu-l pe Davila să-l ierte. Ofiţerul a murit peste puţin timp, în ospiciul Mărcuţa, de teribilă boală: paralizie generală progresivă de natură sifilitică.

carol davila

În 1869 se înfiinţează Facultatea de Medicină. Davila întemeiază învăţământul farmaceutic şi pe cel veterinar, fondează numeroase societăţi şi reviste de specialitate (între care Asociaţia medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizează conferinţe medicale şi ţine prelegeri cu demonstraţii experimentale la Sfântu Sava, înfiinţează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din Bucureşti, introduce concursurile medicale şi stagiile obligatorii în spitale.

carol-davila

În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetiţe din mahalale, iar la puţin timp înfiinţează şi un orfelinat de băieţi. Cât timp a trăit Davila a funcţionat şi o şcoală de surdo-muţi, cu atelier de tâmplărie şi sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultaţiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale ţării epidemii grave, călătoreşte şi inspectează spitale, participă la Expoziţia universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României.

Carol Davila medicina

Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor şi elevelor din şcoliile sale.La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoaşterea oficială a patriotismului “străinului” faţă de noua lui ţară şi, la Camera Deputaţilor, se propune acordarea cetăţeniei române. Totuşi, faptul se împlineşte abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanţelor militare şi al trenurilor sanitare este pregătit din timp şi sute de vieţi sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi şi răniţi primesc îngrijiri. Primeşte decoraţii şi de la români şi de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei : ”Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el”. În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanţă cu concursul elevilor români din Paris şi de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.

Carol Davila 1

A fost el însuşi suferind, nu în ultimul rând din pricina dăruirii sale de a merge personal în inspecţii. A avut un reumatism care i-a adus pareza unui braţ, a suferit de tifos contractat în închisoarea de la Telega, pe când îngrijea soldaţi şi deţinuţi, iar în Războiul de Independenţă a făcut un antrax infecţios, iar sciatica l-a făcut să umble în baston. Toate aceste maladii au dus slăbirea sănătății sale, Carol Davila murind la 24 august 1884 în București. Prin reformele făcute în România este considerat mentor al învăţământului medical românesc.

Bust Carol Davila
Bust Carol Davila

Leave a Reply