Tweet

“Locuitorul ce nu ştie rugăciunea duminicii, îţi va spune toate isprăvile sale; şi, ce este mai mult, va atribui lui tot ce-i pare curios, mare, vitejesc şi chiar neînţeles în pământul nostru. Orice cetate, orice zid, orice val, orice şanţ, întreabă-l cine le-a făcut, el îţi va răspunde: Ştefan cel Mare. Orice pod, orice biserică, orice fântână, orice curte sau palat vechi, el le va raporta eroului său! Orice bunătate, orice aşezământ a cărui rămăşiţe se mai trăgănează până astăzi, orice legiuire omenească, orice puneri la cale înţelepte, Ştefan vodă le-a urzit, îţi va zice el, şi iar Ştefan vodă.

În sfârşit, acest domn, pentru moldoveni, rezumă toate faptele istorice, toate monumentele, toate isprăvile şi înstituţiile făcute în cinci veacuri de atâţia stăpânitori, precum elinii atribuau lui Ercul toate lucrările de vitejie făcute de sute de eroi. Mormântul acestui mare domn nu este mai puţin venerat de către români decât al lui Mahomed de către musulmani, şi cultul ce românii îi păstrează s-a întins până acolo, încât mulţi îi zic sfântul Ştefan, chiar şi astăzi, întocmai ca şi arabii care au îndumnezeit pe Napoleon sub numele de Bunaberdi.”

Așa spunea acum un veac și jumătate Mihail Kogălniceanu despre opera edilitară a lui Ștefan cel Mare. Tradiţia conform căreia după fiecare bătălie domnul ar fi înălţat câte o biserică nu este reală, dar este cert că unele lăcaşuri au fost înălţate întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru anumite biruinţe. Tradiția, consemnată în veacul al XVII-lea, dă cifra de 44, dar pe baza pisaniilor avem cu certitudine 32 de ctitorii ale lui Ștefan. Dintre ctitoriile sale se pot enumera: Putna (1469), Voroneţ (1488), Iaşi (1492), Hârlău (1492), Borzeşti (1494), Huşi (1495), Neamţ (1497), Reuseni (1504). La acestea putem adăuga bisericile de la Râmnic şi Scânteia, cu pisanii târzii de la 1704 respectiv 1846, fără indicarea datei construcţiei iniţiale. În Muntenia a ridicat o biserică la Râmnicu Sărat. La muntele Athos a adus îmbunătățiri mănăstirii Zografos și a făcut danii însemnate, iar în Transilvania este probabil ctitorul mănăstirii de la vad, pe Someș, în apropierea cetății Cicei. Boierii săi i-au urmat exemplul și au ridicat și ei asemena edificii: hatmanul Şendrea la Dolheşti (1481, Suceava), logofătul Ioan Tăutul la Bălineşti (1494-1499, Suceava) sau Luca Arbore, portarul Sucevei, la Arbore (1503, Suceava).

„Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei, Fiul lui Bogdan voievod, a început să zidească această casă în mănăstirea de la Voroneţ, întru numele Sfântului şi Slăvitului şi Marelui Mucenic, purtător de biruinţă, Gheorghe, în anul 6996 (1488), luna 26, în lunea după coborârea Sfântului Duh; şi s-a sfârşit în acelaşi an, luna septembrie 14.” Pisania mănăstiri Voroneț

sursa

Dinu C. Giurescu, Constantin C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, editura Albatros, București, 1971