Charles Darwin și teoria care a schimbat lumea


charles-darwin

Charles Darwin s-a născut pe data de 12 februarie 1809, în localitatea Shrewsbury, Anglia. Tatăl său, Robert, era un medic din înalta societate, iar mama, Susannah, era fiica lui Josiah Wedgwood, fondatorul celei mai cunoscute fabrici de porțelan din Anglia. Bunicul lui Charles, Erasmus Darwin, medic și filozof, era cunoscut pentru teoriile lui referitoare la diferențierea speciilor și caracterele moștenite. Într-un fel, acestea au anticipat descoperirile nepotului. O altă persoană din familia lui Charles Darwin care s-a afirmat în lumea științei a fost Francis Galton, creatorul eugeniei (teorie care preconizează ameliorarea calității biologice umane prin măsuri genetice: alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.; a fost folosită cu entuziasm de rasiști și fasciști).

charlesdarwin

Charles a urmat școala particulară a lui Samuel Butler în Shrewsbury, pentru ca apoi, la presiunile tatălui, să-și înceapă studiile la Facultatea de medicină din Edinburg. Deoarece la vremea aceea operațiile se făceau fără anestezie, Charles a înțeles că medicina nu era chemarea lui. De altfel, în repetate rânduri se declara dezgustat de orele de disecție pe cadavre. Tatăl a fost de acord cu transferul la Facultatea de teologie de la Christ College din Cambridge. Dar nici această schimbare n-a fost pe placul lui Charles. Pe el îl interesau doar botanica și geologia, și acestea nu aveau nimic în comun cu teologia. Nevoia concentrării asupra acestor domenii i-a fost satisfăcută odată cu transferul la Plinian Natural History Society în 1826, unde a început studierea botanicii. Reverendul John S. Henslow, profesor de botanică, l-a îndrumat până în anul 1831, când a obținut diploma. În același an, Robert Fitzroy, cunoscut naturalist, făcea pregătiri pentru o expediție științifică ce trebuia să ajungă în Țara de Foc, Chile, Peru și Insulele Galapagos.

darwinsepia555

Henslow l-a recomandat pe Darwin, ca pe un tânăr botanist cu aptitudini de colectare și clasificare excepționale. Astfel, Charles a căpătat un loc în expediție și s-a îmbarcat pe 27 decembrie 1831 la bordul navei Beagle. În timpul acestui voiaj, aveau să se contureze primele idei ale teoriei sale evoluționiste de mai târziu. Călătoria a durat 5 ani, timp în care Darwin a adunat eșantioane de plante și animale de pe insulele vizitate. Cercetările amănunțite pe care le-a efectuat asupra speciilor de animale și fosilelor au constituit punctul de plecare în scrierea cărților „Originea speciilor” și „Originea omului și selecția sexuală”.Expediția a avut însă un impact puternic asupra sănătății lui Charles. Febra pe care a contractat-o în Argentina în 1833, maladia Chaga de care s-a îmbolnăvit în America de Sud, ca și răul de mare de care suferea, au dus la agravarea stării sale de sănătate în următorii ani.Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii sale, Chales Lyell, creatorul teoriei despre procesul treptat de evoluție al Pământului. În urma discuțiilor cu acesta, Darwin a tras concluzia că speciile au suferit în timp o dezvoltare asemănătoare cu cea a Pământului. Reverendul Henslow a făcut cunoscute o parte din fosilele și jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliști celebri ai timpului, astfel încât, la data ancorării vasului Beagle în Anglia, era deja celebru în cercurile științifice britanice.

H.M.S Beagle

H.M.S Beagle

Odată cu revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-și formuleze în minte teoria, pe care la vremea aceea o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează neîncetat, adică sunt supuse în timp unor transformări treptate, de la formele mai simple la cele complexe. Prin urmare, strămoșii tuturor formelor vii de astăzi ar fi fost organisme monocelulare. Timp îndelungat, n-a îndrăznit să-și publice aceste concluzii. Probabil că-și dădea seama de efectele acestei teorii. Evoluția submina „Cartea Creației”, ceea ce putea genera punerea sub semnul întrebării a existenței lui Dumnezeu.În anul 1839, Charles se căsătorește cu verișoara sa, Emma Wedgwood, și se stabilește în Down House, comitatul Kent.În anul 1858, primește o scrisoare din partea naturalistului Alfred Wallace. Observațiile pe care acesta le formulează în urma unei expediții prin America de Nord, referitoare la ereditate și transformarea proprietăților printre specii, îl fac pe Darwin să-și grăbească finalizarea teoriei evoluționiste. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Wallace, cât și Charles Darwin se prezintă la Linnean Society pentru a-și atesta fiecare întâietatea asupra teoriei evoluției speciilor. Acest consiliu decide asupra întâietății și astfel, Charles Darwin devine părintele evoluționismului. În anul 1859 este editată și difuzată în 1250 de exemplare cartea sa cu titlul complet: „Despre originea speciilor prin selecție naturală sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru supraviețuire”.

Evoluția în acțiune. Cintezele din Galapagos au avut un strămoș comun, dar pentru că unele păsări și-au modificat sursa de hrană, ciocul s-a adaptat pentru a sparge semninte, culege nectar sau prinde insecte. Click pentru mărire.

Evoluția în acțiune. Cintezele din Galapagos au avut un strămoș comun, dar pentru că unele păsări și-au modificat sursa de hrană, ciocul s-a adaptat pentru a sparge semninte, culege nectar sau prinde insecte. Click pentru mărire.

Conform temerilor sale, cartea a generat controverse fără precedent. Darwin a fost criticat și acuzat de lipsă de credință în Dumnezeu. Totuși, numeroși oameni de știința i-au acordat sprijinul, lui și teoriei lui despre evoluția speciilor și selecția naturală. Darwin a demonstrat în carte că numai trăsăturile ereditare decid asupra schimbărilor speciilor și că cele mai puternice gene sunt transmise urmașilor. A argumentat aceasta prin faptul că lupta pentru supraviețuire are loc nu numai între specii, ci și în interiorul lor, ceea ce asigură transmiterea la urmași a celor mai bune trăsături. Acest fenomen a fost numit the survival of the fittest, adică „supraviețuirea celui mai adaptat”. Totuși, lipsa anumitor noțiuni actuale de genetică, precum „cromozom”, legile lui Gregor Mendel și teoria eredității a lui Thomas. H. Morgan, l-au împiedicat pe Darwin să acopere toate aspectele teoriei sale.

cOrigin_of_Species

Leave a Reply