Cine a fost Sfântul Andrei? Obiceiuri și tradiții referitoare la sfântul protector al României


sfantul andrei

Apostolul Andrei a fost frate cu Petru, ei fiind originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte şi erau pescari, asemenea tatălui lor, Iona. Conform Evangheliei lui Ioan, sfântul Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care l-ar fi îndrumat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. Spunându-i că l-a găsit pe Mesia, Andrei l-a dus şi pe fratele său, Petru, la Hristos Domnul. A fost numit “cel întâi chemat’ şi se spune că a primit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. După Înviere şi Pogorârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim pentru a începe formarea Bisericii iar la Sinodul Apostolic, care a avut loc în 50 d.Hr, s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide încotro va merge fiecare. Lui Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea).

sfantul andrei

La început Sfântul Andrei l-a însoţit pe fratele său, Petru, prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit o bună vreme. Şi-a continuat apoi drumul până în sudul Rusiei, de unde s-a întors în Grecia pentru a consolida comunităţile creştine înfiinţate de Pavel, ajungând până în Peloponez. Acolo, în oraşul Patras, a fost martirizat, pe 30 noiembrie 60 d.Hr, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, cunoscută sub denumirea de “Crucea Sfântului Andrei’. Sfântul Andrei este este considerat de ortodocşi “Ocrotitorul României” sau “Patronul spiritual al românilor”- fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre. Ziua lui de celebrare a înlocuit, o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului.

ziua lupului

Noaptea Sfântului Andrei este una magică, în care animalele (lupii în special) capătă puteri neobişnuite, ritualurile de dragoste au sorţi de izbândă şi, foarte important, strigoii, vârcolacii şi sufletele rătăcite umblă prin lume. Conform superstitiilor din bătrâni, ca să te protejezi împotriva puterii lupilor și să nu-i aduci în apropierea gospodăriei, ar trebui să nu te piepteni, sa nu torci, sa nu faci curat în casă sau să dai gunoiul afară. E bine să nu se dea bani împrumut. În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că locuinţele sunt păzite de strigoi dacă oalele şi cănile sunt întoarse cu gura în jos şi dacă cenuşa caldă e scoasă din sobă, pentru ca strigoii să nu se poată adăposti la căldură. Oamenii mănâncă usturoi în acea seară şi se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, piept, spate şi încheieturile trupului. Se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi, se atârnă şiruri de usturoi și se lasă candela aprinsă.

Health Benefits of Garlic

Fetele cred că în noaptea de Sfântul Andrei îşi pot vedea ursitul, folosind, în diferitele părţi ale ţării, diferite metode. Metoda “făcutului cu ulcica”: singură în faţa sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantaţie ea roteşte uşor vasul şi atrage atenţia celui iubit. Metoda cu verigheta: într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului. Metoda oglinzii: o fată dezbrăcată se aşează între două oglinzi cu câte o lumânare în fiecare mână şi priveşte intens în oglinda din faţă. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor şi imaginea viitorului soţ. Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.