La sfârșitul anului 1911, publicația “Noua revistă română” declanșa o acțiune de strângere de fonduri, în favoarea unuia dintre eroii Războiului de Independență, veteranul Grigore Ion, fost sergent în Batalionul 2 Vânători, nimeni altul decât cel care cucerise drapelul turcesc de la Grivița. “Noua revistă română” accentuează în demersul său ideea că “eroul este un factor necesar pentru conștiință națională” și încearcă să sensibilizeze, după 35 de ani, opinia publică, pentru sprijinirea (financiară și morală) a celui care adusese glorie armatei române. Numai că demersul publicației amintite avea să stârnească, așa cum scrie “Dimineața” din 6 ianuarie 1912, “oarecare zgomot”, în sensul în care o serie de “militari români care au luat parte la război” contestă eroismul lui Grigore Ion, afirmând că el este un erou “inventat” de generalul Candiano-Popescu (maior, în vremea războiului), în detrimentul adevăratului erou, Grigore al Lucai, fost sergent în Regimentul 16 Dorobanți: “(…) dacă eroul nu există, el trebuie inventat. Or, în cazul eroului de la Grivița, eroul exista. Ceva mai mult, nu există unul singur, ci doi, dintre care unul este erou, iar celălalt, fatalmente, un impostor”.

Contestatari și susținători

Atacul “Dimineții” se bazează pe câteva declarații strânse de la persoane care au cunoscut direct pe… Grigore al Lucai (dorobanțul a€“ mort, de altfel, și înmormântat în satul lui, la Salcia, în Botoșani), unii care cunoșteau din surse directe întâmplarea, alții aducând dovezi indirecte. Teodosie Climoff, fost locotenent în armata rusă, la 1877, scrie ziarului: “Declar pe conștiință mea și onoarea de ofițer că cunosc foarte bine pe Al Lucai Grigore”, spunând că l-a văzut pe acesta făcând numeroase acte de bravură, la Grivița. Soția căpitanului P. Negoescu scrie în numele consortului ei, cum că acestuia sergentul i-ar fi arătat drapelul, pe care-l răpise de la turci, în vreme ce locotenentul Stroe Baican istorisește cum Al Lucai i-ar fi arătat un pachet învelit în mușama, în care se află drapelul turcesc și o trâmbița, sergentul fiind însă nelămurit în ce privește însemnătatea capturii sale. O altă mărturie publicată de “Dimineața” este cea a colonelului în retragere G. Boteanu, care istorisește cum drapelul a fost adus în compania să de Grigore al Lucai, după care a fost dat în custodia comandantului brigăzii, Alexandru Anghelescu. În fine, dinspre acesta din urmă avem o altă mărturie, cum că steagul turcesc ar fi stat la comandament câteva zile, până ce l-a văzut maiorul Candiano-Popescu și s-a oferit să-l încredințeze cartierului general al armatei, respectiv lui vodă Carol I. Ceea ce va și face, scrie reporterul “Dimineții”, nu înainte însă de a încropi o altă istorie a luării drapelului și de croi un erou din Grigore Ion, sergentul batalionului condus de el.

Disputa avea să fie preluată de “Universul”, “dușmanul” de piață al “Dimineții”, care vine cu mărturii din partea a doi camarazi ai eroului contestat, Grigore Ion, sergentul Stan G heorghe și caporalul Nica Vasile. Potrivit “Universului”, campania “Dimineții” are ca punct de plecare interesele dușmanilor generalului Candiano-Popescu, aflat în grațiile regelui. Ar mai trebui să spunem că și “Universul” avea un interes să susțină eroismul lui Grigore Ion, câtă vreme el este consemnat și de regele Carol I în “Memoiile…” sale (publicate, chiar în 1911-1912, în fascicule, și vândute împreună cu ziarul “Universul”). Nici după o sută de ani nu știm exact cine e eroul și cine impostorul. Grigore al Lucai revendicase el însuși gloria care aparținuse tizului sau, Grigore Ion, la 16 ani de la încheierea războiului, dar nu primise un răspuns în favoarea cererii sale a€“ fie și pentru că, zice un alt martor al istoriei, colonelul Renescu, asta ar fi însemnat să-l dea de rușine pe rege, care consemnase altminteri evenimentele în jurnalul său.

sursa

www.jurnalul.ro/special-jurnalul/cine-a-luat-steagul-turcesc-de-la-grivita-eroii-de-la-1877-balacariti-in-presa-de-acum-100-de-ani-601292.html