Cine au fost oamenii Măriei Sale, Ștefan cel Mare


stefan cel mare

În toate vremurile și în toate țările, rezultatele și strălucirea marilor domnii se explică nu numai prin personalitatea monarhului, dar și prin valoarea și numărul sfetnicilor de seamă. Oricât de mari însușiri ar avea un conducător, dacă nu știe să-și asigure colaboratori pricepuți și devotați, care să-i dea sfat și sprijin la nevoie și să-i execute hotărârile, el nu va putea da toată măsura sa.

Domnia lui Ștefan e tocmai unul din cazurile care ilustrează bine această constatare. Marele voievod a știut din capul locului să-și apropie pe boierii de frunte ai Moldovei, să-și asigure concursul competențelor și caracterelor. Ocupând scaunul de la Suceava, cu credincioșii care îl ajutaseră să biruiască la Doljești și Orbic când luase tronul, Ștefan n-a început prigonirea adversarilor cum se așteptau unii, dimpotrivă, a căutat să atragă la el pe cei care fuseseră până atunci cu Petru Aron, a făgăduit iertare și restituirea moșiilor celor care fugiseră în pribegie dacă se întorc și recunosc noua domnie. Tactica s-a dovedit justă: unul câte unul, marii dregători care însoțiseră în Polonia pe fostul domn s-au înapoiat la Suceava și au primit îndărăt nu numai averile, dar li s-au încredințat și dregătorii. Duma Braevici, Stanciul, Costea Danovici, Știbor, Lazea Pitic, care ținuseră mai întâi cu Petru Aron, apar apoi pe lista de martori a documentelor lui Ștefan. La 5 decembrie 1460 Duma Braevici e citat chiar în fruntea întregului divan și își păstrează acest loc eminent până pe 15 septembrie 1466 dată după care nu-l mai întâlnim deloc. Documentul următor din 8 decembrie are în frunte pe Manoil. Duma încetase probabil din viață între timp. Doar Mihail Logofătul n-a vrut să se întoarcă, el rămâne în Polonia cu toate salvconductele(documente care asigură libera trecere pe un teritoriu străin sau zonă de război) și cu toate asigurările că a fost iertat și că i se vor restitui moșiile.

O deosebită atenție a dat Ștefan pârcălabilor, comandanților de cetăți. El încredințează aceste posturi de mare răspundere rudelor sale și celor mai însemnați dintre boieri. În lista de martori a documentelor domnești, pârcălabii sunt trecuți înaintea dregătorilor de curte, cu excepția vornicului(șeful curții domnești). Vlaicul, unchiul domnului, e numit chiar de la început (1457), pârcălab de Cetatea Albă, în 1467 e pârcălab de Hotin, pe care-l apără cu vitejie împotiva atacurilor lui Mahomed al II-lea în 1476. După aceea trece în 1481 la pârcălăbia Orheiului. Duma, fiul lui Vlaicu, văr deci cu Ștefan, a fost mai întâi pârcălab sau staroste de Hotin împreună cu tatăl său (unele cetăți mai însemnate precum Chilia, Cetatea Albă, Hotin, Neamț aveau doi pârcălabi) apoi pârcălab de Cetatea Albă împreună cu Hărman, iar după aceea ajuns la Neamț. Stanciul Ponici, unul dintre boierii cei mai importanți ai Moldovei, care ocupase dregătorii încă sub Iliaș, fiul lui Alexandru cel Bun, e pârcălab de Cetatea Albă alături de Vlaicul în 1466. Bătrânul Arbore conduce Neamțul între 1471-1476, apărând cu succes în fața atacurilor otomane după lupta de la Războieni. Fiul său, Luca, a fost portar al Sucevei (în capitala Moldovei pârcălabul purta numele de portar). Rezistența lui de neînfrânt îl silește pe regele Ioan Albert al Poloniei să ridice asediul din 1497, invadatorul fiind ulterior zdorbit la Codrii Cosminului. Mai înainte de Luca Arbore, a comandat în Suceava Șendrea, cumnatul domnului, eroul de la Râmnic. Și în celelalte cetăți, la Chilia, Roman, Crăciuna, Ștefan a numit pârcălabi dintre boierii cei mai destoinici și cei mai credincioși. Așa se explică rezistența pe care au opus-o în 1476 lui Mahomed, rezistență care a fost una din pricinile retragerii sultanului.

La mulți dintre dergătorii de curte, începând cu cel mare, logofătul, și terminând cu cel mai mic, comisul, întâlnim o continuitate importantă. Logofeți mari, adică șefi ai cancelariei și prim-miniștri, au fost doar trei timp de patruzeci și șapte de ani: Dobrul care deține această funcție până în 1468, Toma din 1468 până 1474-1475 și Tăutul pănă la moartea lui Ștefan, păstrându-și slujba și sub urmașul acestuia, Bogdan. Dintre marii vornici, Goian a ocupat această funcție șase ani (1457-1463), Bodea cinci ani (1471-1476), Hrană șase ani și jumătate, poate chiar mai mult (nu avem lista dregătorilor între mai 1476 și februarie 1478), Dragoș Boul (1479-1491) și Boldur (1491-1502). Dintre marii vistiernici mai importanți sunt Iuga (1458-1479), Kiracola (1479-1484) și viitorul vornic Boldur ( 1484-1489). În sfârșit, Frunteș stolnicul și-a păstrat slujba din 1488 până la finalul domniei. În asemenea condiții, cu dregători stabili, administrarea țării se făcea mai ușor și eficient.

De altfel, Ștefan a știut să răsplătească întotdeauna meritul și devotamentul. Îndeplinidu-și slujba cu pricepere și credință, dregătorii erau înaintați treptat spre postruile cele mai înalte, această ascensiune ierarhică se poate observa din documente. În schimb era necruțător făță de cei care ar fi încercat să uneltească împotrivă-i. Pentru vina aceasta a vicleniei au căzut la 16 ianuarie 1471 în târg la Vaslui capetele vornicului Isaia, paharnicului Negrilă și stolnicului Alexa. Isaia era chiar cumnatul domnului, fiind căsătorit cu sora acestuia, numită Sora.

Spiritul de dreptate al lui Ștefan, faptul că răsplătea meritul și pedepsea vina, ne face să înțelegem devotamentul satornic pe care l-au arătat boierii- altădată atât de schimbători- marelui lor domn. Credința lor l-a însoțit în toate împrejurările grele, în toate luptele, la Baia, Vaslui, Chilia sau Codrii Cosminului. Pentru această credință au pierit la Războieni, striviți de mulțimea dușmanilor. Niciodată în istoria românilor nu s-a văzut un exemplu mai puternic de solidaritate între domn și boieri. Este unul dintre elementele care explică tăria și rezultatele acestei domnii.

Dacă sunteți pasionați de istorie la fel de mult ca noi și puteți oferi un mic ajutor financiar pentru a menține în viață site-ul, vă rugăm să dați click aici