Constantin Brâncoveanu- „Vreau să mor creştin! Loveşte!“


Martirul lui Constantin Brancoveanu

În ziua „Adormirii Maicii Domnului“ din anul 1714 Constantin Brâncoveanu urma să împlinească vârsta de 60 de ani. Încă de la începutul anului se pregătise pentru serbarea fericitului eveniment, mai ales că în acelaşi an aniversa şi 25 de ani de domnie.În temniţă, domnitorul şi fiii săi au fost torturaţi într-un mod aproape imposibil de imaginat în zilele noastre. Astfel, cronicarul spune că, pe lângă butucii în care le-au fost prinse mâinile şi picioarele, li se cresta pielea capului, presărându-se apoi sare, li se ardeau pieptul şi tălpile cu fierul roşu, erau bătuţi cu bestialitate în fiecare zi.

Familia Brâncoveanu și credinciosul sfetnic, clucerul Ianache Văcărescu

Familia Brâncoveanu și credinciosul sfetnic, clucerul Ianache Văcărescu

Şi tot acest tratament nu avea decât un singur motiv: aflarea sumelor de bani depuse de domnitor în băncile apusene. Domnitorul avea depuşi la o bancă din Veneţia 30.000 de taleri care-i aduceau, anual, o dobândă de 810 taleri. Dobânda era virată către Academia înfiinţată în 1694 la Mănăstirea „Sfântul Sava“, care va deveni, în scurt timp, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din sud-estul Europei. Inteligenta chivernisire a finanţelor ţării i-a permis domnitorului ca, pe lângă tributul datorat Porţii, să organizeze şi o serie de activităţi filantropice (bolniţele de la mănăstirile Hurezi, Sadova, Colţea etc.), dar şi să se implice în susţinerea ortodoxiei transilvănene, „asediată“ de atacul iezuit ce a urmat semnării unirii cu Roma. După 6 luni de chinuri, turcii au aflat ce doriseră. Imediat s-a hotărât executarea publică a prizonierilor şi, ca o probă de sadism extraordinar, ziua fixată a fost 15 august, zi de mare sărbătoare a creştinilor, dar şi ziua de naştere a domnitorului şi onomastica soţiei sale, doamna Maria. Când a transmis această veste întemniţaţilor, solul a mai menţionat că „din preamulta milostivire a măritului sultan“ muftiul obţinuse graţierea, în cazul în care condamnaţii ar fi părăsit legea creştină şi s-ar fi convertit la mahomedanism.

Maria Brâncoveanu

Maria Brâncoveanu

„Vreau să mor creştin! Loveşte!“

În dimineaţa zilei de 15 august 1714, desfiguraţi de tortură, cu capetele descoperite, îmbrăcaţi doar în cămăşi ponosite şi târând după ei lanţurile grele, Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi şi ginerele Ianache erau purtaţi de la Yedikule către Serai, pe străzile pline de gură-cască. Ajunşi la locul execuţiei, au fost aşezaţi în faţa sultanului Ahmed al III-lea, care a ţinut în mod special să participe. Condamnaţilor li s-a reamintit că îşi pot cruţa viaţa dacă se dezic de Hristos. Anton Maria del Chiaro, secretarul florentin al domnitorului, păstrează următoarele cuvinte de îmbărbătare ale lui Brâncoveanu: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru“.

Constantin Brâncoveanu

Constantin Brâncoveanu

Imediat au fost aliniaţi şi aşezaţi cu capetele pe trunchiuri. Cel dintâi a căzut capul sfetnicului Ianache, sub necruţătoarea secure a călăului. Au urmat apoi capetele fiilor Constantin, Şerban şi Radu. Când veni rândul lui Mateiaş, mezinul de doar 11 ani, îngrozit de trupurile care se zbăteau, împroşcând cu sânge în toate părţile şi de privirile reci, întipărite pe chipurile fraţilor săi, ale căror capete fuseseră desprinse de corpuri, se aruncă la picioarele sultanului, promiţând că se va face musulman, dacă va fi cruţat. „Mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ţi lepezi credinţa“, auzi Mateiaş, printre suspine, glasul părintelui său. În acel moment simţi o forţă şi o linişte necunoscute până atunci. Se ridică în picioare şi merse direct către călău, aşezându-şi capul pe trunchi. „Vreau să mor creştin! Loveşte!“ În doar câteva clipite, capul destrupat al lui Mateiaş avea aceeaşi expresie rece, parcă nepăsătoare, ca a fraţilor săi. La urmă, lângă băltoaca de sânge a fiilor săi, ce lucea sub razele amiezii, a fost omorât şi Constantin Brâncoveanu de aceeaşi lovitură nemiloasă a călăului. Oribilul spectacol s-a încheiat, după obiceiul otoman, cu purtarea capetelor în vârful suliţelor, pe străzile Istanbulului, iar trupurile mucenicilor au fost aruncate în mare.

sfintii brancoveni

Toată scena, petrecută pe malul Bosforului „cu un ceas înainte de amiază“, nu a durat mai mult de un sfert de ceas. Deşi a fost un martiriu în toată regula, cu nimic diferit de execuţiile de creştini făcute de împăraţii romani persecutori, sultanul a fost însoţit de ambasadorii marilor puteri europene – desigur, creştini şi ei – Franţa, Anglia, Rusia, Imperiul Habsburgic. Poate că frica, puţina credinţă sau simplul oportunism politic i-a împiedicat pe reprezentanţii puterilor europene să reacţioneze sau măcar să înţeleagă extraordinarul gest al unui principe creştin. Mai mult, săptămânalul francez „Gazette de France“, aproape în stilul unui tabloid contemporan, a scris doar despre problema averii din străinătate, tortură şi execuţie. Despre gestul martiric al domnitorului sau măcar despre eroismul său nici măcar un cuvânt. Doamna Maria cu ajutorul unor credincioşi, a reuşit să recupereze trupurile şi să le îngroape în insula Halki din Marea Marmara. Pe furiş, capul voievodului a fost adus în ţară şi înmormântat în ctitoria sa, Biserica “Sf. Gheorghe” din Bucureşti.

Constantin Brancoveanu

Leave a Reply