Între 22 iunie și 2 iulie a avut loc „bătălia așteptării” prin care s-au efectuat operațiuni de acoperire strategică prin constituirea de capete de pod la est de Prut și mici pătrunderi în partea de nord a Bucovinei. Pe 2 iulie a început forțarea efectivă a râului în cadul operațiunii ”Munchen”.

Armata 11 germană având în componență cinci divizii române a eliberat partea centrală a Basarabiei. Dezrobirea Chișinăului s-a petrecut pe 16 iulie. Ziarul ”Universul” reda entuziasmul care cuprinsese poporul român: „Hotarele ciuntite acum un an au fost reîntregite de ostaşul neînfricat al României. După Bucovina eliberată de sub jugul străin acum două săptămâni, iată că, numai după alte câteva zile cealaltă provincie răpită – Basarabia- a revenit la matcă. Evenimentul a fost sărbătorit în Capitală și în toată țara cu bucurie și entuziasm, populația participând la manifestările organizate cu frenetică adeziune”.
Momentul a oferit lui Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, prilejul de a adresa un memoriu generalului Ion Antonescu prin care îşi exprima bucuria şi satisfacţia pentru că ”am recâştigat două provincii frumoase şi că am readus milioane de suflete româneşti la vatra strămoşească”, acţiune în care ”jertfa sângelui scump al armatei noastre glorioase a reparat ruşinea pe care cârmuitorii inconştienţi de pe vremuri au adus-o ţării noastre”.

În continuare, liderul naţional-ţărănist se pronunţa împotriva continuării războiului pe teritoriul sovietic, apreciind că ”ar fi prea pretenţios să credem că această continuare a războiului germano-rus ar depinde de colaborarea noastră, precum este nu mai puţin pretenţios să proclamăm noi; România, război sfânt contra Rusiei, pentru organizarea ei internă, de stat şi socială. Războiul sfânt, militar şi politic, să-l păstrăm pentru România Mare, cu toate provinciile sale. Nu avem niciun soldat de sacrificat pentru scopuri străine. Trebuie să cruţăm armata noastră pentru scopurile noastre româneşti, care sunt multe şi mari şi de tragică actualitate pentru foarte apropiate vremuri”. La scurt timp după victoria de la Chișinău, germanii spuneau ceva contrar ideilor lui Maniu. Divizia 1 blindată română a fost felcitată de Wermacht: „Tuturor comandanților și trupelor din subordine în deplină cunoaștere a grelelor încercări la care a trebuit să-i supunem, le transmitem mulțumirile călduroase și deosebita recunoștință. Ne închinăm cu smerenie în fața morților și răniților. Faptele lor și jertfa lor supremă să ne fie exemplu și îndemn pentru misiunile viitoare”.

După ce au ajuns relativ ușor pe Nistru la 7 iulie la Moghilev, pe 8 iulie la Hotin, în 10 iulie la Soroca, armatele 3 română și 11 germană au forțat și străpuns linia fortificată „Stalin” între 17 și 19 iulie, continuând ofensiva spre Bug și Nipru. Înaintând pe drumuri desfundate de ploi, uneori sub focul artileriei sovietice de dincolo de fluviu, dar primite pretutindeni cu „flori, pâine şi sare”, chiar de către populaţia satelor locuite de alte naţionalităţi, brigăzile 1, 2, 4 mixte munte şi 8 cavalerie au ocupat în timp util dispozitivul ordonat.

În sudul Basarabiei, Armata 4 română a generalului Nicolae Ciupercă a acţionat la sud de masivul Corneşti, executând lovitura principală, cu Corpul 3 armată, pe direcţia Albiţa – Chişinău – Dubăsari şi o acţiune de fixare cu Corpul 5 armată, la est de Fălciu, în capul de pod Ţiganca, Epureni, Cania, unde s-au dus şi cele mai grele lupte ,înregistrându-se circa 1.700 de militari români ucişi în lupte. A urmat, acţiunea de urmărire spre Nistru, trupele sovietice fiind respinse, pretutindeni, dincolo de fluviu. Eliberarea oraşului Cetatea Albă pe 26 iulie 1941 a dat prilejul Marelui Cartier General roman, încrezător în izbândă, să anunţe întreaga ţară chiar de pe 25 un fericit eveniment: ”Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”.

Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei s-a făcut prin lupta eroică a trei armate (1 şi 4 române şi 11 germană, cu 10 corpuri de armată – 7 române: 2, 3, 4, 5, 11, de munte şi de cavalerie şi 3 germane: 11, 30 şi 54 armată), care au avut în compunere 20 de divizii (14 române şi 6 germane), 3 brigăzi de munte, 4 brigăzi de cavalerie, 2 brigăzi de fortificaţii şi numeroase elemente neîndivizionate române. Trupelor terestre li s-au adăugat forţele Aeronauticii şi Marinei militare. În cele 35 de zile de lupte armata română a angajat 473.103 militari (18 361 ofiţeri, 17.286 subofiţeri şi 437.456 trupă). Pierderile înregistrate (până la 31 iulie) s-au ridicat la 24.396 militari (5.011 morţi, 13.987 răniţi şi 4.487 dispăruţi. Un rol decisiv în restabilirea graniței pe Nistru a avut Armata 11 germană, Ion Antonescu (și nu numai el) recunoscând, chiar atunci, că fără contribuție germană Basarabia și nordul Bucovinei nu puteau fi reîntregite. Bucuria a fost imensă în întreaga ţară. Pretutindeni, pe imense pancarte, se putea citi „Români, dreptatea învinge!”, dar şi „Nicio brazdă nu se uită!”. Aluzia la Transilvania ocupată de hortyști era evidentă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conducând lupta pentru consolidarea graniţei răsăritene a ţării, Ion Antonescu a avut în permanenţă privirea îndreptată şi spre Ardeal, transmiţând refugiaţilor transilvăneni pe 12 septembrie 1941: „Nicio brazdă românească nu se uită”.

Eliberarea Basarabiei și a părții de nord a Bucovinei a anulat pentru moment consecințele brutalului ultimatum din iunie 1940 și a făcut ca poporul român și armata sa să parcurgă în doar un an drumul de la agonie la extaz, de la deziluzia provocată de atitudinea capitulardă a conducerii statale și politice din perioada finală a domniei lui Carol al II-lea la bucuria realipirii provinciilor răsăritene, cu speranța redobândirii celorlalte părți ale țării, la fel de românești. Referindu-se la modul în care își îndeplinise datoria armata română în Campania de eliberare a Basarabiei și Bucovinei de nord, Iuliu Maniu aprecia: ”Recunoștința țării pentru generalii, ofițerii și soldații români și pentru dumneavoastră, domnule general (Antonescu), comandantul de căpetenie al armatei, va fi eternă”.