Cum am câștigat Cadrilaterul. România și al doilea război balcanic


al doilea razboi balcanic

În condițiile accentuării contradicțiilor dintre statele balcanice, România și-a impus o neutralitate activă, militând pentru aplanarea divergențelor și menținerea statu-quo-ului teritorial. Discutând pe 16 octombrie 1912 cu ministrul Bulgariei în România, Titu Maiorescu, președintele consiliui de miniștri, a spus: ”în limitele tratatului de la Berlin(cel din 1878 prin care țara noastră își câștigase independența), neutralitatea României este firească. Dacă se vor produce schimbări teritoriale în Balcani, România va avea să-și spuie cuvântul”.

Sud-estul Europei înainte de primul război balcanic

Sud-estul Europei înainte de primul război balcanic

Pe 18 octombrie 1912 a izbucnit primul război balcanic, între Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Grecia pe de o parte și Imperiul Otoman de cealaltă parte. În mesajul regelui Carol I prezentat în Parlament pe 26 noiembrie 1912 se arăta: ”România în dorința ei de a contribui la localizarea războiului a păstrat neutralitatea față de statele beligerante din Peninsula Balcanică, urmărind însă cu luare aminte desfășurarea unor evenimente care ating numeroase interese ale statului nostru… România este privită ca un factor important în concertul european și la regularea definitivă a chestiunilor deșteptate prin criza balcanică, glasul ei va fi ascultat”. Deși era de așteptat o victorie otomană, aliații au învins. Pe 30 mai 1913 s-a încheiat la Londra un tratat de pace. Curând însă, pe 16 iunie 1914 Bulgaria incitată de Austro-Ungaria care dorea slăbirea Serbiei, a început lupta împotriva foștilor aliați, declanșând al doilea război balcanic. Ulterior și Imperiul otoman s-a alăturat inamicilor Bulgariei. În această atmosferă Carol I aprecia că își putea încorona lunga-i domnie cu un statut internațional prestigios.

regele carol i

Nicolae Iorga scrie: ”În dorința de a influența cu orice preț politica generală, el se ocupa de drumul sârbesc din Adriatica, de soarta Salonicului, de Albania autonomă, pe care ar susține-o cu bani- avea, de la regină, planul de face rege al ei pe nepotul acesteia, pașnicul și greoiul prinț de Wied, care începea să-și caute pe hartă țara viitoarei sale domnii- și i-ar da și o jandarmerie macedo-română. I se părea chiar că vede în România un puternic partid care ar vrea războiul imediat cu Rusia nepregătită și aceasta în momentul când era momit cu proiectul căsătoriei prințului Carol cu Marea Ducesă a Rusiei”. Pe de altă parte, băiatul născut de principesa Maria în iunie 1913 a primit numele de Mircea, amintind de Mircea cel Bătrân, stăpânitor al cetății Dârstor, aflată la acel moment în Bulgaria. Încă de la 8 iunie 1913, Titu Maiorescu spunea ministrului Austro-Ungariei de la București: ”dacă ar izbucni războiul dintre aliații balcanici, conform aprobării date deja de rege, România ar mobiliza imediat și ar ocupa întâi toată linia Turtucaia-Balcic”.

Al-doilea-razboi-balcanic

Pe 27 iunie începea intervenția României în al doilea război balcanic, act ce constituia primul pas concret spre desprinderea de alianța din 1883 cu Austro-Ungaria. Când trupele române au trecut Dunărea soldații scandau: ”În Ardeal”, fapt ce exprima o înaltă conștiință națională. Regele Carol I a încredințat comanda trupelor principelui moștenitor Ferdinand, care în aprilie 1911 devenise general de corp de armată. Suveranul a ținut să asiste la momentul trecerii Dunării. Nu s-a încumetat- datorită vârstei și a stării de sănătate- să însoțească trupele în luptă cu inamicul. Camille Blondel, reprezentantul Franței la București observa pertinent că: ”dacă cineva n-ar fi cunoscut obiectul principal al mobilizării, ar fi putut crede că România pleca la război împotriva Austriei”. Diplomatul francez oricum pusese umărul la îndepărtarea României de la alianța cu Viena. Participarea la războiul balcanic a avut importante consecințe interne. În primul rând s-a observat că armata nu era cu adevărat pregătită și echipată pentru război. Discursurile despre grija pe care statul o purta ostașilor s-au dovedit a fi în mare parte demagogice. Un mare număr de militari a murit de holeră. Constantin Argetoianu care a participat la campania din sudul Dunării scria: ”Mureau oamenii ca muștele și dimineața se înșirau câteva camioane la poarta fiecărui spital ca să ia și să îngroape morții din timpul nopții. Îi încărcau cum îi găseau și punându-i unii peste alții îi duceau la mari gropi comune pline cu var, unde-i îngropau fără sicriu și fără Dumnezeu”.

regina maria

În timpul războiului s-a remarcat, pentru prima dată, prin energia și curajul ei, principesa Maria. Ea a obținut de la rege permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea, unde erau aduși bolnavii de holeră. Și-a dovedit capacitatea organizatorică și mai ales puterea de a alina sufletele oamenilor aflați în suferință. Cei care s-au întors teferi în țară erau animați de o nouă stare de spirit. Ei văzuseră în Bulgaria că țăranii aveau case îngijite și cu pământ suficient. La bulgari, spre deosebire de România, nu existau moșii mari. În consecință, au început să vorbească despre nevoia unei noi reforme agrare. Intrarea armatelor române în Bulgaria, marșul lor fără lupte spre Sofia alături de capitularea unui corp de armată bulgar în fața trupelor conduse de prințul moștenitor, au condus la capitularea inamicului pe 17 iulie.

Participații la Tratatul de pace de la Bucuresti

Participații la Tratatul de pace de la Bucuresti

Prin pacea de la București încheiată la 28 iulie 1913, Bulgaria ceda Serbiei o mare parte din Macedonia, Greciei sudul Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar o parte a Traciei răsăritene și Adrianopolul erau retrocedate Turciei. România primea Cadrilaterul până la linia Turtucaia-Ecrene, adică două județe:Durostor, după numele roman al cetății Silistra, stăpânită odinioară de Mircea cel Mare și Caliacra, locul unde se va ridica minunatul castel de la Balcic. Pacea de la București a constituit un important moment al relațiilor internaționale. Era prima în care hotărâri importante au fost luate de micile state din sud-est, fără amestecul direct al Marilor Puteri.

Balcanii după pacea de la București

Balcanii după pacea de la București