La 1 iulie 1864 postul de diacon al lui Ion Creangă de la mănăstirea Bărboi se desfiinnțează. Viitorul scriitor își va fi exprimat dorința de a lucra în învățământ, iar Titu Maiorescu i-a promis angajarea. Maiorescu nu putea să nu observe că diaconul îmbina principiile pedagogice deprinse în școală cu un instinct sigur, într-o metodă nouă de predare al cărei element esențial îl constitutia intuiția ca bază a reținerii noilor noțiuni.

La concursul de ocupare a unui post la școala Trei Ierarhi din Iași Creangă este singurul candidat astfel încât este numit institutor ”provizoriu fără concurs”, funcționând efectiv din 15 septembrie 1864. La 2 octombire Comitetul de inspecțiune școlară se adresează ministerului recomandând la clasa I, secțiunea II de la Școala Primară de Băieți de la Trei Ierarhi pe ”d-l Creangă Ion, carele a făcut 4 clase gimanziale și a absolvit cu succes cursul pedagogic din Institutul Vasile Lupu”. În realitate nu-l absolvise, terminase doar anul I ca premiant și se înscrisese în anul II. Gestul lui Maiorescu se explică atât prin urgenta nevoie de cadre, cât și prin dorința de a-l ajuta pe diaconul fără slujbă.

La capătul unui lung drum birocratic, prin decretul nr. 1501 semnat de Alexandru Ioan Cuza ”d-l Ion Creangă” se numea ”provizoriu institutore la clasa I, secțiunea II-a de la școala primară din Trei Ierarhi”. La 5 noiembrie 1864 Ministerul Justiției, Cultelor și Instrucțiunii Publice îi expediază ordinul de numire în învățământ și Creangă semnează de primire la 13 ale lunii. Încasa un salariu de 185 de lei și 18 bani din care i se opreau 10% pentru Casa pensiilor.

Noul post trebuia consolidat cu actele corespunzătoare. De aceea a urmat cu regularitate anul II al Școlii Normale (pedagogice), având doar trei absențe. Printre materiile studiate se numără unele nou introduse: la aritmetică ”operațiunile fundamentale cu numere întregi, fracțiunile ordinare și zecimale”, la fizică ”machinile simple, mișcarea corpurilor solide, lichide și aeriforme”, magnetismul, electicitatea și căldura, la optică „noțiuni despre nașterea și propagarea luminii”, iar la cosmografie cunoștințe elementare despre gobul pământesc și sistemul solar.

Ion Creangă era acum și școlar și învățător. La amiază fiindu-i imposibil să se ducă acasă din cauza programului încărcat, lua masa în cantina școlii. Sârguința dă însă roade și la examenul de absolvire din 10 iunie 1865 Ion Creangă este clasificat al patrulea, primind ”mențiune cu coroană” .

Cum era la clasă învățătorul Creangă? Spre sfârșitul lunii septembrie 1864, la clasa lui vine viitorul scriitor N.A. Bogdan. Când învățătorul a intrat în clasă, el a văzut ”un tânăr zdravăn, cu obraji rumeni și ochi scânteietori, iar hainele preoțești, cele de șiac (postav aspru de lână) cafeniu, îl făceau înalt și chipeș”. Cu o remarcabilă intuiție pedagogică Ion Creangă acorda o atenție specială celei dintâi zi de școală. Amintindu-și propria copilărie, el a realizat că viitorul școlar intră în noul mediu cu firească teamă. De aceea învățătorul deși impune respectarea anumitor norme,  școala totuși rămâne o instituție care îmbină armonios utilul cu plăcutul.

După ce așează elevii în bănci conform înălțimii el predă ”istorioare și fabule ușoare” formulând ”consilii confesionale”, sfaturi referitoare la ”cum au a se purta către cei asemenea lor, în școală și în afară de școală”. Le vorbește apoi despre jocurile specifice copilăriei ”de-a baba-oarba, de-a mijoarca (ascunselea), de-a paiul” și o oră în aer liber ”orânduiește jocuri din acelea despre care s-a vorbit și priveghează pe copii să țină regula și să păzească buna-cuviință întru toate”. Mișcându-se liber, neinhibați, copiii își dezvăluie prin joc ”natura și apucăturile”, deprinderile ”dacă ar fi rele” trebuie ”să-i dezbrace de dânsele încetul cu încetul”.

În a doua zi de școală Creangă predă noțiunile pregătitoare pentru aritmetică și elementele necesare pentru scris și citit. El numără cu elevii de la 1 la 10 și de la 10 la 1, în cor, ”pe degetele mâinilor lor”. Trece apoi la ”exerciții orale despre lucruri și ființe”. Învățătorul a găsit din experiența humuleșteană o metodă personală: ”când fac o lecție mă gândesc la mine când eram școlar și caut să lămuresc copiilor așa ca să înțeleagă”.
Iată de exemplu cum concretizează ideile abstracte de ființă și lucru pe înțelesul copiilor.
”- Măi băieți, văzuta-ți mâță?
Școlarii răspund gălăgios:
– Am văzut mâță!
– Câte picioare are mâța?
– Mâța are patru picioare.
– Câte urechi are mâța?”

Întrebările și răspunsurile se succed în același ritm și la un moment dat Creangă spune:

„- Colo la ușă este un loc, în fundul clasei este un loc, în pod este un loc, în ogradă este alt loc, în coturță (coteț) este alt loc. Poate mâța merge singură de la un loc la altul?
– Mâța poate merge singură de la un loc la altul.
– La voi acasă este un loc, aici la școală este alt loc, puteți voi merge de la un loc la alt loc?
– Noi putem merge singuri la un loc la alt loc.
– Acum țineți minte! Cine poate merge de la un loc la altul se numește ființă…”
După aceleași principii este definit lucrul: ”Cine nu poate merge singur de la un loc la altul se numește lucru”. Întrebările continuă la fel: ”Ce este cofa? Dar lopata? Dar grebla? Dar scaunul? Dar cizmele?”
Pentru micul învățăcel școala implică apoi o schimbare în comportamentul său și învățătorul notează că a făcut în aceeași zi ”dedarea la întrebuințarea comăndelor pentru ținerea disciplinei”. Acum, dar și în alte zile va cere copiilor să spună cimilituri (jocuri de cuvinte cu morală), ghicitori, povețe, pentru a le trezi ”amoarea la asistența prelegerilor”. În acest fel se străduia să le formeze deprinderile de vorbire corectă. ”Nu se mulțumea când școlarii îi răspundeau laconic da sau nu, ci trebuia să i se explice negația sau afirmația”.

Concomitent cu citirea, Creangă îi deprinde pe elevi cu scrierea literelor, repetând mereu că literele sunt doar semne pentru sunete. Pentru a diminua efeortul intelectual al elevilor, dascălul introduce o notă umoristică:
”- Mă țâcă, ia fă tu e tablî pe crăcănatu (M), ia fă pe bâdănosu (B), pe ghebosu (G), pe covrigu (O)”, fiecare literă având o poreclă.

Consolidează apoi deprinderile din zilele precedente și predă ”noțiuni ușoare de științele naturii”. Când le-a ținut o cuvântare despre nucile de cocos, despre care unii copii nici nu auziseră, a adus la clasă două bucăți pe care le-a împărțit egal tuturor. Creangă va alege monitorii, împarte elevii pe cercuri după nivelul general al cunoștințelor și în vreme ce o parte a școlarilor scriu literele, cei din alte cercuri încep să asocieze literele în silabe sau silabisesc din abecedar. În aceeași zi predă în ”amfiteatru” adică în fața întregii clase, ”scrierea pe plăci a mai multor cuvinte ușoare”. Obținea astfel cu repeziciune rezultate foarte bune: ” Cetire ca în școala lui Creangă, calcul mental și scrisoare (caligrafie) nu era nicăieri în Iași. Atenție sporită se acorda educației fizice, atât sub forma exercițiului propriu-zis cât și respectării principiilor generale de igienă elementară . Uneori când intrai în clasa lui îl puteai găsi exersând cu elevii ”gimnastica degetelor”, alteori îi scotea la aer liber în Copou unde îi antrena în felurite chipuri”.

Ori de câte ori remarca un început de oboseală ”se punea să povestească snoave și pilde în legătură cu purtarea unora dintre noi băieții și toți băieții râdeau cu poftă. Concentrarea și relativa stabilizare a atenție o obținea invariabil cu o poveste, ”La lecțiile lui eram numai ochi și urechi. Începeau și se sfârșeau cu povești dintre acelea pe care numai el știa să le povestească”. Când se auzea ademenitoarea frază ”A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti”… zecile de perechi de ochi se ridicau avide spre învățător. Uneori povestea era cerută chiar de elevi:
”- O poveste, domnu Creangă…. îndrăznește unul dintre școlarii cei buni să-l întrebe.
– O poveste! O Poveste….., se aud voci din toate părțile.
– Iar cu povești………trece timpul măi băieți, zice Creangă.
– Vă rugăm domnu Creangă….o poveste!”
Învățătorul se apropie de catedră, își ia scaunul și se așează în fața băncilor. O tăcere adâncă învăluie clasa. În bănci copiii își țin răsuflarea și vocea institutorului îi aduce pe toți într-o lume de basm:
”- Cică a fost odată…..”

Ion Creangă stimula învățătura copiilor și prin procedee deprinse de la părintele Ioan din Humulești sau de la Arhimandritul Isaia Teodorescu: „Cu cei buni el era mai bun, mai drag decât un adevărat tată. Le dădea sfaturi și lucruri alese de mâncat și medalii frumoase de aninat la piept. Îi considera pe elevi ca pe copiii săi și îi săruta ca un părinte când căpăta răspunsuri cum vrea el”. Deseori îi recompensa cu bani ca să-și cumpere înghețată și bomboane. Aduce însuși de Paști nuci, mere și le oferă elevilor.

Învățătorul sancționa cu promptitudine orice abatere de la bunul simț. ”Nu era rușine mai mare pentru un copil ca vremea de a fi judecat de Domnu pentru obrăznicii….și cum îl judeca Creangă pe copil și cum îl descosea de spunea drept, îngrozea pe copii de nu mai făceau nebunii nici măcar pe drum”. Când era supărat pe câte un elev, făgăduia mereu ”o falangă grecească cum n-a mai văzut și nici n-o mai vedea ”, dar niciodată nu se ținea de ”promisiune”. Aprecierea silinței la învățătură o făcea inițial prin calificative, iar din 1866 utilizează note de la 1 la 10. Folosește nuanțat, toată gama notelor, însoțind notarea cu succinte caracterizări incluse în cataloagele sale la rubrica ”diferite observațiuni”: ”talentuoz și dezertor”, ”atent și prea silitor”, ”leneș”, ”de tot obraznic”, ”silitor și bine crescut de mama”, ”târziu la gândire”, ”silitor și pacific”, ”dezertor și invidios”, ” cu capacitate dar dezertor nemotivat” ”capabil și foarte silitor- orfan”. Un elev apreciat drept ”indolent și foarte obraznic” are notele:cunoașterea literelor 1, silabisire 2, calcul din memorie 2, numărare 1, explicațiuni 1, scriere 1”. Un altul considerat „silitor-atent” are doar nota 10.

Prin calitățile pedagogice native devine cunoscut în Iași, părinții caută să-și ducă ordraslele la clasa lui, astfel încât dacă la început, în 1864, predă unui număr de 43 de elevi, în 1867 ajunge la 91.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici