Cum s-a sărbătorit în 1859 Unirea lui Alexandru Ioan Cuza


unire 1859

Anul 1859 a rămas în istorie ca prima etapă a formării Statului modern român, prin dubla alegere de la 24 ianuarie a principelui Cuza. Evenimentul respectiv este aniversat şi în prezent de la cel mai simplu cetăţean până la mai marii statului. Astăzi momentul cheie al manifestaţiei îl reprezintă hora, care a devenit în timp elementul simbol unde „cei cu inima română”, indiferent: de vârstă, funcţie, pregătire profesională, religie, orientare politică intră rememorând clipele minunate trăite de înaintaşii noştri, în acea zi. O tradiţie transmisă din generaţie în generaţie indiferent de regimul politic aflat la conducerea poporului român.

Prima sărbătorire a acesteia a constat într-o manifestare spontană la care semnalul a fost dat chiar „în seara zilei de 24 Genuarie cându (1859) s’a dusu populaţia pe Dealu Mitropoliei…….cu lampioane şi focuri”. Actul din acea zi s-a datorat mobilizării maselor orăşeneşti şi ţărăneşti, puse în mişcare de „..membrii aripii radicale ai partidei naţionale în frunte cu C. A. Rosetti, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu…”, care au agitat „mahalalele şi au scos din ateliere şi prăvălii pe meşteşugari şi negustori, chemându-i în Dealul Mitropoliei şi pe câmpia Filaretului să manifesteze pentru unire”. O participare masivă la manifestaţie au avut-o meseriaşii şi negustorii, veniţi în număr mare. Conform statisticii, existau în capitală 6.826 meşteşugari, cu prăvălii sau ateliere proprii, din care mai mult de jumătate s-au aflat pe străzile capitalei alături de ceilalţi manifestanţi.

Lumina făcliilor cu siguranţă (a produs un efect vizual deosebit în acea noapte) împletindu-se în cel mai fericit mod cu bucuria generalizată din Bucureşti – o formă de manifestare a victoriei prin iluminarea simbolică a oraşului. Acest mod de a sărbători se va repeta devenind element distinctiv al viitoarelor zile de 24 ianuarie, când autorităţile au încercat recrearea momentului unic din 1859. A doua zi s-a organizat „un banketu ca o manifestare organizată din partea… Municipalităţii nóstre pentru alegerea Domnitorului Principatelor Unite, avea luminaţie şi banketŭ costându lei 2282”. Oficialii s-au manifestat cu întârziere faţă de populaţie, care a simţit din primul moment importanţa dublei alegeri: atât pe plan intern cât şi pentru afirmarea naţiei pe scena politică europeană prin politica „faptului împlinit” şi au venit prin manifestaţiile lor publice de bucurie să sprijine: fizic şi moral actul politic înfăptuit.

Cezar Bolliac

Cezar Bolliac

Primirea „noului ales de către bucureşteni, la 8/20 februarie, într-o duminică după-masă, a luat caracterul unei manifestaţii extraordinare cum nu se mai văzuse niciodată. Tot poporul îl aştepta; se înşirase de o parte şi de alta a drumului cu 15 kilometri înainte de intrarea în oraş: Podul Mogoşoaiei politică europeană prin politica „faptului împlinit” şi au venit prin manifestaţiile lor publice de bucurie să sprijine: fizic şi moral actul politic înfăptuit. Primirea „noului ales de către bucureşteni, la 8/20 februarie, într-o duminică după-masă, a luat caracterul unei manifestaţii extraordinare cum nu se mai văzuse niciodată. Tot poporul îl aştepta; se înşirase de o parte şi de alta a drumului cu 15 kilometri înainte de intrarea în oraş: Podul Mogoşoaiei gemea de lume: pînă şi acoperişurile caselor erau pline. În sunetele muzicii, ale clopotelor tuturor bisericilor şi în strigătele entuziaste şi necontenite ale mulţimii a străbătut Cuza oraşul pînă la Mitropolie, unde a depus jurământul legiuit.

Îşi dădeau seama cu toţii că începe o nouă eră, mai bună, în dezvoltarea statului şi poporului nostru. Cei mai mulţi înţelegeau că se pun temeliile unui viitor strălucit, că Bucureştii vor deveni capitala-unică a ţării unite, cu toate avantajele de tot felul ce decurgeau din noua ipostază”. Încă din ajun istoricul Mihail Kogălniceanu, viitorul ministru de externe ce rămăsese să-l aştepte pe principe îi scria acestuia: „Situaţia este magnifică. Poporul e beat de entuziasm. Încă de azi oraşul e în sărbătoare. Toată lumea a ieşit în stradă. Veţi primi o ovaţie cum n-a primit niciodată vreun domn în Principate, ce spun eu, cum n-au avut nici suveranii marelor state”.

Datorită contextului şi a mizei evenimentului putem înţelege exaltarea tuturor, în deplin acord cu manifestările de bucurie ale populaţiei, care părea de necontrolat în acel moment al exuberanţei. Cetăţenii capitalei s-au mobilizat din proprie dorinţă întâmpinându-l pe domnul, ce realizase un vis care părea irealizabil. Spontaneitatea a fost în acele zile cuvântul de ordine al manifestărilor populare, în timp ce oficialităţilor le-a revenit doar sarcina păstrării siguranţei şi ordinei în starea de euforie generală ce a caracterizat momentul. Comportamentul participanţilor indică faptul că principele era perceput de contemporani, ca fiind persoana capabilă să reformeze din temelii societatea românească. Pe balconul central al „Teatrului Mare era un tablou al domnitorului, înconjurat de imaginile personificate de Justiţie, Abundenţei şi Gloriei….iar populaţia scandează Principele! Principele!”

Ion C. Brătianu întărea această imagine prin cuvintele adresate domnului „Măria Ta, cinci milioane de români te-au ridicat…au simbolizat în Măria Ta independenţa naţională……..Prin iubirea tuturor românilor, Măria Ta eşti unul din suveranii cei mai tari”. Aşteptările mai mari sau mai mici explică de ce bucureştenii l-au primit pe Cuza ca pe un „trimis”, ce urma să izbăvească neamul, să-i ofere o direcţie, speranţe de mai bine. Viitorului i se oferea o şansă şi un sens, de aceea nici-un efort nu părea prea mare sau inutil pentru a dovedi solidaritatea prin fapte nu doar prin vorbe sau aclamaţii.

Aşa pot fi explicate toate cheltuielile suportate de simpli particulari pentru a primi „în mod demn”, pe acela ce ridicase „naţiunea română” în rândul celorlalte naţii europene, fără a avea alte merite deosebite în acele clipe decât acela de a fi fost omul potrivit la locul potrivit, liderul providenţial al momentului. Cuza reuşise să propulseze problematica românească în prim planul politicii europene şi asta în plin secol al naţiunilor. Toate manifestările, au avut un profund caracter patriotic şi cetăţenesc, iar participanţii şi-au manifestat din plin adeziunea. Actul istoric al Unirii a fost privit ca o mare victorie a neamului. Simbolic autorităţile au construit „un arc de triumf [...] ridicat la intrarea în oraş; altele jalonau parcursul din loc în loc”. I-au făcut domnului Unirii o primire aşa cum numai soldaţilor li se cuvenea în urma unor mari victorii ca semn al recunoştinţei, faţă de un cetăţean al „cetăţii”. „Podul Mogoşoaiei era înţesat de lume; toate casele împodobite cu covoare şi verdeaţă la balcoane şi ferestre, oamenii stăteau şi pe acoperişuri.

Corporaţiile de meşteşugari erau toate de faţă, fiecare staroste cu steagul în mână şi încins cu eşarfa tricoloră. Sunau clopotele celor 130 de biserici şi alaiul lui Vodă trecea spre Mitropolie petrecut de uralele necontenite şi de strigătele de bucurie ale mulţimii”. Observăm din ambele descrieri, un tablou complet al zilei plin de pitoresc caracterizat şi prin dorinţa tuturor: de a participa, de a vedea tot şi de a simţi fiecare clipă trăind momentul, bucuria de a fi contemporani cu domnul Alexandru Ioan Cuza şi măreaţa realizare. Serbările anului 1859, au continuat dar nu spontane ci organizate, după modelul primei festivităţi. Cel mai bun exemplu este cea prilejuită de ziua onomastică a principelui din 30 august, aşa cum reiese din mai multe însemnări (găsite în documentele publice) contemporane cu evenimentul, precum adresa oficială elaborată de Partea Administrativă a Membrilor Consiliului Municipal, trimisă oficial către deputaţii din Bucureşti.

„Domnule Deputat, Suirea înaltului nostru domnitor A.I.I. (Alexandru Ioan întâi)pe tronurile întrunite ale acestor Principate a fost triumful chiar allu (sic!) naționalităţii române, ori-ce(sic!) dar manifestare în favoarea Domnitorului nostru este, tot-dodată şi o manifestare națională care ne întăreşte în sentimentele noastre de Român. Şi ne ridică în opinia Europei ce ne este atât de favorabilă de la memorabilile(sic!) noastre akte din 9 Oktombrie şi 24 Ianuarie. Iată, d-le Deputat de ce Consiliul Municipal invită prin d-ta pe cetăţenii acellei colloare, ca la 30 August corent, aniversarea numelui înălţatului nostru Domnitor Aleksandru, să ilumineze locuinţele Dumnealor, ca astfel împreună cu iluminiţiile ce va face Municipalitatea, să se dea Capitalei noastre aspectul ce trebue să aibă într-o zi de sărbătoare naţională. Suntem încredinţaţi, d-le Deputat, că toţi cetăţenii în unanimitate vor răspunde la acest apel al nostru, şi vom dovedi astfel cu toţii, încă odată, devotamentul nostru unanim şi neclintit pentru Allesul nostru de la 24 ianuarie. Primiţi d-le Deputat, încredinţarea despre stima şi consideraţiunea noastră”.

Faţă de prima dată, acum se pregătesc pentru asigurarea unui climat de voie bună, care să asigure atmosfera de sărbătoare şi premisele cele mai favorabile pentru participarea afectivă a populaţiei din Bucureşti. Reprezentanţii urbei au „.. mai angajatu şi căteva bande de lăutari spre a cânta pe la câte-va din localurile autorităţiloru publice, unde va fi luminaţie…..să se dea capitalei nostre aspectele ce trebuie a ave într-o zi serbătore naţională…. Câtu pentru palatulu Măriei Sale însă găsindu-se mai cuviinciosu a se pune o musică, subsemnatu vă rógă, Domnule Ministru, să bine-voiţi a invita pe cine se cuvine ca în zisa ziua…să se afle acolo şi să cânte mai cu osebire. Cântece naţionale de la zece ore pînă la medulu nopţei de se va pute”.

Întradevăr dacă ne bazăm pe informaţiile găsite în dosare unde numărul mare de şedinţe destinate modalităţii de iluminare a oraşului şi numeroasele dosare ce conţin: contractele de licitaţii, numărul de lampioane, modalitatea de alimentare a lampioanelor, sumele datorate caştigătorii licitaţiilor pentru iluminat, putem afirma că ele demonstrează importanţa acordată acestui aspect. Din informaţiile găsite în cele mai multe statistici, majoritatea fac referire la numărul de lampioane montate şi aprinse în seara de 24 ianuarie. Majoritatea au fost plasate astfel: la Mitropolie 1300 lampioane, la Teatru 1000, Cazarma dorobanţilor 500, Municipalitate 1500, Şcoala Militară 600, Palatul 250016 etc. (aproximativ 30 de clădiri au avut peste 300 lampioane din ceară pe suporţi de lemn şi abajururi colorate deasupra).

La acestea s-au adăugat casele particularilor din centru şi ale celor de pe străduţele mai lăturalnice, toate împodobite cu lampioane sau făclii. Oraşul a fost luminat feeric, pe măsura importanţei acordate de către autorităţi evenimentului şi au fost aprinse sute sau mii de lampioane frumos decorate la principalele clădiri. Eforturilor municipalităţii li s-au adăugat importante contribuţii materiale şi pecuniare ale unor negustori cunoscuţi. Specializaţi în diferite sectoare din domeniul alimentar, ei au contribuit cu bani pentru asigurarea iluminării propriilor imobile sau a celorlalte instituţii publice din vecinătate considerate de interes general sau foarte cunoscute bucureştenilor, şcoli importante, restaurante, grădini, pieţe publice şi monumente.

Indiferent de numărul lampioanelor, străzile erau luminate „a giorno”, ca-n marile capitale europene „acompaniate” de muzică asigurată de Municipalitate cu „bande de lăutari”, impropriu numite aşa deoarece vorbim de trupe profesioniste cu muzicieni pregătiţi, cum ar fi: cele de la „Ministerul d‘ Înăuntru, cea de la Teatrul naţional şi de la Otelul Municipalităţii”. Aceşti trubaduri moderni au fost coordonaţi de Starostele Marin Ioan (care a primit suma de 472 lei), ce i-a îndrumat pe un traseu dinainte stabilit şi convenit cu oficialităţile, prin tot oraşul. Au traversat capitala toată noaptea, la pas sau cu trăsurile, au străbătut principalele artere, unde au staţionat mai ales la localurile publice ori particulare unde se găseau din belşug mititei, friptură, vin şi alte bunătăţi chiar şi-n pieţele publice. An după an aceste serbări s-au perpetuat şi procesul organizatoric s-a perfecţionat.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici