Decebal- dușmanul Romei aflate la apogeu


decebal3

“Foarte priceput în planurile războiului și iscusit la înfăptuirea lor, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător și se pricepea să folosească izbânda, dar și să iasă cu bine dintr-o înfrângere. Din acesta pricină, multă vreme a fost un dușman de temut pentru romani” – Dio Cassius – Historia

decebal5
Odată ajuns rege, Decebal întărește armata și statul dac, stabilind legături cu popoarele vecine. Dacia era din nou mare și unită, cu frontierele cuprinse între Dunăre, Panonia, Nistru și Carpații Păduroși. În confruntatile cu legiunile lui Domitian, dacii obțin o victorie zdrobitoare. Lui Oppius Sabinus i s-a retezat capul, împărtășind aceeași soartă cu guvernatorul Moesiei. Capetele celor doi au fost aduse în Dacia drept trofee de război. Alarmat de situație, Domitian vine personal la Dunăre. Împărat intransigent și calculat, el face greșeala de a-l trimite contra noului rege dac pe generalul Cornelius Fuscus care, conform lui Tacit, era un conducător lipsit de prudență, temperamental și avid de glorie. Decebal nu dorește o confruntare cu Fuscus, trimițând în acest sens mai multe oferte de pace, refuzate însă de Domitian. Refuzul împăratului roman l-a îndârjit și mai mult pe Decebal. Masacrul legiunilor lui Fuscus avea să se petreacă undeva pe valea Oltului din Carpați. Acolo, Decebal întinsese o cursă în care a pierit o întreagă legiune (V Alaudae), al cărei steag a ajuns trofeu în mâinile dacilor.

Dacii ataca garnizoanele romane

Conform lui Juvenal, dezastrul armatei romane este comparabil că proporții cu înfrângerea suferită de generalul Varus în pădurile întunecate ale Germaniei, pe când Roma era condusă de Augustus. Romă cea lacomă nu se lasă, astfel încât o nouă expediție desfășurată în anul 88 d.Hr., călca din nou hotarele Daciei. De data acesta, legiunile erau conduse de generalul Tettius Iulianus, un fost consul sever și disciplinat. Cunoscător al regiunilor, Tettius invadează Dacia pe la Porțile de Fier. Lupta care s-a dat la Tapae a fost una extrem de sângeroasă, cu nenumărate victime în ambele tabere. Pacea era iminentă deoarece Decebal își vede amenințată Sarmizegetusa, iar Domitian, la rândul sau, era prins în lupte grele cu sarmații, iazigi, marcomanii și cvazii. Anul următor se semnează o pace care a durat 12 ani. Pentru prima data în istoria să Imperiul Roman era nevoit să încheie o pace umilitoare. Stăpână lumii era obligată să-l recunoască pe Decebal rege al tuturor triburilor geto-dace și să-i plătească despăgubiri în sume de bani, în condițiile în care regele dac nu restituia nimic din prada de război, să-i asigure ajutoare militare, tehnică și mașini de război, să-i trimită ingineri și constructori care să-i ridice cetăți și forturi.

decebal2
” Dacă exista pe undeva vreun golf ascuns sau un pământ necunoscut unde se găsea aur, se decreta că acolo este un dușman și se pregătea sămânța unor războaie sângeroase alături de cucerirea de noi comori ” – Petronius (Satiricon CXIX, 4-7)

Soarta lui Domitian face că acesta să fie asasinat de un libert. A două zi, în mare grabă, conspiratorii și generalii romani îl aleg împărat pe Marcus Cocceius Nerva, cel care l-a adoptat drept fiu și successor pe Marcus Ulpius Traianus. Acesta era ambițiosul fiu al unui comandant de legiune de origine hispanică (celtiber). Ajuns, în cele din urmă, împărat datorită calităților sale militare, Traian moștenește o Romă sarăcită de cheltuielile fără măsură ale lui Domitian, ai cărei cetățeni erau înglodați în datorii. Veștile despre aurul din munții dacilor nu mai reprezentau de multă vreme o noutate. Pentru Imperiul Roman, ajuns aproape de apogeul politicii sale expansioniste, cucerirea Daciei era de maxim interes strategic. Această deoarece, pe lângă jefuirea aurului și argintului strâns de generații, Roma stabilea la granițele de răsărit un avanpost important împotrivă atacurilor venite din partea dacilor liberi aliați cu popoarele iraniene precum sarmații, scitii și roxolanii.

decebal4

Altfel ar fi fost viitorul nostru dacă Pacorus al II-lea, regele părților, ar fi încheiat la timp alianță anti-romană pe care i-a propus-o Decebal. Nici măcar legiunile Romei nu ar fi făcut față unui atac combinat prin care regele dacilor ataca la Dunăre, iar armată imensă a părților urmă să invadeze Armenia și Iudeea, plănuind să ocupe Egiptul, grânarul Romei! În plus, regele-erou trebuia să lupte și pe plan intern cu tendințele separatiste ale unei părți din aristocrația dacică, care era gata să-l părăsească trecând de partea romanilor în schimbul păstrării bogățiilor și rangurilor. După cum ne mărturisește Dio Cassius, regele dacilor a pus la cale, în anul 105 d.Hr, un plan care viza lichidarea fizică a noului împărat. În acest scop, a trimis în Moesia niște fugari care să-l omoare. Planul a dat greș, deoarece spionii împăratului l-au bănuit pe unul dintre ei. Supuși chinurilor, cei doi au recunoscut tentativă pusă la cale de Decebal.

decebal6

Un punct sensibil al confruntărilor îl reprezintă momentul critic desfășurat în perioada celei de-a doua campanii militare din primul război dacic (101-102 d.Hr.). Atunci, planurile Romei erau cât pe ce să fie date peste cap. Decebal și-a întărit alianțele cu sarmații și a pregătit o ofensivă de proporții prin care urmărea lovirea armatelor romane din sudul Dunării și tăierea căilor de aprovizionare pentru legiunile aflate în Dacia. Din nefericire, pe când traversau Dunărea iarnă, gheața a cedat datorită unei încălziri bruște a vremii, iar o mare parte din armata formată din daci și sarmați pierea înecată în apele Istrului. Tragicul moment este amintit atât de Dio Cassius cât și de imortalizarea să pe Columna din Roma.

decebal8

Dincolo de înfrângerea dacilor lui Decebal, ilustrată de dramatică cădere și distrugere a Sarmizegetusei, nu trebuie uitat că regele-erou a dat lovituri puternice timp de 20 de ani Imperiului Roman, stăvilind pe moment cucerirea Daciei. Acțiunile sale diplomatice vizau nici mai mult nici mai puțin decât crearea unui front comun antiroman al tuturor popoarelor libere din acea zonă. Linia de apărare închipuită de regele dac trebuia să se întindă pe la Rin până în Parția, având în mijloc Dacia. Sorții istoriei nu i-au fost prielnici, altfel astăzi nu ne mai numeam România. Pentru salvarea regatului său, Decebal a epuizat toate mijloacele posibile, viclenie, război deschis, ambuscade, tratate de pace, a oferit adăpost și protecție tuturor fugarilor și transfugilor care părăseau Imperiul Roman. Pe bază informațiilor istorice putem află fără greșeală că Decebal este fondatorul primului serviciu secret de informații de pe meleagurile noastre, regele dac construind o adevărată rețea de spioni bine pusă la punct, alcătuită din autohtoni și străini trimiși în Moesia sau chiar la Roma ca să culeagă informații referitoare la pregătirea militară și deciziile romanilor.

Sinuciderea lui Decebal

Sinuciderea lui Decebal


Totul s-a sfârșit însă în urma unei trădări. Se pare că Bicilis (numele său a rămas unul de ocărâ în limbă noastră, de aici moștenim termenul edificator de Bicisnic – om de nimic, trădător, lichea), nobilul dac care a dezvăluit romanilor mai apoi locul unde erau ascunse fabuloasele comori ale dacilor, le-ar fi spus acestora și de direcția și traseul pe care se retrăgea regele sau. O decurie condusă de Claudius Tiberius Maximus pornește călare în mare grabă în urmărirea regelui. Însoțitorii săi sunt uciși, romanii inconjurandu-l pe Decebal. Înainte că legionarii să arunce plăsele și frânghiile asupra să, Decebal își scoate de la brâu, sica, tradiționalul pumnal curbat dacic. Privind spre cer, își retează carotida dintr-o singură mișcare. Cadavrul este ciopârțit de romanii care se înghesuiau la recompense din partea împăratului. Capul și mână dreaptă a regelui-erou sunt retezate de sabia lui Claudius Tiberius Maximus. Vor fi duse și expuse în cartierul militar al lui Traian drept trofee de preț. Scopul era unul eminamente psihologic, romanii sperând că populația autohtonă supraviețuitoare să fie demoralizată de sumbră priveliște. Pentru a-i liniști pe plebeii Romei care de 20 de ani se temuseră de un asemenea dușman redutabil, capul și mână regelui sunt conservate într-un butoi cu miere și trimise la Roma. O inscripție descoperită în Ostia relatează că relicvele au fost arătate mulțimii după care, în urletele de bucurie ale acesteia, au fost aruncate pe scările Gemoniei în râul Tibru. Era locul unde se expuneau după executare cadavrele creștinilor și oponenților Imperiului.

Capul lui Decebal este prezentat la Roma

Capul lui Decebal este prezentat la Roma

Leave a Reply