Deceneu- marele civilizator al Daciei


deceneu

Despre Deceneu se poate spune, că a fost cea mai importantă personalitate de la începutului regatului dac, după cea a lui Burebista. El este artizanul reformei morale şi religioase a statului dac, printr-o serie de măsuri menite să omogenizeze societatea geto-dacă.

Strabon spune: “Burebista și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe”. Deceneu este cel care îi îndeamnă, cu ajutorul regelui Burebista, pe daci la abstinenţă şi la o viaţă cumpătată, prin interzicerea culturii viţei-de-vie: “Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau geții, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și să trăiască fără vin” (Geografia:VII,3,11)/Tot el, se pare, ca este cel ce a interzis poligamia care se pare că anterior pontificatului său, era uneori întâlnită în Dacia. Mai mult, după stabilirea locuinţei preoţilor daci pe muntele Kogaion, el reformează pontificatul zamolxian, precum şi ierarhia socială, împărţindu-i pe daci în ordinul pilaţilor şi cel al comaţilor: “pe bărbații cei mai de seamă și mai înțelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare, făcându-i preoți și dându-le numele de pileati”.

deceneu2

Politica de reforme sociale a fost continuată de activităţi în zona astronomiei şi a arhitecturii, respectând, în cel din urmă caz, reguli pe care Deceneu şi le-a însuşit în Egipt şi Orient,zone în care spun izvoarele vremii, acesta a călătorit. Datorită lui Deceneu, preoţii geto-daci au ajuns la un nivel de cunoştinţe înalt, lăudat, de pildă, de Dio Chrysostom în secolul I d.H. Tot în zona spiritualităţii poporului său, marele preot acţionează în direcţia impiedicării pătrunderii în Dacia a cultelor străine, considerate a fi perturbatoare spiritual şi corporal pentru dacii săi. “Observând înclinaţia lor de al asculta în toate şi inteligenţa lor nativă, el i-a iniţiat în aproape toată filosofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să trăiască potrivit cu legile naturii, pe care gotii(geții), transcriindu-le, le păstrează până azi [sec VI e.n.] cu numele de belagines; i-a învaţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în ce priveşte mintea; arătându-le practica i-a îndemnat să-şi trăiască viaţa în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a învăţat să contemple cele 12 semne ale zodiacului, iar prin ele mersul planetelor şi toată astronomia, lămurindu-i cum creşte şi scade discul lunii şi cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura rotunjimii Pământului şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc. Vezi ce plăcere (este) ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziția cerului, pe altul proprietățile ierburilor și ale arbuștilor, pe acesta studiind creșterea și scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se linistește de îndată ce primește explicația acestor lucruri. Aceasta și multe altele, învățând Deceneu pe geți, prin știința sa, a strălucit în mijlocul lor ca o adevărată minune.”, ne relatează Iordanes în lucrarea sa, Getica.

deceneu1

După moartea lui Burebista, în anul 44 î.e.n, Deceneu conduce regatul dac intracarpatic, unul dintre cele patru, ulterior cinci teritorii în care a fost împărţit statul creat de marele său suveran, pe care îl conduce până la moartea sa, în anul 27 î.e.n.

deceneu3

surse

http://adevaruldespredaci.ro/deceneu-reformatorul-daciei/
http://adevaruldespredaci.ro/554/

Leave a Reply