Ca urmare a Consiliului de Coroana din 14 august 1916 România a intrat în primul război mondial alături de Antanta. În aceeaşi zi ministrul român la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat ministrului de externe austro-ungar declaraţia de război. Ea cuprindea următoarele fragmente:

“Speranţa pe care ne-am fondat-o pe aderarea noastră la Tripla Alianţă a fost înşelată. De-a lungul unei perioade de mai bine de treizeci de ani, românii din Austro-Ungaria nu numai că n-au avut parte de nicio reformă care să le dea un sentiment de satisfacţie, dar dimpotrivă au fost trataţi ca o rasă inferioară şi condamnaţi să suporte opresiunea unui element străin care nu constituia decât o minoritate în rândul diverselor naţionalităţi care compun Statul Austro-Ungar. Toate aceste nedreptăţi pe care le-au suferit fraţii noştri au întreţinut între ţara noastră şi monarhia austro-ungară o continuă stare de animozitate pe care Guvernele Regale nu au depăşit-o decât cu preţul unor mari dificultăţi şi cu numeroase sacrificii”… “Doi ani de război, în timpul cărora România şi-a conservat neutralitatea, au demonstrat că Austro-Ungaria, ostilă oricăror reforme interne care ar putea ameliora viaţa popoarelor pe care le guvernează, este gata să-şi asume grele sacrificii pentru a apăra această stare de fapt.

Războiul la care ia parte aproape toată Europa pune în discuţie cele mai grave probleme referitoare la dezvoltarea naţională şi la existenţa statelor. România, mânată de dorinţa de a contribui la grabnicul sfârşit al conflictului şi aflată sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de neam, se vede nevoită de a intra în război alături de cei care pot să-i asigure realizarea unităţii naţionale. Din aceste motive ea se consideră, din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria”.