Dinu Lipatti- ”muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, în inima şi mintea noastră”


Dinu Lipatti

Legăturile familiei Lipatti cu muzica erau constante si profunde. Constantin Lipatti, bunicul lui Dinu Lipatti fusese un virtuoz al chitarei si flautului. Fiica sa, Sofia era de asemenea absolventă de pian la Conservatorul din Viena. Deși a studiat vioara și ar fi putut desfăsura o activitate muzicală de succes, Theodor Lipatti, tătal lui Dinu, a preferat cariera diplomatică. Sotia sa Anna, născută Racoviceanu, o pianistă talentată îl acompania deseori în cadru familial. Într-o astfel de atmosferă s-a născut pe 19 martie 1917 la București Dinu Lipatti, iar naș de botez i-a fost George Enescu.

Dinu Lipatti si George Enescu

Deși tatăl său ar fi preferat ca Dinu să-i urmeze pasiunea studiind vioara, a fost nevoit sa capituleze în fata legăturii absolut speciale pe care fiul său o avea cu pianul. Dinu Lipatti a studiat pe rând cu Mihail Jora, fermecat de talentul sau nativ, apoi cu exigenta Florica Musicescu la Conservatorul de Muzica din Bucuresti. După absolvirea institutiei bucureștene, la vârsta de 15 ani concertează alături de Orchestra Filarmonicii, o primă apariție soldată cu un succes care i-a adus imediat si un al doilea concert în compania aceleiasi orchestre. Cu acesta din urmă Dinu Lipatti va colabora o buna bucata de vreme, atât în țară, cât si în străinătate. La vârsta de 16 ani s-a prezentat la Concursul Internațional pentru Pian de la Viena, cucerind premiul al II-lea, spre indignarea lui Alfred Cortot(pianist și dirijor), care a și părăsit juriul, convins fiind că tânarul muzician merita marele trofeu.

Dinu Lipatti

Dinu Lipatti si-a continuat studiile la Paris cu Alfred Cortot, pentru care a fost întotdeauna studentul său preferat, Nadia Boulanger, Paul Dukas si Charles Munch. Ajunsese deja la o maturitate artistică recunoscută în unanimitate de celebrii săi profesori. “Excepțional dotat, el nu mai are nevoie decât să lucreze, pentru a-si realiza, printr-o experiență personală stapânirea completă a talentului său” (Paul Dukas). La Paris o va cunoaște si pe Clara Haskil, cu care va lega o prietenie solidă si un parteneriat artistic de durată. Odată cu primul recital de la Paris, în data de 20 mai 1935 cariera lui Lipatti a luat avânt, însoțită permanent de recenzii elogioase. La începutul celui de-al doilea război mondial revine în România, unde va sustine multe recitaluri, atât singur, cât si în compania lui George Enescu. Se va împarți o perioadă între concertele din țară si turneele în Cehia, Austria, Germania sau Italia.

Dinu Lipatti și soția
Dinu Lipatti și soția

În 1943 va pleca în Elveția, unde va fi solicitat să susțină cursuri de pian la Conservatorul din Geneva. În acest timp Dinu Lipatti îsi continuă cariera cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu ansambluri orchestrale prestigioase. Realizează o serie importantă de înregistrari în studio. Starea sănatătii sale se înrăutățește însă brusc si va fi nevoit să-și contramandeze o serie de proiecte artistice. Curând vine si diagnosticul oficial: leucemie. Pentru scurt timp, boala părea că a intrat în remisie, datorită tratamentului cu cortizon, de curând descoperit si pentru plata căruia prietenii săi au contribuit cu sume substantiale, atât de apreciat era. În această aparentă stare de remisie îsi va onora în data de 16 septembrie 1950 un angajament la Festivalul de la Besançon, spre dezaprobarea medicilor. Acel recital va fi considerat de foarte multa lume, public, biografi si critici cântecul său de lebăda. Programul din acea zi cuprindea lucrări de Robert Schumann și integrala valsurilor de Frédéric Chopin. În partea a doua a recitalului însă, în timp ce interpreta Chopin îl părasesc puterile si se retrage de pe scenă. Dupa o lungă pauză, timp în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare si în locul ultimului vals de Frédéric Chopin va interpreta, într-un simbolic gest de ramas bun coralul bachian “Iisus este bucuria mea”.

Dinu Lipatti

Cu câtiva ani înainte, în 1935, în cadrul primului său recital care în mod nefericit a coincis chiar cu înmormântarea maestrului său Paul Dukas, Dinu Lipatti ceruse permisiunea sa-și înceapă programul cu această lucrare, ca semn de omagiu pentru profesorul său.Inevitabilul sfârsit va veni peste două luni si jumatate, în data 2 decembrie 1950, când la doar 33 de ani Dinu Lipatti se stinge din viata cu partitura Cvartetului în fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Se pare ca ultimile sale cuvinte au fost: “Nu-i de ajuns sa fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”. Dinu Lipatti se odihnește în cimitirul din Chęne-Bourg, Elveția, alături de soția sa Madeleine. Arta interpretativa a lui Dinu Lipatti a rămas nemuritoare, un exemplu de puritate, expresivitate, rafinament stilistic si o noblețe spirituală care-l situează printre cei mai importanți interpreți ai secolului XX. Printre autorii pe care i-a abordat cu precădere se numară Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Franz Liszt, George Enescu, Maurice Ravel si Johann Sebastian Bach. Dinu Lipatti nu a fost doar un remarcabil pianist, ci si un înzestrat compozitor. În lucrările sale, de factură neoclasica se regăsesc deopotrivă influențe ale muzicii franceze, dar si românesti. În anul 1997 a devenit postum membru al Academiei Române.

Dinu Lipatti

Leave a Reply