Urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia la 23 august 1944, un obiectiv prioritar pentru armata română l-a constituit recuperarea Ardealului de Nord pierdut în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, în favoarea Ungariei. Convenţia de armistiţiu din septembrie 1944 încheiată între Puterile Aliate şi România proclama nulitatea acestui arbitraj.

Cea mai complicată situaţie a fost creată de trupele sovietice. Deşi armata română încetase unilateral ostilităţile, armata sovietică a continuat acţiunile de luptă şi în situaţia confuză de “nici pace, nici război”, cauzată de întîrzierea semnării Convenţiei de Armistiţiu (încheiată abia în 12 septembrie 1944), a dezarmat aproximativ 130.000 de militari români (după 23 august 1944) pe care i-a trimis ca prizonieri în lagărele din URSS. Totodată, a sechestrat mare parte din flota română şi a internat echipajele acesteia.

După izbucnirea luptelor armate pe teritoriul Transilvaniei pe 8 septembrie a fost eliberat primul oraş românesc, Sfîntu Gheorghe. Trupele române au obţinut o serie de victorii împotriva unităţilor militare maghiaro-germane încununate cu eliberarea oraşului Târgu Mureş la data de 28 septembrie, a Clujului în 11 octombrie și Oradei în 12 octombrie, fapt ce a dus la regruparea forţelor adverse în jurul Sătmarului, unde exista un puternic aliniament defensiv maghiar. Astfel, s-a lansat operaţiunea armată de eliberare a ţinutului sătmărean şi reintegrarea acestuia sub stăpânire românească. În dimineaţa zilei de 21 octombrie 1944, Corpurile 2 şi 6 ale Armatei a IV-a română, alături de forţele de pe aripa stângă a Armatei a-40-a sovietice au iniţiat atacuri asupra posturilor defensive maghiaro-germane. În ziua de 22 octombrie, Corpul 2 armată a înaintat cu succes în teritoriu, Divizia 1 cavalerie pătrunzând în localitatea Viile Satu Mare. Pentru o mai bună concentrare a forţelor, generalul de corp de armată Avramescu a decis să acţioneze pentru eliberarea Sătmarului cu Corpul 2 în timp ce Corpul 6 s-a axat pe redobândirea Careiului.

Ostilităţile pentru oraşul Satu Mare au început în ziua de 24 octombrie 1944, când Divizia 11 infanterie din Corpul 2 armată a cucerit mai multe poziţii importante în apropierea urbei. Pentru a înlătura pericolul unor eventuale atacuri venite din partea unor unităţi maghiare de gherilă, trupele române şi-au regrupat forţele astfel încât s-a reuşit eliminarea unor nuclee de rezistenţă inamice din localităţile Gelu şi Homorod în timp ce armata sovietică a asigurat zona din jurul satului Păuleşti. Odată ce împrejurimile celor două oraşe au fost securizate s-au antamat şi operaţiunile finale de eliberare a acestora. Un prim atac asupra Sătmarului a fost respins de unităţile germano-maghiare, ofensiva fiind reluată în cursul nopţii de 24/25 octombrie, reuşindu-se ca până spre mijlocul zilei oraşul să fie în întregime câştigat de către armata română.

De amintit şi faptul că ostaşii români au beneficiat de sprijinul etnicilor români din oraş şi împrejurimi, aceştia îngreunând prin acte de sabotaj activităţile armatei inamice. Concomitent cu luptele duse pentru redobândirea oraşului Satu Mare, diviziile Corpului 6 armată au început să forţeze şi liniile vrăjmaşe ce înconjurau Careiul. În zorii zilei de 25 octombrie, soldaţii români vor răzbi rezistenţa inamică iar prin arborarea tricolorului românesc în centrul oraşului s-a consemnat şi trecerea ’’ultimei brazde de pământ românesc’’, după cum spunea comunicatul oficial, sub oblăduirea armatei române. În aceeaşi zi, a fost atinsă şi vechea frontieră româno-maghiară, în apropierea satului Urziceni, încheindu-se astfel acţiunea de eliberare a Ardealului de Nord. În toate acțiunile armatelor române, patrioții locali au jucat un rol important. Aceștia i-au condus pe militari pe drumuri sigure, neminate, ferite de patrule inamice, reușind sa-i surprindă pe hortiști. În unele situații au reușit singuri să-i dezarmeze pe honvezi sau să-i convingă să renunțe la lupte. În zona Negreşti-Oaş, subunităţile inamice fortificate pe creasta Mesteacănului au fost ocupate, la 14 octombrie 1944, de grupul patriotic condus de învăţătorul Ioan C. Doneanu, care a beneficiat de o bună colaborare cu fostul comandant ungur Otto Oskar, ajutat să dezerteze şi să plece în Ungaria

Victoria obținută la Carei consemnat eliberarea părții de nord-vest a României de sub ocupația maghiară și anularea consecințelor dictatului de la Viena din 30 august 1940. La realizarea acestui act istoric armata română a participat cu 275.000 de militari. Pierderile consemnate după 1 septembrie 1944 s-au ridicat la circa 50.0000 de oameni (morți, răniți, dispăruți), iar cele provocate inamicului la peste 21.000. Înfrângând un adversar cu o bogată experiență de război, trupele române au străbătut 4 masive muntoase, au forțat 5 cursuri de apă și au eliberat 872 de localități. Corpul aerian român a executat 990 de misiuni cu 2420 de ieșiri-avion, lansând 341 de bombe. Aviatorii români au doborât 40 de avioane inamic și au distrus importantă tehincă de luptă. Fericita eliberare a teritoriului transilvănean a coincis cu ziua de naștere a regelui Mihai, astfel încât armata i-a dedicat evenimentul suveranului. Refacerea integrității teritoriale a României la granița de apus a fost sărbătorită cu entuziasm în numeroase localități ale țării. Peste ani, în semn de cinstire a jertfelor dăruite de oștire cauzei sacre a eliberării vetrei străbune ziua de 25 octombrie a devenit Ziua Armatei Române.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici