“Nu cumva îndărătul vieţii e un regizor a cărui existenţă n-o putem explica?

Fata era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă a fi uscată şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensă voluptate pe care o are catifeua.

Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii”. Sărmanul Dionis

Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.

Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne!

Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.

S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.

De când datează exportul nostru de grâne, de atunci importul de fraze. S’ar putea zice că România a preschimbat păturile adânci şi binecuvântate de Dumnezeu ale ţărânei sale pe vorbe deşerte, pe teorii de gazetă, pe subţiri apucături advocăţeşti ş. a. m. d., căci spiritele cele bune, ce mai sunt în viaţă, le datorim unei epoce cu mult anterioare celei actuale.

Când vedem dar pe “patrioţi” cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc nici una cum se cade.

Cu gazetele din timpul nostru se poate într-adevăr ca cineva, sculându-se sănătos dimineaţă, să-şi afle necrologul pe pagina întâi.

“O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate… căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia… privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase”. Scrisoare către Veronica Micle (16 iunie 1882)

“Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi… Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita”. Corespondenţă cu Veronica Micle (29 august 1879)

“Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea”.

Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.

Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii.

Nici un om nu se întăreşte citind un tratat de gimnastică, ci făcând exerciţii; nici un om nu învaţă a judeca citind judecăţile gata scrise de alţii, ci judecând singur şi dându-şi seama de natura lucrurilor.