Eminescu:

„Era întru adevăr dureroasă înfăţişarea externă a acestui tânăr şi atunci am zis în mine: cumplită mizerie a trebuit să sufere omul acesta în viaţa lui, încă atât de fragedă. Şi cu toate că el se afla în costumul celei mai crunte suferinţe, îţi zâmbea întruna, cu atâta mulţumire, ca şi cînd întreaga lume ar fi fost a lui. L-am dus numaidecît la mine acasă, i-am dat cămaşă, cravată, vestă, jachetă, ghete, aşa că din vechiul costum nu-i mai rămăsese nimic. Eminescu bani sau mijloace pentru a putea studia nu avea.“ (Nicolae Densuşianu)

„În toată viaţa mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuşi, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a acelui poet aruncat dezorientat pe pămînt, nemaiştiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte din copac.»“ (Regina Elisabeta)

Caragiale:

„Pentru o vorbă pe care s-o pună cândva în vreo schiţă viitoare, Caragiale era capabil de munci herculeene. Astfel fusese el în stare să piardă o noapte întreagă chibiţînd la o partidă de table, fiindcă unul din jucători era un grec fudul şi ţîfnos, de la care Caragiale obţinea o anumită frază, spusă cu arţag.“ (D.I. Suchianu)

„Una din marile lui slăbiciuni era să se uite la cei ce îi trec prin faţă ori stau în preajma vederii lui, să scruteze mutre, să prindă gesturi şi atitudini.“ (Ioan Slavici)

sursa

http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/clasicii-asa-cum-nu-i-am-cunoscut