G. Călinescu- cel mai mare critic literar


Calinescu

S-a născut la București ca Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul e crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu, împreună cu „femeia în casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul Călinescu este transferat la Iași. Aici în 1906, Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris la Școala „Carol I”, de pe lângă Liceul Internat. În 1907, Maria Vișan (mama sa naturală) acceptă ca soții Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, se va numi Gheorghe Călinescu. De reținut că pe tot parcursul vieții a semnat G. Călinescu, niciodată Gheorghe Călinescu sau cum auzim azi, George Călinescu. Se mută la București în 1908. Nu a excelat la vreo materie în anii copilăriei și adolescenței.

george__calinescu_-_personalitate_complexa

Devine în 1936 doctor în litere la Universitatea din Iași cu o teză despre Avatarii faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită și pusă în valoare pentru prima dată de el. De fapt își extrăsese un capitol din propriul său volum, Opera lui Mihai Eminescu, pe care îl dactilografiase în cinci exemplare și îl trimisese membrilor comisiei de examinare. Apoi va fi numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași, după ce trece cu nota maximă, 20, concursul pentru postul respectiv. Din 1945 se transferă la Universitatea din București. După instaurarea regimului comunist în România, activitatea profesională și literară a fost marcată de suișuri și coborâșuri. În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, trece la cele veșnice, lăsând „o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

Locul de veci al lui Calinescu

Locul de veci al lui Calinescu

Activitatea literară

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă ș.a.). Publică, după 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965. Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, Arca lui Noe, începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului.

Carte-Audio-George-Calinescu-Enigma-Otiliei-in-limba-romana[1]

Cel mai cunoscut roman, Enigma Otiliei, narează povestea de dragoste nefericită dintre Felix și Otilia, Cartea nunții este un eseu despre căsătorie, Bietul Ioanide și Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali (arhitectul Ioanide în Bietul Ioanide și apoi și în Scrinul negru), iar acțiunea lor are loc în perioada interbelică și imediat dupa aceasta, în epoca Republicii Populare Române. Ca fapt divers, titlul romanului Scrinul negru provine de la un obiect de mobilier real, un scrin de culoare neagră, pe care l-a cumpărat dintr-un talcioc și în care a descoperit arhiva unei familii. A mai scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică.

Semnatura sa

Semnatura sa

G. Călinescu despre “O noapte furtunoasă” a lui Caragiale

Pentru Cetățeanul turmentat, zeul sublim în absurditatea lui e guvernul. De la el așteaptă, cu vădită voluptate de a se supune, mesaje pentru cine să voteze. Toți eroii din O scrisoare pierdută au acest cult al guvernului, totuși într-un anume moment apar ca protestanți, propunând lupta «contra guvernului». Cu toate acestea nici unul din acești trei nu se pun sub flamura neagră a lui Lucifer, nu tăgăduiesc dogma, de vreme e așteaptă cu nerăbdare telegrama de la București. Ei au doar o mică veleitate exegetică, protestantă, în cuprinsul religiei. Însă față de încercările de Reformă ale celor trei, Cetățeanul turmentat este un catolic fervent, «mai catolic decât Papa», cum se obișnuiește a se spune în această epocă, știut fiind că papi ca Leon X arătau o simpatie neacoperită pentru păgânitate. Când Caragiale strigă «vom lupta contra guvernului», Cetățeanul turmentat, «târât de curent» (fiindcă esența lui sufletească este devoțiunea), va striga o clipă «Da! vom lupta contra …», apoi deodată își dă seama de blasfemie și vine cu un punct de vedere rigid de Contra-Reformă: «Eu nu lupt contra guvernului».

CalilnescuBietulIoanide

Leave a Reply