Voievodatul lui Glad își avea granițele între Mureș, Dunăre, Tisa și Carpați, adică mare parte din Banatul actual. Reședința era la Orșova(castrum Urscia) sau Cuvin(castrum Keve). Etnicitatea lui este discutabilă, tot ceea ce știm despre el este că era “ieșit din cetatea Vidinului”, foarte probabil Glad fiind aliat al țarului bulgar. Va lupta împotriva ungurilor cu o armată compusă din români, cumani(de fapt pecenegi) și bulgari.Conflictul cu maghiarii(desfășurat în jurul anului 927) s-a încheiat prin cedarea de către voievodul bănățean a castrului Keve și a Orșovei. Este dificil de spus dacă acesta a rămas vasal al regelui maghiar. Gesta Hungarorum relatează în detaliu conflictul:
“A hotărât (ducele Arpad) să trimită o armată împotriva ducelui Glad, care avea stăpânirea de la râul Mureş până la fortăreaţa Horom(Lângă Palanca, în Timiș), din neamul căruia, după mult timp, a descins Ohtum(Ahtum, care în secolul XI conducea o formațune politică în aceeași regiune, și își manifesta în continuare independența față de regatul maghiar), pe care l-a ucis Sunad. Iar în scopul acesta au fost trimişi Zuardu şi Cadusa şi Boyta, care, după ce şi-au luat rămas bun, au plecat călări şi au trecut peste Tisa la Kenesna(localitate pe cursul inferior al Tisei) şi au descălecat lângă râul Seztureg(afluent al Tisei). Şi nu s-a aflat nici un adversar care să ridice mâna contra lor, deoarece groaza cuprinsese pe toţi oamenii din acel teritoriu. Şi plecând de aici, au ajuns în părţile de la Beguey(probabil Begej, pe Bega), şi aici au rămas două săptămâni, până ce toţi locuitorii acelui teritoriu, de la Mureş până la râul Timiş, li s-au supus şi au dat pe fii lor ca ostateci.
Apoi, îndepărtându-se cu oastea, au venit spre râul Timiş şi şi-au aşezat tabăra lângă Vadul Nisipurilor şi când au vrut să treacă peste râul Timiş, le-a ieşit înainte Glad, din neamul căruia descinde Ohtun ducele acelei patrii, cu o mare armată de călăreţi şi de pedeştri, cu ajutorul cumanilor şi bulgarilor şi blachilor(românilor). A doua zi însă, deoarece fiecare din ambele linii de bătaie nu putuse să treacă vadurile râului Timiş, care se afla între ele, atunci Zuardu a invitat pe fratele său, Cadusa, ca împreună cu o jumătate din armata lui, să se deplaseze mai jos, şi în orice mod va putea, să treacă dincolo şi să lupte contra duşmanilor. Îndată Cadusa, dând ascultare dorinţii fratelui său, a pornit călare cu jumătate din armată, şi, descălecând, s-a deplasat mai jos în fuga mare, şi, cum graţia divină a fost de partea lor, trecerea le-a fost uşoară. Şi în timp ce o parte a armatei ungurilor cu Cadusa era dincolo, şi o jumătate, cu Zuard, dincoace, atunci ungurii au sunat din trompetele de război şi trecând înot peste râu au început să lupte cu înverşunare.
Şi fiindcă Dumnezeu cu mila sa era alături de unguri, le-a dat o mare victorie, şi duşmanii lor cădeau în faţa lor ca snopii după secerători. Şi în acest război au murit doi duci ai cumanilor şi trei cneji ai bulgarilor, şi însuşi Glad, ducele lor, s-a salvat luând-o la fugă, dar toată armata lui s-a topit ca ceara de flăcările focului, şi a fost distrusă de ascuţişul săbiilor. […] Iar ducele Glad, care fugise de teama ungurilor, cum am spus mai sus, a intrat în castrul Keve(Cuvin) şi în a treia zi Zuardu şi Cadusa şi Boyta, din neamul căruia descinde Brucsa, aranjându-şi armata împotriva castrului Keve, au început să lupte. Văzând aceasta Glad, ducele acestora, a trimis soli la ei pentru a cere pace şi le-a dat castrul de bună voie împreună cu diferite daruri.”
Bibliografie
Bogdan Murgescu (coord.), Istoria României în texte, editura Corint, București, 2001
Răzvan Theodorescu, Victor Spinei (coordonatori), Istoria românilor, vol III- Genezele românești, ediția a II-a, revăzută și adăugită, editura Enciclopedică, București, 2010