În vara lui 1922, primul-ministru Ion I.C. Brătianu în acord cu regele a adus în planul vieții politice problema încoronării. Ca loc de desfășurare a fost ales Alba-Iulia, dorindu-se realizarea unui arc peste timp: de la Mihai Viteazul în 1600 la Ferdinand I în 1922, de la o operă efemeră la unirea definitivă a tuturor românilor.

Pe 24 august 1922, primul ministru a anunțat că încoronarea urmează să aibă loc pe 15 octombrie. După pregătiri intense, a sosit și marea zi de toamnă. La ora 9.00, într-o ploioasă zi de duminică, familia Regală a ajuns la Alba Iulia în gara special amenajată pentru ei. Aici au fost întâmpinaţi de primul ministru Ionel Brătianu şi primarul oraşului. Cei doi regi, împreună cu prinţul moştenitor Carol şi soţia sa Elena, au fost transportaţi în două caleşti până la catedrala unde erau aşteptaţi de mii de oameni. Serbările au început cu un Te Deum oficiat în noua catdrală, în prezența regelui, reginei, membrilor guvernului și mai multor invitați de marcă. Serviciul religios a fost oficiat de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. Mitropolitul primat, Miron Cristea, a citit rugăciunea pentru sănătatea regelui şi a reginei, după care a sfinţit coroanele şi mantiile regale. Conform programului, în acel moment se desfășurau slujbe în toate bisericile din România. Mantia regelui era făcută în străinătate iar a reginei în țară. Pentru regina Maria a fost comandată o coroană specială la o casă de bijuterii celebră, din Paris, iar aurul a fost donat de un proprietar de mină din munţii Apuseni, mai exact 1,8 kg. Pe pandantivele laterale ale coroanei sunt inscripţionare simboluri, în partea dreaptă simbolul heraldic al României iar în partea stângă simbolul heraldic al casei Mariei din Borough.

După terminare, oficialitățile au ieșit iar regele și regina au urcat pe podiumul din față, pentru a fi văzuți de toți cei prezenți la eveniment. În fața bisericii era instalat un baldachin intreţesut cu brocart roşu şi galben pe un fond alb, iar în lateral s-au așezat tribune pentru asistență. În fața baldachinului se afla armata în uniformă de gală. Regele și regina purtau mantiile din catifea brodate cu fir de aur, tivite cu blană de hermină. Președintele Adunării Deputaților, Mihail Pherekyde, a venit cu coroana regelui și președintele Senatului, Mihail Orleanu, cu cea a reginei. Coroana regelui era cea din 1881, confecționată din oțelul tunurilor turcești capturate la Plevna, la care s-au adăugat trei pietre prețioase, semnificând Basarabia, Bucovina și Transilvania. Regele și-a pus singur coroana pe cap, apoi tot el a așezat-o pe cea a reginei.

Iată ce își amintește regina regina Maria: „Ziua încoronării noastre (…) Am sosit la biserică (…) Nando (Ferdinand) şi cu mine stăteam pe scaunele-tronuri, unul în faţa celuilalt“. „După ce s-a terminat slujba, Nando şi cu mine, urmaţi de cei ce ne duceau coroanele şi mantiile, am ieşit în faţă, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Toţi oaspeţii au luat loc în jurul estradei unde doar Nando şi cu mine stăteam singuri. Bătrânul Ferekide, ca preşedinte al Senatului, şi Orleanu, preşedintele Camerei, au înaintat cu coroanele noastre, generalul Lupescu cu mantia Maiestăţii Sale, şi generalul Popovici cu a mea. (…) Eu am îngenunchiat apoi în faţa lui Nando, care a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele au sunat şi acele salve de salut regal au fost trase. Nando m-a ridicat şi m-a sărutat în vreme ce toţi cei prezenţi au aclamat din toate puterile şi toate muzicile militare au cântat imnul naţional“.

Un ziar al vremii comenta: ”Regele s-a încoronat singur după obiceiul napoleonian, luând coroana, o așează liniștit și sigur pe fruntea sa. Prin acest gest autocrat, dar binevenit a dat satisfacție că nici președinții Senatului, nici al Camerei, nici primul ministru nu au așezat pe funtea suveranului coroana”.

S-a intonat Imnul regal, după care momentul a fost subliniat cu 101 de salve de tun. Pe platoul din fața catedralei s-a desfășurat defilarea trupelor, cei circa 40.000 de oșteni care au mărșăluit pentru mai bine două ore și jumătate, acesta fiind punctul culminant al ceremoniei laice. Onorul a fost dat de rege şi regină, fiecare călărind în faţa regimentelor proprii. Regele a privit defilarea călare, înconjurat de ofițeri români și ai misiunilor Aliate. Reprezentanții a 13 state ale lumii erau o confirmare internaţională a Marii Uniri. Printre aceştia au fost prezenţi: principesa Beatrice de Bourbon, ducele de York, generalii Berthelot şi Weygand dar și fiicele lui Ferdinand și ale Mariei, regina Maria a Iugoslaviei și Elisabeta, regina Greciei. După ce Ferdinand a dat citire proclamaţiei sale de încoronare, însoţit de regină, trecând printre emisari, parlamentari, invitaţi străini, s-a indreptat spre încăperile regale, salutând mulţimea.

Pentru oficialitățile de rang înalt a avut loc în sala Unirii o masă cu 300 de tacâmuri. Regele a toastat pentru cei prezenți, pentru cei care au făcut posibil acel moment, pentru trăinicia actului de la 1918. Pe platoul din fața cetății s-a desfășurat un ospăț pentru cei circa 30.000 de participați. Aceștia sosieră cu trenul(în gara specială cu 20 de linii), cu căruța sau chiar pe jos de la mare distanță, pentru a fi prezenți la cel mai frumos moment din istorie. Nimic nu a reușit să umbrească evenimentul. În seara zilei de 15 octombrie, cuplul regal și celelalte oficialități au plecat cu trenul spre București. Anul 1922 încheia un proces ce începuse la 1821. În acel an revoluționar se puseseră bazele României moderne. Prin răsturnarea domnilor fanarioți se semănaseră germenii care la 1848 au cerut ”grabnica îmbunătățire a situației țăranilor clăcași” și chiar Unirea. Aceste deziderate și-au găsit rezolvarea prin actul de la 1859 și reforma agrară din vremea lui Cuza. Constituția de la 1866, independența din 1877, proclamarea regatului în 1881, neutralitatea din 1914 și intrarea în război la 1916 alături de Antanta au condus spre mărețul eveniment din 15 octombrie 1922.

Dacă v-a plăcut și vreți să ajutați la ținerea în viață site-ului click aici