Iosif Sava (n. Iosif Segal, 15 februarie 1933, Iași – d. 18 august 1998, București) a fost un muzicolog român, realizator de emisiuni radio și de televiziune, provenit dintr-o familie care făcea muzică de peste trei secole.
Deși a fost a fost un scriitor prolific, 44 de cărți, 35 din ele despre muzică și peste 6000 de articole, pubicul l-a cunoscut mai ales prin intermediu emisiunior TV. În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea “Serata muzicală TV”, emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Ciclul de emisiuni a fost înterupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. Soția sa, Marghit Sava, își amintește de sfârșitul activității la TVR: În ziua în care a împlinit 65 de ani, domnul Stere Gulea, directorul TVR de atunci, s-a debarasat de el ca de–o mănușă veche. Fără nimic, niciun cuvânt … Iosif Sava … s-a întors, fără a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aștepta la așa ceva.[4]
A trecut la postul “PRO TV” pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul “Acasă TV”, pentru a realiza o nouă emisiune, numită “Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava”.
O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18.30, să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenție chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade.Deși operația a reușit, o infecție nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viața, pe 18 august 1998.
Iată ce scria în 2010 Cristian Tudor Popescu despre muzicolog:
Există oameni înconjuraţi de un aer de nemurire. După felul cum vorbesc, cum zâmbesc, cum se mişcă, pare de bun-simţ că Dumnezeu le va da o dispensă, ca să rămână pe pământ şi să-şi vadă de treabă de-a lungul veacurilor. Ar fi fost nevoie de un Iosif Sava în secolul XVIII, va fi nevoie şi în mileniul care vine. Imaginea lui, străpuns de tuburi însângerate, cu marcaje de vopsea albastră pe piele, cu pieptul năpădit de muşte, ridicându-se şi coborând în fluturarea mecanică a respiratorului artificial, nu pot s-o percep decât ca pe o realitate virtuală, desenată de un computer dement.
Fără Iosif Sava mă simt din nou descoperit, fără pavăză în faţa lumii sălbatice. Toată copilăria şi adolescenţa m-a chinuit jena neputinţei de a trăi: importante erau cărţile, sălile de cinematograf, o frază, o privire, un sunet alb pierdut în culori de poză veche, aceea era viaţa reală şi adevărată. Resimţeam asta în faţa celorlalţi ca pe un şancru în obraz, ca pe un stigmat de inferioritate definitivă, care trebuia ascuns cu grijă. Din prima clipă în care ne-am întâlnit, Iosif Sava mi-a luat această spaimă cu mâna. Lângă el, nu te mai simţeai un bezmetic, un vânător de cai verzi, un poet în cel mai rău şi de dispreţ sens al cuvântului. Lângă el, în spaţiul fermecat al Seratei, părea foarte firesc să atârni totul de o frază, de o privire, de un sunet alb pierdut în culori de poză veche. Lângă el, o carte de acum un veac devenea mult mai importantă şi actuală decât ştirile zilei, muzica, religia, arta păreau la fel de fierbinţi ca programul de privatizare. Şi oricât de tăioasă ar fi fost o controversă, nu lăsa niciodată ura să-şi facă loc în Serata sa: finalul însemna întotdeauna întoarcerea într-un amfiteatru senin de Grecie veche.
Iosif Sava a fost singurul care, în aceşti ani ai politicii, negoţului şi tâlhăriei, a oferit omului de cultură un refugiu pentru demnitate. S-a opus cu toată fiinţa lui căruntă şi distinsă asaltului mârlăniei, pragmatismului feroce, ignoranţei mulţumite de sine, rânjetului dizolvant, kitschului dezlănţuit, divertismentului cretin. Şi lumea aceasta nouă, de orori şi porcării colorate, nu l-a iertat Pe 13 iulie, Iosif Sava a fost internat la Municipal cu diagnosticul ocluzie intestinală. Operaţia, extrem de grea, a durat aproape 6 ore, dar s-a putut considera reuşită, mai ales că nu se descoperise o recidivă a cancerului de care fusese operat în urmă cu 10 ani. Din pricina solicitării, a făcut un stop cardiorespirator postoperator. A trebuit să fie intubat pentru respiraţie artificială. Această procedură, obişnuită la terapie intensivă, i-a fost fatală. În fiecare spital din România există microbi adânc înrădăcinaţi, care nu mai pot fi exterminaţi în nici un fel. Trecând de la un bolnav la altul, aceşti microbi “de casă” suferă felurite tratamente în urma cărora dezvoltă tulpini practic imune la orice antibiotic. Chiriaşul indestructibil al Municipalului este pioceanicul. Acesta a pătruns inevitabil prin tubul respirator în organismul slăbit al lui Iosif Sava, unde a declanşat o infecţie explozivă.
Cele mai teribile antibiotice n-au reuşit decât s-o domolească, cât de cât, nicidecum s-o învingă. “Domnule doctor, dar asta este o crimă, vine omul la spital cu una şi moare de alta, căpătată obligatoriu!” am articulat uluit. “Da, domnule Popescu, exact, şi pentru asta scrieţi să mă aresteze, vă rog” a surâs a scârbă medicul. “Poate aşa o să se înţeleagă în ce ţară trăim. Sau, mai exact, în ce ţară murim. Ca să scot microbii din spital trebuie să înlocuiesc aparatura, care e toată cu termene expirate, şi să răzuiesc pereţii până la cărămidă. Nu se găseşte niciun leu la buget pentru asta. În America, după 8 ani de funcţionare, o clădire de spital e pur şi simplu dinamitată. Aici n-avem parte nici măcar de aer condiţionat.” Murind, Iosif Sava m-a mai învăţat ceva. România, deşi mai vedem străzi, case şi maşini, este acum echivalentul unei jungle centrafricane, bântuită la fiecare pas de lighioane ucigaşe, unde viaţa omului nu mai face doi bani. Iar jungla aceasta răsare dintr-o mlaştină de nemernicie pe care nici focul atomic n-ar mai putea-o asana. Ea l-a ucis pe Iosif Sava.
