Originea sărbătorii ”Ziua Internațională a Muncii”. Cum se sărbătorea pe vremuri 1 mai.


1 mai

Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat, în anul 1889, 1 mai – Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, care au manifestat pentru reducerea normei orare zilnice de lucru la 8 ore. În anul 1872, aproximativ 100.000 de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

ziua muncii chicago

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, cea mai mare demonstraţie având loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Toţi au pledat pentru ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Pe 4 mai, în Piaţa Haymarket din Chicago, numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar 4 protestatari au fost împuşcaţi şi foarte mulţi au fost răniţi în urma unor incidente violente cu poliţia. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890.

Protestul din 4 mai 1886 de la Chicago

Protestul din 4 mai 1886 de la Chicago

La noi, în anii de dinainte de 1989, Ziua Internaţională a Muncii a fost transformată încet, dar sigur, în „epoca de aur“, într-un prilej de preamărire a celui mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Totul devenea un uriaş festival al carelor alegorice, fiecare unitate în parte prezentându-şi realizările şi planurile pe următorii ani. Se duceau în spate grafice cu cincinale şi se treceau sub privirile atente ale mai-marilor PCR. Nu se greşea niciodată, totul mergea ceas, iar nimeni nu îndrăznea să calce un milimetru în afara pregătirilor“. Defilările puse la cale cu săptămâni înainte aveau totuşi şi partea lor bună, fiind un prilej de socializare şi de întâlniri cu prietenii. Aplecaţi sub greutatea pancartelor pe care erau însemnate cu litere uriaşe numele conducătorilor iubiţi, oamenii muncii din Republica Socialistă România îşi începeau ziua de 1 Mai înainte de ivirea zorilor. În fiecare instituţie a statului se puneau la punct ultimele detalii ale manifestărilor prilejuite de sărbătoarea internaţională a muncii. De la mic la mare, de la şoimul patriei până la muncitorii fabricilor, de la studenţimea socialistă şi până la protipendada comunistă, ziua de 1 Mai reprezenta momentul suprem de mândrie în care se proclama victoria socialismului în toate ramurile economiei.

1 mai

Cu cravata călcată, bereta pe-o ureche şi pieptul mândru umflat înainte, zi-lumină, şoimi, pionerii şi UTC-iştii patriei repetau paşii în cadenţă şi versurile unor poezii a căror mesaj, astăzi, sună cel puţin hilar: „Clipă, stai, opreşte-ţi zborul!/ Se prăvale compresorul“ sau „Dă-mi, tăticule, şi mie,/ O lopată şi-o mistrie/ Să mă duc pe şantier,/ Să mă fac brigadier“. La modă era şi cântecul 1 Mai Muncitoresc, pe muzica lui Ciprian Porumbescu: Râde iarăşi primăvara,/ Peste cîmpuri, peste plai,/ Veselia umple ţara,/ C-a venit Întâi de Mai!). Toată lumea fredona, unii cu mândrie, unii împinşi de la spate. Oricum nimeni nu avea curajul să se împotrivească. Era Ziua Internaţională a Muncii, iar muncitorii din uzine reprezentau masa de manevră pentru PCR şi, în consecinţă, se dădea importanţă aparte acestei zile. Toate instituţiile făceau repetiţii cu câteva săptămâni înainte, marile întreprinderi prezentau care în stil alegoric, cu toate graficele purtate la loc de cinste prin faţa prim-secretarului judeţului. Îşi prezentau cifra de afaceri, cu realizările şi planurile măreţe de viitor. Se defila, se strigau lozinci cu Ceauşescu şi PCR, nu era grup să nu aibă câte o fotografie cu Elena şi Nicolae, cu cât mai mari, cu atât mai bine.

1 mai muncitoresc

Mitingurile se desfăşurau, fără excepţie, în fiecare fabrică, în şcoli, şi totul culmina cu defilarea din faţa sediilor Partidului Comunist Român. Totul era organizat, dis-de-dimineaţă, pe la 5:00-6:00; se prezentau la locurile de întâlnire, unde se puneau la punct ultimele detalii. Nimic nu se făcea întâmplător, erau regizate toate acţiunile, regizorii de la scandări fiind cei responsabili cu propaganda. Aceştia veneau pe margine şi spuneau ce trebuie să scandeze sau să cânte. Sportivii se echipau frumos, erau foarte bine pregătiţi din acest punct de vedere, unii făceau piramide, alţii simulau pe stradă diferite jocuri. Încolonaţi şi cu întreg arsenalul la purtător, de 1 Mai, primii la dat onorul erau muncitorii din marile întreprinderi. Urmau pionerii, utc-iştii, sportivii şi, în final, defilau gărzile patriotice, formate tot din muncitori – o categorie aparte şi favorizată – care se ocupa cu întreţinerea şi bunul mers al mitingurilor.

1 mai ceausescu

Ziua Muncii venea însă cu mâncare bună la cantină şi cu un sentiment de libertate. Elevii erau obligați să cânte şi să recite versuri în care nu se regăseau. De 1 mai elevii spre deosebire de celelalte zile ale anului primeau suc gratis, dintre cele mai bune, la cantină primeam hrană rece, însă mult mai bună decât ce paveau în mod obişnuit şi aveau liber de la ore. Asta se întâmpla şi de 1, dar şi de 2 mai, de Ziua Tineretului. Traseul elevilor avea deseori finalitate stadionul localitate, după ce treceau prin faţa unor istituții de cultură și educație, unde fluturau cu energie florile din dotare şi tablourile cu Ceauşeştii. Era însă şi un moment bun de socializare, de distracţie şi de întâlniri cu prieteni şi colegi din alte licee. Selecţia pentru aceste defilări era destul de riguroasă, participanţii fiind aleşi în funcţie de aptitudini şi chiar aspectul fizic. Cei care nu aveau greutatea ”potrivită” rămâneau pe dinafară. Se scoteau la înaintare elevii cu alură sportivă. Dacă refuzai să mergi la manifestaţii de genul celor organizate de 1 Mai riscai să fii exmatriculat. Erau reguli foarte stricte. În timpul lui Ceauşescu, se punea foarte mare accent pe sport, se alocau foarte mulţi bani pentru dezvoltarea sportului, ca atare se făcea şi foarte mult sport.

1 mai comunist

După ce urmau tipicul: intrau în dispozitiv, strigau ce trebuia, salutau şi plecau, participații se duceau în diverse locuri de agrement la mici şi bere. Oamenii făceau grătare în aer liber, se distrau, mai ales că aveau liber şi a doua zi, pe 2 Mai, când se sărbătorea Ziua Tineretului. Elevii aveau însă alte îndeletniciri: organizau reuniuni şi participau la spectacole în diverse instituții. La țară copiii participau la serbările câmpeneşti organizate în cinstea primăverii. Se mergea la pădure, se dădeau în scrânciobe ”clasice” – cauciucuri atârnate direct de copaci – iar micile bucurii erau cântecele fanfarei şi diversele jocuri copilăreşti. În ultimii ani ai regimului Ceauşescu, în România, lipsurile au devenit din ce în ce mai evidente şi resimţite chiar şi de cei cu pile la vânzătoarea magazinului din colţ. Conducerea partidului susţinea în faţa poporului că acesta o duce bine, imaginea fiind susţinută nu de carne, zahăr şi ulei în magazine, ci de tot mai multe şi mai grandioase manifestări cu diverse ocazii de tipul 1 Mai sau 23 August.

1-mai-muncitoresc

Leave a Reply