Pintea Viteazul- adevărul din spatele legendei


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nevoile și durerea, lipsa banilor și asuprirea îi făceau în trecut pe oameni să ia calea codrilor și iubirea armelor. Haiducii au furat de la bogați și au dat la săraci. Unii dintre ei au rămas în legendă.

Țara Maramureșului are un trecut zbuciumat și plin de legende. Miturile locului pleacă, de cele mai multe ori de la realitate. Cum a reușit un “bandit”, după cum îl socoteau autoritățile, să între în conștiința oamenilor din Maramureș ca un om binecuvântat, iubit și respectat? Ne spun chiar oamenii din timpul lui Pintea, prin cântecele pline de jale și mulțumire în același timp pe care le-au lăsat urmașilor, să aibă și aceștia o speranța, să-l aibă pe Pintea! Jalea venea de la autorități, de la grofi, bucuria venea de la Pintea, de la Haiduc. “Hai, Hai!… cât îi Maramurășu/Nu-i că Pintea Viteazu/Nu-i ca Pintea Haiducu!…/Pe bogați îi prinde-n clește/Pe săraci bine-i păzește…”, cântau plini de recunoștință maramuresenii de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea.

pintea

Omul cântat în Maramureș, Cluj, Satu Mare și Bistrița era nimeni altul decât Pintea Grigore, cunoscut drept Pintea Haiducul ori Viteazul. El s-a născut în comună Magoaja, județul Cluj, în anul 1670. “De unde-i Pintea de felii/Din Magoaja de la Ardeli”. Pe lângă cântecele și baladele elogioase la adresa haiducului, istoria ne oferă și informații concrete din arhivele celor patru județe în care Pintea a împărțit dreptate celor mulți și săraci. În lucrarea “Documente inedite referitoare la Pintea Viteazul în arhivele maramureșene”, Coloman Oszoczki prezintă informații culese din mai multe surse, menite să contureze imaginea celui care “pe săraci bine i-a păzit”. Potrivit lui Oszoczki, apariția haiducilor a fost precedată de ocuparea județului Maramureș de armata austriacă în anul 1685. Noua orânduire era una de asuprire a românilor din zonă , mulți dintre aceștia ajungând iobagi. Pe lângă dările enorme, în bani sau produse, țăranii erau obligați și la efectuarea de munci în folosul nobililor, așa-zisele “robote”. Strigătul de disperare al țăranilor asupriți lua uneori forme reale. Nesupunerea la lucru, fugă și haiducia constituiau modalități de a spune NU, de a respinge regimul plin de nedreptăți adus de autoritățile austriece și ungare pe pământul românesc.

pintea1

Potrivit știrilor istorice, primele apariții ale lui Pintea sunt semnalate în Baia Sprie în anul 1694. În lucrarea sa, Oszoczki vorbește de o scrisoare datată la Turda la 16 septembrie 1695, pe care Nicolae Bethlen i-ar fi adresat-o judelui orașului Baia Mare, prin care îl informa de acțiunea de jefuire intreprinsă de Pintea și încă 35 de oameni asupra unor negustori greci în Munții Maramureșului. Potrivit documentelor din secolul al XVII-lea, haiducii lui Pintea erau puternic sprijiniți de locuitorii satelor maramureșene, în special de cei din Mara și Hoteni, din fosta plasă Sugatag. Una dintre cele mai de seamă acțiuni ale lui Pintea și ale oamenilor săi este descrisă de judele orașului Baia Sprie la 21 iulie 1698. În descrierea înaintată judelui din Baia Mare, omul afirmă că haiducii lui Pintea au atacat castelul din Rona, județul Maramureș. Aici, ei au omorât 250 de oameni și au luat cu ei 150 de cai și foarte multe lucruri de valoare. Destinația banilor luați de la bogați erau săracii. Într-o legendă din zonă Năsăudului, care circulă pe la 1898, se spune că Pintea ar fi plătit orașului Bistrița dările comunelor Telciu și Branchis și i-ar fi pedepsit pe trimișii autorităților în același mod în care aceștia îi chinuiau pe țărani.

Francis Rákóczi al II-lea

Francis Rákóczi al II-lea

În anul 1701, Pintea Haiducul se alătura răscoalei conduse de principele ardelean Francisc Raksoczi al II-lea. Motivația haiducului o reprezenta dorință de a elibera populația română de sub jugul habsburgic. La 14 august 1703, la asediul orașului Baia Mare, Pintea Haiducul, asupritorul bogaților și sprijinitorul săracilor, a fost ucis. Legenda spune că a fost trădat de un alt haiduc pentru 500 de taleri, bani promiși de împăratul Leopold I al Imperiului Habsburgic. Istoria îl indică pe un oarecare Dessi Istvan, proconsul ungur în Magistratura orașului Baia Mare, că fiind cel care l-a împușcat mortal pe viteazul haiduc.

Balada lui Pintea Viteazul

“Pintea-n munte să suie,
Mândră curte zugrăve,
Cu cătane-o d-îngrădea,
Cu frunze-o acoperea.
Numai Pintea ș-o strigat:
-Dintre voi de s-a afla,
De s-a afla careva
Să meargă la Baia Mare
După pită, după sare,
După vin din cel mai tare
Ce beau domnii la gustare.

Nimeni nu s-o mai aflat,
Numai a Pintii fârtat;
Numai el că și-o strigat:
– Mere-oi, Pinteo, mere-oi eu,
De mi-ai da tu murgul tău,
Mulguțul tău cel de vânt,
Cu coama până-n pâmânt;
De mi-i spune moartea ta,
Moartea ta din ce ți-a sta?

– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunță de secară,
Trei de grâu de primăvară,
La Pintea la subsuoară;
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-on plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

El în Baia când o-ntrat,
Toți băieșii l-o-ntrebat:
– Spune-ne moartea Pintii!
– Moartea Pintii nu oi spune
De mi-ai da oricât în lume.
– Spune-ne moartea Pintii,
Pă tine te-om omorî!
– Moartea Pintii-i atâta-ră:
Trei grăunțe de grâu sfânt
Ș-un plumbuț mândru de-argint,
La Pintea fără de rând.

– Nici acela nu-i viteaz
Care dă sfat la fârtați.
Și eu unul mi l-am dat
Și capu mi l-am mâncat”

Leave a Reply