Ca urmare a abdicării silite a regelui Mihai, comuniștii hotărâseră să-i expulzeze pe toți reprezentanții fostei case domnitoare. În noaptea de 30/31 decembrie 1947, principesa Ileana a fost sunată de administratorul său din București, care i-a comunicat că Petru Groza dorea să vorbească cu ea. În dimineața lui 31 decembrie, principesa a pornit cu mașina spre București.

La Câmpina s-a întâlnit cu regele Mihai, care venea din Capitală, îndreptându-se spre Sinaia. Acesta și regina mamă Elena i-au povestit despre abdicare. ”Mihai întrebase ce se va întâmpla cu cele două mătuși ale sale, cu sora mea Elisabeta și cu mine și i se spusese că noi puteam rămâne, dacă doream, ca simple cetățene”. Cu aceste informații, principesa Ileana și-a continuat drumul spre București. Aici nu l-a putut întâlni pe Petru Groza, secretarul său spunându-i că președintele Consiliului de Miniștri ”dorea numai să mă asigure că nu aveam de ce să îmi fac griji”.

Dar principesa nu s-a lăsat convinsă și a decis să discute personal cu șeful guvernului: ”Știam că în fiecare dimineață făcea o plimbare pe jos, așa că Bitterman și Badolio (din anturajul prințesei) au stat la pândă în ziua următoare, căci oricât de uluitor ar părea, casa mea nu fusese pusă sub supraveghere strictă. Când l-am văzut ieșind din casă, care era cam la zece intersecții de casa mea, m-am repezit în mașină împreună cu Ștefan (fiul Ilenei) și am pornit pe o stradă laterală. Ne-am dat jos și am început să mergem agale, ca și cum ne-am fi făcut plimbarea de dimineață și l-am fi întâlnit din întâmplare. Groza ne-a salutat deosebit de amabil și a remarcat ce frumoasă zi era. Am fost de acord, dar nu l-am lăsat să plece numai cu atât. I-am spus tot ceea ce mi se întâmplase și când s-a arătat surprins am insistat ca lucrurile să fie puse la punct, ceea ce a promis că va face. Nu pot spune că s-a purtat rău cu mine, iar de câte ori l-am încolțit- ceea ce s-a întâmplat de mai multe ori- a facilitat o serie de mici îmbunătățiri”. Principesa a vorbit la telefon și cu ”bunul ei prieten” Emil Bodnăraș, care era de câteva zile ministrul apărării naționale. ”I-am spus că mă tem că treaba mea (în cadrul Crucii Roșii) se cam terminase și era mai bine să plec și eu. Mi-a răspuns cu regret că acesta era cel mai bun lucru pe care puteam face deocamdată, dar era sigur că vremurile tulburi se vor potoli, astfel voi putea să mă întorc”.

După noi discuții cu Petru Groza, principesa a obținut ca guvernul să-i pună la dispoziție ei și surorii sale Elisabeta o garnitură de tren. Domniţa Ileana revine la Bran pentru a-şi lua strictul necesar, în prezenţa unor agenţi comunişti. Când convoiul domniţei Ileana a trecut prin Tohani (Prahova), două maşini s-au împotmolit în pământul dezgheţat. Muncitorii care se întorceau de la lucru au reuşit să scoată maşinile din noroi. Principesa Ileana s-a îndreptat spre ei să le mulţumescă pentru că o ajutaseră. A vrut să le ofere ultimii bani pe care îi mai avea. Unul dintre ei a refuzat. “Nu, Domniţă, mi-a spus el trist. Nu luăm noi astăzi daruri de la dumneavoastră. Oare nu aţi răspuns chemărilor noastre zi şi noapte? Nimeni nu a bătut la uşa dumneavoastră fără să fie primit. V-am făcut un mic bine, dar atât de trist – vedeţi, nici pământul nu va lasă să plecaţi. Mai avem însă o rugăminte la dumneavoastră. Vreţi să îngenunchiaţi cu noi ca să spunem o rugăciune pentru rege şi ţară şi pentru ca să va întoarceţi?”

La Bran, principesa Ileana s-a recules şi s-a rugat în capela din castel, şi-a luat rămas bun de la inima reginei Maria din cripta de la poalele Măgurii Branului. Cea mai dureroasă a fost despărţirea de spital, de personalul medical. A urmat depărțirea de personalul de la castel. Pe 12 ianuarie 1948 din gara Brașov cu destinația Lausanne, au plecat Ileana și Elisabeta. În Elveția cele două principese s-au întâlnit cu regele Mihai, după care fiecare și-a urmat propriul drum în viață.